Studiul Serviciului Aerian

CAPITOLUL I: TRANSPORTUL AERIAN – COMPONENTĂ A TRANSPORTULUI INTERNAŢIONAL

Transportul aerian – noţiuni generale.

Transporturile aeriene reprezintă o arie de comerţ în care aeronavele sunt angajate pentru a transporta pasageri, marfă şi poştă. Companiile de transport aerian operează servicii pe rute aeriene locale, regionale, naţionale şi internaţionale.

Primele servicii de pasageri au început din 1910, când dirijabilele au început să opereze între câteva oraşe din Germania. Prima cursă regulată de pasageri a început din 1914 în Statele Unite.

Înainte de primul razboi mondial au avut loc câteva curse experimentale de transport poştal din Anglia spre India, în câteva ţări din Europa şi Statele Unite, dar menţinerea lor cu regularitate nu a avut loc decât după război.

În 1918 Departamentul Oficiilor Poştale din Statele Unite şi-a achiziţionat primul escadron de avioane şi a inaugurat serviciile aeriene ce făceau legatura dintre principalele oraşe de la Coasta de est.

Serviciile aeriene transamericane (de pe o coasta pe alta) au început din 1921, numai zboruri de zi, dar după 3 ani şi cele de noapte a căror aterizare era asigurată de un lanţ de faruri aşezate de-a lungul pistelor bazelor aeriene, care se aprindeau şi se stingeau facilitând aterizarea.

Cursele de călători internaţionale s-au dezvoltat spre mijlocul anilor `50 numărul pasagerilor ce călătoreau cu avionul pe deasupra Atlanticului a depăşit cu mult numărul tuturor pasagerilor de pe cursele oceanice. Pa teritoriul Statelor Unite, din punct de vedere al distanţei de parcurs, liniile aeriene au înlocuit căile ferate.

În Statele Unite, Actul de Comerţ Aerian din 1926 a început prin stabilirea standardelor pentru aeronave şi piloţi. În 1940, noua Administraţie Civilă (CM) a continuat cu activităţi similare, iar separat Comitetul Aeronautic Civil (CAC, organizaţie similară existând şi în Europa - ECAC) a primit un mandat prin care era autorizat să optimizeze rutele aeriene de pasageri precum şi să investigheze accidentele aeriene. O altă reorganizare a avut loc în 1958, când, Comitetului pentru Siguranţa Transporturilor i-a fost acordată exclusivitatea investigaţiilor accidentelor, şi Administraţia Aerinautică Civilă a fost redenumită in Agenţia Federală de Aviaţie, care a devenit din 1967 Administraţia Federală a Aviaţiei. Dezvoltarea extraordinară a transportului aerian în perioada imediat următoare războiului a dus la formarea Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei (ICAO), afiliată Naţiunilor Unite. De când a fost fondată în 1947, ICAO a facilitat stabilirea standardelor la nivel mondial privind protecţia şi siguranţa navigatiei, şi a participat cu regularitate la perfecţionarea legislaţiei în domeniu. Pentru Europa există o astfel de organizaţie numită Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Spaţiului Aerian - EUROCONTROL.

Transporturile aeriene interne se organizează şi se derulează în conformitate cu legislaţia internă naţională.

Transporturile aeriene civile internaţionale se organizează şi se derulează în baza unor Convenţii guvernamentale internaţionale sub egida Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale ca organism specializat al ONU.

Transportul aerian – caracteristici specifice

Activitatea de transport aerian a cunoscut o imporţantă dezvoltare determinată de creşterea economică, la această se adaugă caracteristicile specifice ale transportului aerian, care, în corelare cu caracteristicile celorlalte tipuri de transport, capată pentru anumite obiecte de transport o importanţă tot mai mare.

Diversificarea mijloacelor de transport a apărut din necesitatea de a folosi noi căi de comunicaţie, din caracteristicile specifice ale acestora, care hotărăsc eficienţa transportului. Mijloacele de transport aerian posedă mai multe caracteristici specifice, şi anume: rapiditate, convertibilitate, oportunitate, confort, siguranţă, accesibilitate şi economicitate.

Rapiditatea este dată de viteza de deplasare a aeronavelor şi constituie un avantaj hotărâtor, în special pentru două situaţii: pentru distanţele lungi şi foarte lungi şi pentru traseele unde mijloacele tereste se face prin zone care, prin configuraţia terenului, determină un parcurs deosebit de lung sau dificil de parcurs. Viteza mare oferă mijloacelor de transport aerian posibilitatea evitării zonelor cu condiţii meteorologice ostile.

Convertibilitatea (adaptabilitatea) presupune flexibilitatea în adaptarea aeronavei pentru diverse genuri de transport, servicii, acţiuni (transport de marfă, pasageri, în mai multe clase, mixt, pentru scopuri speciale).