Impactul mass-media Asupra Creării Imaginii Liderului Politic

INTRODUCERE

Cu toţii suntem beneficiari ai produselor mass-media, fie că sunt ele scrise, orale sau vizuale şi aceasta pentru că suntem în era informaţiilor sau războiul informaţional, aşa cum deseori se afirmă. Din toată presa, televiziunea este instituţia care poate manipula cel mai uşor. Televiziunea dispune de imagine, cuvînt, sunet şi alte efecte, care în radio şi în presa scrisă nu sunt atît de relevante.

În secolul XIX, gafele oamenilor politici nu erau cunoscute atît de mult ca astăzi. De aceea, mai tîrziu şi-au luat consilieri, imagemakeri, pentru că nu-şi mai puteau ascunde greşelile, căci lumea le cunoştea pe toate din presă, iar mai tîrziu prin intermediul televiziunii, care nu putea fi cenzurată la infinit. De la această idee porneşte şi prezenta lucrare. Mă voi referi în mod special la comportamentul presei în campania electorală.

Trăim într-o lume grăbită. Nu avem timp pentru a ne expune spre a consuma interminabile „furtuni” informaţionale, de aceea în locul lumii reale preferăm o lume mai compactă – cea a simbolurilor. Imagologia, în această ordine de idei, este o componentă incontestabilă a lumii simbolurilor. De exemplu, alegătorii nu au relaţii personale cu liderii politici din eşaloanele superioare ale puterii, dar reacţionează la anumite simboluri, care transmit succint o informaţie despre ei. Prin urmare, nu este deloc întâmplător faptul că, de cele mai dese ori, partidele politice aplică în timpul competiţiilor electorale strategia personalizării. Alegătorul votează, astfel, persoana înzestrată cu anumite calităţi, cum ar fi experienţa, putere de influenţă, perseverenţa, abilităţi intelectuale, severitate etc. Astfel, în mentalul maselor se proiectează o imagine ideală, după care se „racordează” candidatul.

În ultimul timp omenirea a cunoscut campanii electorale „spectaculoase” care s-au bazat foarte mult pe sprijinul oferit de presă şi în special de către televiziune, un imagemaker foarte bun dacă îi putem spune aşa.

Voi face referire la ultimii trei ani spre exemplu. Alegerile prezidenţiale din SUA ( noiembrie 2004), urmate de cele din România ( noiembrie-decembrie 2004) şi Ucraina (decembrie 2004), Federaţia Rusă (2004) şi nu în ultimul rînd, alegerile parlamentare din Republica Moldova (martie 2005), care sunt urmate de alegerile generale locale din iunie 2007 şi care la fel ne vor oferi „surprize”. Acestea sunt doar cîteva exemple pe care trele consider de-a dreptul „spectacole politice”.

Mass-media a fost deseori considerată "cea de-a patra putere" în stat (alături de executiv, legislativ şi justiţie), iar democraţiile moderne au fost poreclite "democraţii mass-media". Dar ce se ascunde în spatele acestor consideraţii? Care este puterea reală de care dispune mass-media? Cum pot fi descrise funcţiile acesteia în contextul cooperării cu celelalte organisme din cadrul sistemului intermediar şi mai ales cu partidele politice? Este o temă pe care mi-am propus să o abordez în teza respectivă.

Funcţia de control, de critică şi de stimulare nu revine, însă doar opoziţiei parlamentare, ci întregii opinii publice şi presei independente, desigur.

O altă problemă care şi mai greu poate fi evitată este apariţia monopolurilor în domeniul radioului şi al televiziunii. Investiţiile de capital necesare precum şi avantajele tehnice pe care le au aceste medii permit ca orice grupare să îşi poată găsi audienţa în eter sau în faţa ecranului TV. De aceea, peste tot în acest domeniu au fost create reglementări care să asigure ca toate atitudinile prezente în societate să poată fi proiectate şi în eter sau pe ecranul televizoarelor. Procesul de formare a opiniei publice trebuie să decurgă, mai ales în radio şi televiziune, într-o manieră pluralistă, necesitînd un control strict al încercărilor de manipulare venite din partea grupărilor aflate la putere. Iată cîteva aspecte asupra cărora voi trece cu meditaţii parţial.