Utilizarea Înțelegerilor Contractuale în Spațiul Uniunii Europene

Utilizarea înţelegerilor contractuale în spaţiul Uniunii Europene

Înţelegerile contractuale constau în relaţii pe termen lung de-a lungul lanţului creator de valoare între firme din două ţări. Fiecare dintre ele poate implica diferite grade de cooperare între părţile semnatare ale aranjamentului, împreună cu o întreagă gamă de modalităţi prin care sunt stabilite drepturile şi îndatoririle părţilor prin care sunt împărţite riscurile, responsabilităţile şi cheltuielile. Înţelegerile contractuale implică, în general, transfer de tehnologie, procese, mărci sau aptitudini umane. Pe scurt, ele servesc mai degrabă ca mijloace de transfer de cunoştinţe.

Principalele forme ale înţelegerilor contractuale sunt: contractele de licenţiere, contractele de franchising, societăţile mixte.

Licenţele

Licenţierea reprezintă operaţiunea prin care o întreprindere (licenţiat sau beneficiar) dobândeşte, contra plăţii unui preţ, dreptul de a utiliza cunoştinţele tehnice brevetate ale unei alte societăţi (licenţiator) [Popa I., 1997, P.322]. Ea constituie un mijloc de pătrundere pe o piaţă externă, fără o infuzie prea mare de capital. Brevetul, marca şi drepturile de a folosi procese tehnologice (drepturi de proprietate industrială) sunt asigurate prin licenţierea externă. Licenţierea reprezintă înţelegerea intervenită între licenţiator şi licenţiat în care licenţiatul primeşte (cu titlu oneros) dreptul de a utiliza o anumită tehnică sau tehnologie a licenţiatorului. În esenţă, este vorba de transmiterea unui drept de proprietate intelectuală al licenţiatorului. Transferul de know-how vizează transmiterea de către o firmă către un partener a cunoştinţelor sale tehnice, nebrevetate sau nebrevetabile, în legătură cu fabricarea unui produs sau aplicarea unor tehnologii (industriale, comerciale etc.) pe care acesta le va păstra secrete. Transferul de know-how poate însoţi diferite forme de cooperare şi transfer de tehnologie sau poate avea loc independent de acestea. Se face distincţie între transferul de know-how (cunoştinţe tehnice nebrevetabile) şi licenţierea unui brevet (ansamblu de cunoştinţe brevetate), deşi aceasta din urmă poate fi însoţită de transfer de know-how. Licenţa de brevet acordă licenţiatului doar dreptul de a folosi invenţia care face obiectul contractului, deosebindu-se de cesiunea de brevet (transferul, vânzarea unui brevet către un terţ) şi locaţiune (forma de arendare). Este preferată cu precădere de firmele mici (în special cele care desfăşoară o importantă activitate de cercetare) sau de către cele ce deţin tehnologie de vârf, deoarece pot pătrunde pe pieţe străine fără mare efort, evitând eventualele restricţii la import sau în calea investiţiilor străine impuse de ţara partenerului, dar în nici un caz, nu se limitează la acestea. Nu multe îşi axează însă operaţiile pe pieţele externe doar pe licenţe. Licenţierea este privită în general ca un supliment pe lângă export sau producţie şi nu ca un mod unic de pătrundere pe piaţa externă. Avantajele licenţierii sunt cel mai evidente atunci când: capitalul este mic şi nu permite constituirea unor societăţi de producţie externe, restricţiile de import interzic alte mjiloace de intrare pe piaţă, o ţară este sensibilă în ceea ce priveşte proprietăţile străine sau atunci când este necesar a se proteja brevete şi mărci împotriva anulării datorită nefolosirii.

Deşi licenţierea poate fi o metodă mai puţin profitabilă de intrare pe o piaţă, riscurile şi problemele sunt mult mai mici decât pentru investiţiile directe. Licenţierea reprezintă o cale legitimă de capitalizare a unui drept de proprietate intelectuală pe o piaţă străină. Licenţele pot fi acordate pentru procesele de producţie, pentru folosirea unui nume de marcă sau pentru distribuirea bunurilor importate, având însă dezavantaje legate de gradul de control asupra investiţiei reflectate şi în planul implicării directe pe respectiva piaţă externă.

Ex: Microsoft Corp . este o companie americană, cea mai mare producătoare de software din lume, cu peste 50.000 de angajaţi în mai multe ţări. Deseori numele firmei se prescurtează "MS". Are sediul în Redmond, Washington, SUA. Compania a fost fondată în 1975 de către Bill Gates şi Paul Allen.

Până în momentul de faţă a livrat, şi continuă să livreze, cel mai mare număr de sisteme de operare pentru calculatoare personale, sub licenta MS Windows, în numeroasele sale variante. Microsoft a vândut în România, în cursul anului fiscal 2006-2007, 220.000 de licenţe de Windows, în sistem OEM (preinstalate pe PC-urile asamblate în România), din care 35% (77.000) au fost vânzari ale noului sistem de operare Vista.

Franciza

Franciza (din engl. franchising) este o înţelegere contractuală prin care o persoană, cedent, acordă altei persoane, beneficiar, permisiunea de a se folosi în activitatea sa de drepturi de proprietate intelectuală sau industrială care îi aparţin cedentului. De regulă, este însoţit de transfer de know-how, tehnici de marketing şi de producţie.