Uniunea Europeana și Cooperarea în Bazinul Mediteranei

INTRODUCERE

A fost nevoie de douî rîzboaie mondiale pentru ca europenii sî se gândeascî la realizarea unitîţii lor pe cale paşnicî. Guvernele democratice din Occident, hotîrâte sî nu repete greşelile trecutului au cîutat calea ieşirii din impas şi au ales soluţia integrîrii lor economice şi politice.

Integrarea economicî interstatalî constitue una din trîsîturile caracteristice esenţiale ale economiei mondiale în perioada postbelicî. Ea a determinat formarea unor centre de putere care exercitî o influenţî tot mai mare asupra raportului de forţe din lumea contemporanî.

Un punct de vedere larg rîspândit ce se conferî noţiuni de “integrare economicî” este cel referitor la trecerea de la microspaţii la macrospaţii, la crearea “unor ansambluri economice tot mai vaste”.

În acest sens Pr. Racine afirma cî “noţiunea nu mai oferî economiei moderne un cadru eficient de creştere. Numai în martie spaţii se poate folosi pe deplin capacitatea de producţie cîreia progresul tehnic îl mîreşte în fiecare zi limitele”.

Un alt punct de vedere contureazî ideea unei integrîri economice care sî aibî în vedere mai multe grade de adâncime sau extindere. Înainte de toate existî, scria J. Weiler “o integrare de gradul întâi în care structurile producţiei şi schimburile sunt ordonate de o formî mai mult sau mai puţin spontanî ”. Aceastî “ordonare” este determinatî de legea pieţei concurenţiale.

“Cel de-al doilea grad” de integrare are în vedere situaţia în care instituţiile interguvernamentale şi autoritîţile supranaţionale joacî un rol major în dezvoltarea şi orientarea schimburilor comerciale.

“Al treilea grad” îl reprezintî stadiul suprem al integrîrii economice, el trebuind sî fie considerat ca un ideal al sferei valorilor umane.

Specialiştii considerî cî cel de-al treilea grad reprezintî cu adevîrat spiritul integrîrii interstatale.

Fernand Baudhuin în “Dictionnaire de lîeconomie contemporaine” defineşte integrarea economicî ca fiind “realizarea unei unificîri complete între economii mai înainte distincte” . Prin aceasta se înţelege nu numai o unificare vamalî, ci o liberalizare a tuturor operaţiunilor comerciale sau financiare, astfel încât posibilitîţile de iniţiativî în ansamblul teritoriului sî fie pentru fiecare de competenţa tîrilor în cauzî, identice cu cele care existau anterior în fiecare teritoriu.

CAPITOLUL I

UNIUNEA EUROPEAN~ – PREZENT sI PERSPECTIVE

o Uniunea Europeana – continut, mecanisme de functionare.

Tratatele economice semnate înainte de 1967 au urmarit promovarea dezvoltarii economice si ridicarea nivelului de trai al oamenilor, evitarea razboiului si întarirea pacii si libertatii, având ca scop crearea unei legaturi cât mai strânse între popoarele Europei. La început, Comunitatile-CECO (Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, înfiintata la 9 mai 1950) , pe de o parte, si CEE si EURATOM (înfiintate prin Tratatul de la Roma din 25 martie 1957), pe de alta parte, aveau institutii proprii. Ele s-au unit în 1967 si au format actuala Comunitate Europeana, cunoscuta în prezent sub numele de Uniunea Europeana.

Una din conditiile fundamentale pentru a deveni membru al U.E. este existenta unui guvern pluralist, democratic ceea ce nu caracteriza Grecia (în timpul regimului militar), Spania si Portugalia înainte de 1970.