Mass-Media și rolul acesteia în stat

CAPITOLUL 1

SISTEMUL MASS-MEDIA

1.1. SISTEMUL MASS-MEDIA SI ACTORII SAI

Asociaţia Internaţională a Relaţiilor Publice a stabilit, cu ocazia Convenţiei anuale din 1978, următoarea definiţie: „Practica relaţiilor publice este arta şi ştiinţa socială a analizării unor tendinţe, a anticipării consecinţelor lor, a sfătuirii liderilor unei organizaţii şi a implementării unor programe de acţiune care vor servi atât intereselor organizaţiei, cât şi intereselor publicului ".

După Public Relations Society, una dintre cele mai mari asociaţii profesionale din lume, „relaţiile publice ajută societatea noastră com¬plexă şi pluralistă să funcţioneze într-un mod mai eficient, contribuind la înţelegerea reciprocă dintre grupuri şi instituţii".

British Institute of Public Opinion, a cărui definiţie a fost adoptată de întregul Commonwealth, consideră că „relaţiile publice sunt un efort deliberat, planificat şi susţinut de a stabili şi de a menţine înţelegerea reciprocă între o organizaţie şi publicul ei", iar Deutsche Public Relations Gesselschaft prezintă relaţiile publice ca „efortul conştient şi legitim de a realiza înţelegerea, de a stabili şi a menţine încrederea în rândul publicului, pe baza unor cercetări siste¬matice".

După sinteza realizată de revista profesională Public Relations News, relaţiile publice sunt „funcţia de conducere care evaluează atitudinile publicului, apropie politicile şi procedurile unui individ sau ale unei organizaţii de interesele publicului, planifică şi execută un program de acţiune pentru a câştiga înţelegerea şi acceptarea publicului".

R.F. Harlow a identificat, după ce a consultat diverse lucrări de specialitate, reviste şi broşuri şi după ce a intervievat 84 de specialişti, peste 472 de definiţii, mai mult sau mai puţin diferite și a ajuns la următoarea sinteză: „Relaţiile publice sunt funcţia managerială distinctivă care ajută la stabilirea şi menţinerea unor limite reciproce de comunicare, la accep¬tarea reciprocă şi la cooperarea dintre o organizaţie şi publicul ei; ele implică managementul problemelor, ajutând managerii să fie informaţi asupra opiniei publice şi să răspundă cererilor opiniei publice; ele definesc şi accentuează obligaţiile managerilor de a servi interesul public; ele servesc drept sistem de avertizare, ce ajută managerii să anticipeze tendinţele mediului; ele folosesc drept principale instrumente de lucru cercetarea şi comunicarea bazate pe principii etice".

Din definițiile existente rezultă faptul că anumite cuvinte-cheie apar în majoritatea formulărilor. După D.L. Wilcox şi colaboratorii săi (1992, pp. 6-7), acestea ar fi următoarele:

a) deliberarea - activitatea de relaţii publice este intenţionată, este produsul unei analize şi al unor alegeri referitoare la modalităţile de câştigare a încrederii publicului;

b) planificarea - activitatea în relaţiile publice este organizată: „soluţiile problemelor sunt descoperite treptat, iar strategiile sunt concepute pentru perioade mari de timp";

c) performanţa - relaţiile publice se bazează pe rezultate, iar eficienţa lor depinde de activitatea concretă a organizaţiei; prin urmare, demersurile de relaţii publice nu pot câştiga încrederea publicului pentru o organizaţie care, prin activitatea ei, dovedeşte ignorarea interesului public;

d) comunicarea bilaterală - relaţiile publice se bazează pe preluarea informaţiilor din mediul în care operează organizaţia, pe transmiterea de noi informaţii şi pe urmărirea feedback-ului acestora;

e) interesul public - raţiunea activităţii de relaţii publice este „satis¬facerea nevoilor publicului, nu obţinerea, cu orice preţ, de beneficii pentru organizaţie";

f) dimensiunea managerială - activităţile de relaţii publice sunt mai eficiente atunci când sunt integrate în structurile de conducere ale unei organizaţii.

1.2. PRESA SCRISA

Sistemul mass-media poate fi înțeles prin suportul pe care este transmis mesajul, astfel că se poate distinge presa scrisă (textul este fixat pe un suport solid - hârtia) şi presa audiovizuală (textul e „fixat" pe unde hertziene) .

Un prim criteriu de clasificare al presei scrise este ritmul de apariţie, astfel că se disting publicaţii cu periodicitate zilnică (cotidienele), săptămânală, lunară, trimestrială, semestrială şi anuală. Între ritmul de apariţie şi tipul de public pe care îl are o anumită publicaţie se stabileşte o corelaţie strânsă: pe măsură ce publicul este mai numeros şi mai eterogen (ceea ce presupune abordarea unor teme foarte variate), frecvenţa apariţiilor este mai mare. Informaţiile practice, referitoare la viaţa de zi cu zi, ultimele evoluţii din politică, din economie sau cultură, interpretarea unor evenimente sau tendinţe ale societăţii, vor fi consumate zilnic. Publicaţiile sunt diferite şi după tirajul lor: unele au tiraje de milioane de exemplare zilnic (un număr din cotidianul Wall Street Journal apare în l .900.000 de exemplare; săptămânalul Readers Digest apare în 27.000.000 de exemplare), iar altele doar de câteva mii. Totuşi, pentru specialistul în comunicarea cu presa, tirajul nu trebuie să fie un criteriu discriminator; el colaborează cu jurnalişti, cu oameni specia¬lizaţi într-un anumit domeniu, ce trebuie respectaţi pentru competenţa lor, şi nu pentru numărul de exemplare în care se vinde publicaţia unde lucrează.