Strategii de Brand - Brandul Nokia

Istoria firmei Nokia începe în secolul al XIX-lea, cu o fabrică de hârtie. Compania se dezvoltă în mai multe domenii, dar în anii ‘90, conducerea firmei ia decizia de a se concentra asupra zonei de telecomunicaţii.

Istoria companiei este o poveste aproape neverosimilă despre afaceri cu lemn, cauciuc, electrocasnice şi, mai recent, telecomunicaţii, derulate în Finlanda începând din anii ’60 ai secolului al XIX-lea. Astăzi, despre Nokia se ştie că este o poveste de succes în zona comunicaţiilor mobile, însă în urmă cu doar 15 ani, Nokia traversa una dintre cele mai negre perioade din existenţa sa.

La începutul anilor ‘90, managerii grupului finlandez Nokia se confruntau cu probleme care nu aveau vreo legătură cu zona comunicaţiilor mobile. Deşi avea o producţie foarte diversificată - de la cizme de cauciuc până la televizoare şi hârtie igienică - compania traversa o perioadă grea, vânzările erau în scădere; concernul era prezent pe mai multe pieţe, însă fără să exceleze pe vreuna. În anul 1992, la cârma companiei a fost instalat Jorma Ollila, care s-a dovedit a fi un adevărat manager vizionar şi care a hotărât ca destinul companiei va fi legat de cel al telefoniei mobile. Către sfârşitul anilor ’90, Nokia a devenit lider mondial în producţia de telefoane mobile, depăşind în scurt timp companii ca Ericsson şi Motorola.

În timp ce corporaţiile high-tech americane îşi canalizau toate energiile în zona tehnologiilor informaţionale, cele europene şi japoneze s-au axat, în principal, pe cele din zona telecomunicaţiilor şi a tehnologiilor fără fir. Din acest punct de vedere, Nokia a fost unul dintre „reformatorii lumii”. Chiar şi americanii au recunoscut că, graţie Nokia, viitorul comunicaţiilor fără fir aparţine Europei.

Istoria companiei Nokia începe în anul 1865, când inginerul Frederic Idestam obţine autorizaţia pentru construirea, pe malul râului Nokia, a unei fabrici de prelucrare a masei lemnoase. Cererea în continuă creştere a transformat, în scurt timp, întreprinderea Nokia dintr-o micuţă fabrică într-un mega-combinat. Întreprinderea a atras forţa de muncă, astfel că în jurul fabricii se creează un adevarat oraş, denumit Nokia. În primii ani de activitate, hârtia produsă de Nokia a început să fie exportată în Rusia, Marea Britanie, Franţa şi chiar China. Către sfârşitul anilor 1860, cererea de hârtie a crescut mult peste oferta industriei finlandeze, iar de aceea Nokia a început să realizeze importuri masive de masa lemnoasă din Suedia şi Rusia. În februarie 1871, este creată Nokia Corporation (Nokia Aktiebolag), companie care, în scurt timp, a devenit jucător principal pe pieţele din Danemarca, Germania, Rusia, Marea Britanie, Polonia şi Franţa.

Primele produse de cauciuc apar în Finlanda la sfârşitul secolului al XIX-lea sub formă de încălţăminte şi obiecte din pânză cauciucată. Foarte scumpe la început, hainele de ploaie şi încălţămintea de cauciuc au devenit populare în oraşe şi sate. În Finlanda, principalul producător de articole de acest gen era compania Finnish Rubber Works (FRW). În momentul în care managementul FRW a decis să-şi mute unitatea de producţie din Helsinki, alegerea s-a îndreptat către un teren aflat lângă fabrica de hârtie existentă pe malul râului Nokia.

În anul 1912, în capitala finlandeză a fost deschisă o companie care, ulterior, a primit denumirea de Finnish Cable Works (FCW). Electrificarea ţării şi creşterea continuă a cerererii de cabluri de telegraf şi telefonie au impus repede compania în topul celor mai mari societăţi finlandeze. Anticipând evenimentele, trebuie remarcat că după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, FCW a devenit un monopol, firma deţinând majoritatea fabricilor de cabluri din Finlanda.

În anul 1920, cele trei societăţi, Nokia Corporation, Finnish Rubber Works şi Finnish Cable Works, au creat o alianţă numită Nokia Group. Această unire le-a sprijinit în depăşirea evenimentelor furtunoase ale secolului al XX-lea: Marea Criză de la sfârşitul anilor 1920, invazia Uniunii Sovietice (1939) şi cel de-al Doilea Război Mondial. Diversificarea a ajutat compania să supravieţuiască vicisitudinilor vremii. Când unul din sectoare se afla în criză, celelalte reuşeau să menţină pe linia de plutire întregul grup.

În anii 1920, divizia FCW a atras Nokia într-un alt domeniu, puţin cunoscut: construirea de staţii electrice. În zece ani de la crearea grupului Nokia, acesta a devenit lider de piaţă pe toate segmentele pe care opera. Însă fuziunea finală a celor trei s-a produs mult mai târziu, în 1967. În acest an, Nokia reprezenta deja un conglomerat industrial cu activitate în patru mari sectoare: industria lemnului, producţia de articole de cauciuc, cabluri şi echipamente electronice. Diviziile vechi au asigurat rentabilitatea grupului Nokia. Unii analişti consideră că succesul în timp al Nokia a fost asigurat de sistemul de management preluat şi extins la nivel de grup de la FCW şi de banii câştigaţi de divizia de cauciuc. În ceea ce priveşte Divizia de Electronice, aceasta a reuşit să redea competitivitatea companiei în momentul intrării sale într-o nouă etapă de dezvoltare.