Economia Mass Media

Economia mass media

Obiective

Capitolul de faţă urmăreşte explicarea articulaţiilor economice care susţin sistemul mass media. Studenţii vor fi familiarizaţi cu noţiunile fundamentale referitoare la formele de finanţare ale presei, la modalităţile de organizare a instituţiilor, la căile de ajutorare a presei de către stat sau persoane private, la specificul mecanismelor de producţie şi distribuţie. Prin studierea şi asimilarea acestor cunoştiinţe studenţii vor dobândi capacitatea de a înţelege procese specifice sistemului mass media şi de a evita capcanele demagogice prin care liderii de opinie sau patronatul încearcă să ascundă mizele economice ale deciziilor lor.

Caracteristicile de piaţă ale produselor mass media

Presa, născută atât ca o activitate intelectuală (asociată îndeosebi cu creaţia artistică şi cu dezbaterea de idei în cercuri restrânse), cât şi ca o formă artizanală de producţie, a intrat, începând cu secolul al XIX lea, în spirala industrializării şi a comercializării: ea a devenit astfel obiectul unei pieţe şi, respectiv, industrii a produselor mass media. În calitatea ei de marfă culturală, presa „apare sub forma unor produse reproductibile, de tip aparte, care includ, în moduri diferite, o muncă artistică sau culturală” (A. Huet et alii, 1978, p. 14). Aceste mărfuri au un caracter complex, ambivalent deoarece ele apar simultan ca:

a) bunuri şi servicii;

b) produse autonome sau ca produse care necesită echipamente ajutătoare pentru a fi consumate (aparate de radio, receptoare TV, pick up uri, casetofoane sau aparate video, calculatoare şi reţele tele¬matice etc.);

c) bunuri destinate unui consum colectiv sau unui consum individual; d) ca opere de autor sau ca produse anonime;

d) valori imediat perisabile (ştirile radio şi TV) sau ca valori cu o durată mai mare de consum (revistele specializate, filmele documentare).

O mare parte a produselor specifice industriilor culturale se integrează în „logica editorială”; în schimb, majoritatea bunurilor generate de industriile mass media se integrează în „logica fluxului” – ele sunt bunuri perisabile, a căror valoare de consum se deteriorează extraordinar de repede şi care trebuie înlocuite permanent cu alte bunuri. Această caracteristică are mai multe consecinţe:

a) deoarece mărfurile mass media sunt perisabile, ele trebuie să fie produse în flux constant, astfel încât piaţa să nu cunoască sincope, momente de lipsă a unor asemenea mărfuri.

b) deoarece valoarea lor se pierde repede, produsele mass media trebuie să fie realizate şi distribuite la preţuri convenabile; preţul mic pe unitate asigură acce¬sibilitatea produsului, vânzarea sa rapidă şi, implicit, elibe¬rarea pieţei pentru apariţia altora noi.

c) pentru ca producţia de bunuri mass media să fie continuă, altfel spus, pentru ca să existe permanent capitalul necesar realizării acestor produse, distri¬buţia trebuie să se facă în mod neîntrerupt, pe o piaţă întinsă (număr mare de cumpărători), capabilă să poată absorbi într un timp cât mai scurt mărfurile respective.

d) deoarece sunt perisabile, produsele mass media nu pot fi (cu unele excepţii) stocate: ştirile, manifestările sportive, jocurile, dezbaterile, spectacolele sunt legate de actualitatea imediată; stocarea şi distribuirea lor tardivă le reduc valoarea şi, implicit, şansele de vânzare pe piaţa bunurilor mass¬ media. În schimb, în sistemul mass media pot fi stocate, pentru a fi distri¬buite ulterior, bunurile produse de alte industrii culturale: filmele, piesele de teatru, muzica.

Perisabilitatea bunurilor mass media face ca reacţiile şi comportamentul consu¬matorilor să devină factori esenţiali în asigurarea succesului comer¬cial al unui asemenea produs. Consumatorul are puterea să decidă dacă:

a) va investi un anumit capital (financiar sau de altă natură: timp, energie, inteligenţă) pentru un produs mass media sau pentru un alt tip de produs: astfel, el poate cumpăra un ziar sau o ciocolată; poate rămâne în faţa televizorului sau poate merge la un meci, la o întâlnire cu prietenii sau la o plimbare în oraş;

b) va opta pentru unul sau altul dintre diferitele tipuri de mass media: poate citi un ziar, poate asculta o emisiune la radio sau poate privi un program de televiziune;

c) va alege, în interiorul unui anumit canal, între mai multe tipuri de produse: între diferite ziare sau articole din acelaşi ziar, între diferite posturi de radio sau de televiziune şi (fireşte) între diferite emisiuni ale aceluiaşi post. În ultimii ani, înmulţirea produselor mass media (satura¬rea pieţei) şi dezvoltarea unor tehnologii care permit circulaţia rapidă de la un post la altul (îndeosebi sistemele de telecomandă) au condus la o mobilitate şi chiar la o versatilitate fără precedent a publicului.

Investiţii, costuri şi strategii ale profitului

Pentru realizarea unui bun de consum în sfera mass media, producătorul are nevoie de mai multe resurse:

a) materie primă (hârtie, cerneală, plumb, peliculă, bandă magnetică etc.);

b) energie;

c) echipamente;

d) forţă de muncă bine calificată;

e) informaţie sau creaţii culturale.

Exceptând poate oferta energetică, celelalte resurse au cunoscut, de a lungul dezvoltării acestei industrii, o creştere constantă a costurilor (vezi

R. Farrar, 1988, p. 75): preţul hârtiei a crescut din cauza reducerii tăierilor de păduri, respectiv a masei lemnoase disponibile pentru producţia de celu¬loză; acest proces s a derulat pe fondul creşterii cererii de hârtie, datorită înmulţirii spectaculoase a între¬prin¬derilor care produc şi vând ziare, reviste, broşuri, manuale şi cărţi. Revoluţiile tehnologice au condus la apariţia de echipamente noi, din ce în ce mai performante; timpul scurs între naşterea unei „generaţii” de echipamente şi învechirea ei a devenit din ce în ce mai mic; piaţa limitată şi competiţia acerbă obligă producătorii să şi îmbună¬tăţească performanţele, deci să şi înnoiască tot mai frecvent echipamentele; astfel, sumele investite în echipamente moderne au crescut constant, iar intervalul dintre o investiţie şi următoarea investiţie a ajuns să fie adeseori mai mic decât timpul necesar amortizării investiţiei iniţiale.

Jurnaliştii, tehnicienii şi managerii care asigură crearea unor produse mass media sunt, în principiu, oameni cu o calificare profesională complexă. Deci o forţă de muncă foarte scumpă. În plus, datorită specificităţii poziţiei lor, jurnaliştii au beneficiat întotdeauna de venituri mai mari decât celelalte categorii profesionale apropiate (cele ale muncii intelectuale: profesori, cercetători, ingineri etc.). Această poziţie avantajoasă se datorează faptului că o instituţie mass media nu poate face faţă unei greve prelungite a jurnaliştilor: deoarece în presă nu se pot acumula stocuri (informaţia şi divertismentul îşi pierd repede actualitatea), redacţia nu are cu ce umple spaţiul imprimat sau timpul de emisie atunci când fluxul asigurat de activitatea jurnalistică este întrerupt.