Studiu Privind Atitudinea Consumatorilor Față de Serviciile Turistice din România

INTRODUCERE

Existenţa fiecărui individ, dar şi a societăţii în ansamblul ei, n-ar fi posibilă în afara consumului, fiecare dintre noi având calitatea de consumator. Deasemenea orice persoană simte nevoia de a ieşi din mediul în care trăieşte zi de zi, de a se reface fizic şi psihic după o zi, o lună sau un an de muncă sau pur şi simplu vrea să cunoască noi locuri şi noi oameni. Acea persoană devine un consumator de servicii turistce în momentul în care ia hotărârea şi pleacă într-o excursie, chiar de numai câteva zile, sau să-şi petreacă un concediu.

De când a plecat şi până în momentul în care s-a întors turistul are pretenţia ca să fie tratat foarte bine, să simtă că cineva are grijă de el, să uite că va trebui să se întoarcă în mediul cotidian şi stările de oboseală şi stres pricinuite de acesta. El, turistul, devine foarte pretenţios prin simplu fapt că plăteşte acel concediu şi vrea să obţină maximum de satisfacţie. De aceea, tema de faţă urmăreşte un subiect foarte important şi anume percepţia pe care o are românul faţă de turismul românesc şi atitudinile pe care le manifestă faţă de acesta. Ideea care stă la baza problemei de cercetare este dacă şi în ce măsură românul mai este tentat să-şi organizeze şi să-şi petreacă un concediu în România.

Tocmai în speranţa că voi găsi răspunsul la această problemă am efectuat un studiu pilot pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia din Timişoara. Principalele obiectice urmărite aici au fost legate de modul de formare a opiniei consumatorul român, importanţa pe care o acordă timpului liber şi călătoriei, modul de organizare şi frecvenţa petrecerii unui concediu, aprecierea calităţii serviciilor de care a beneficiat în ultimul concediu petrecut în România şi cum apreciază evoluţia turismului după 1989.

Prima parte a lucrării am dedicat-o delimtării noţiunilor folosite în acest domeniu. Astfel, în primul capitol am explicat conceptul de turism, începuturile turismului cu formele, fucţiile şi particularităţile sale. Apoi am prezentat câteva date despre turismul la nivel mondial, tendinţele de dezvoltare şi în ultima parte am vorbit despre importanţa pe care o are turismul în cadrul economiei naţionale.

Următorul capitol l-am dedicat prezentării pieţei turistice, a caracteristicilor cererii şi ofertei turistice, ofertă care constituie de fapt produsul turistic. Aici am dezvoltat produsul turistic pe principalele forme de turism.

Întrucât atitudinile reprezintă un important factor de influenţare a comportamentului de cumpărare am considerat că este necesară o aprofundare a modului de formare şi a funcţiilor atitudinii. În ultima parte a capitolului trei am vorbit despre motivaţie şi atitudine în turism.

În ultmul capitol, partea practică, am realizat studiul referitor la atitudinile consumatorilor români faţă de produsul turistic din România. Finalul lucrării şi totodată a părţii practice, este dat de întocmirea raportului de cercetare, în care am prezentat rezultatele şi concluziile în urma cercetării efectuate.

Capitolul I

LOCUL ŞI ROLUL TURISMULUI ÎN

ECONOMIA ROMÂNEASCĂ

În acest capitol voi dezvolta în prima parte câteva concepte legate de noţiunea de turism, noţiunea de timp liber care stă la baza călătoriei şi relaţia călătorie-turism, particularităţile şi funcţiile turismului. Apoi voi prezenta câteva date privind turismul internaţional, iar în ultima parte importanţa pe care o are turismul în cadrul economiei naţionale.

1.1 . TURISMUL – ASPECTE CONCEPTUALE

Termenul de turism are un conţinut cât se poate de complex, specialiştii atribuindu-i sensuri diferite.

Plecându-se de la originea sa, (de la cuvintele latinesti turnare - a se întoarce şi turnus - mişcare circulară care nu presupune schimbarea rezidenţei), termenul desemnează o călătorie (deplasare circulară a oamenilor ) cu întoarcere în punctul de plecare (de rezidenţa), acesta regăsindu-se (cu acelaşi sens) în majoritatea limbilor de largă circulaţie (în franceză – tourisme, în engleză – tourism, în italiană – tourismo, în germană – tourismus, în rusă – turizm, în română - turism etc.).

Pentru prima dată, termenul de turist a fost folosit în anul 1800 de către Samuel Pegge, în lucrarea sa intitulată “Anecdote ale limbii engleze”, într-o foarte interesantă formulare: “A traveller is now-a-days called Tour-ist”, adică un călător astăzi e numit turist. În Franţa, primul care a folosit cuvântul turist a fost Stendhal în “Memoriile unui turist” din 1838. “Sporting Magazine “ din Anglia a introdus cuvântul ”tourism” în 1811.

Din perspectiva istoriei gândirii economice privind domeniul călătoririi şi recreerii, prima definire a turismului apare în 1876 în “Dicţionarul universal al secolului al XIX-lea”, potrivit căreia turistul este “persoana ce călătoreşte doar pentru plăcerea călătoriei”. După acest început cuvintele “turism” şi “turist” au căpătat o largă acceptare şi folosinţă. Această definiţie nu făcea nici o referire legată de perioada în care se făcea călătoria. O dată cu dezvoltarea turismului în perioada interbelică, nevoia de o definire mai precisă, din perspectiva statistică, a devenit absolut necesară.

Comitetul Experţilor în Statistică al Ligii Naţiunilor recomanda în octombrie 1936 definiţia “turistului străin”. Potrivit acesteia, turistul străin (turistul internaţional) este “orice persoană care vizitează o altă ţară decât cea în care îşi are reşedinţa obişnuită, pentru un timp care depăşeşte 24 ore”. Comitetul Experţilor Statistici au exclus din referirea directă indivizii care sosesc pentru a munci sau pentru a se stabili definitiv, studenţii care urmează anumite şcoli, persoanele cre trec graniţele în mod regulat în drumul lor spre locul de muncă şi călătorii care nu se opresc în drumul printr-o ţară, alta decât cea de destinaţie. Această definiţie a fost amendată de Comisia Economică a Ligii Naţiunilor prin stabilirea cadrului minimal şi maximal temporal al şederii unui turist “turistul este o persoană care se află într-o localitate situată în afara perimetrului unde îşi are reşedinţa pentru o perioadă minimă de 24 ore sau maximă de un an”. Persoanele care depăşesc perioada de un an într-o reşedinţă dintr-o ţară stăină sunt considerate indivizi emigranţi.

Organizaţia Mondială a Turismului acceptă din anul 1950 ca fiind denumiţi turişti şi studenţii aflaţi în străinătate, pentru formare şi specializare profesională şi specificând un nou tip de călător numit “excursionist internaţional”. Un excursionist este “un individ care călătoreşte din plăcere şi care vizitează altă ţară pentru mai puţin de 24 ore.