Prevenirea Violenței în Școli

1. DESCRIEREA SITUAŢIEI :

Violenţa şcolară se impune din ce în ce mai mult în atenţia societăţii contemporane şi mai ales în cea a unor instituţii specializate şi a unor organizaţii nonguvernamentale, sensibilizate de amploarea de necontestat pe care acest fenomen o capătă, chiar în absenţa unor statistici riguroase şi comparabile, la diferite nivele de globalizare. O diversitate de forme de violenţă, uşoară sau moderată, dar şi de evenimente tragice, aduse la cunoştinţa publicului, reprezintă expresia vizibilă a unui stil de relaţionare şi a unui comportament social care valorizează violenţa, în detrimentul unor strategii de gestionare şi rezolvare a conflictelor. Societatea, în ansamblul ei, dar în mod diferenţiat, percepe cu nelinişte creşterea acestui fenomen, incluzându-l în problematica complexă a violenţei juvenile, considerându-l un factor care fragilizează sau împiedică o societate care se doreşte democratică. Nu este un fenomen nou, dar, în trecut, ea s-a manifestat mai degrabă în spaţiul relativ autonom al şcolii; actualmente, lumea şcolii a dobândit permeabilitate crescută, ca şi transparenţă instituţională, asimilând tensiunile şi dificultăţile cu care se confruntă societăţile contemporane. În contextul european se acceptă şi se promovează ideea că şcoala trebuie să fie un spaţiu privilegiat, al securităţii, liber de conflicte şi de manifestări ale violenţei societale.

Abordarea violenţei în şcoli, ca formă de violenţă, trebuie să ia în considerare trei factori: violenţa, şcoala, vârsta. Ca atare, din acestă abordare se exclud copiii necuprinşi în vreo formă de educaţie, deşi ei pot fi la vârsta şcolarizării. De asemenea deşi vârsta este o variabilă importantă, violenţa şcolară nu este asociată cu delincvenţa juvenilă, decât în măsura în care faptele penale ale tinerilor au loc în perimetrul şcolii sau cel mult în vecinătatea acesteia, infractorii având statut de elev. În acest ultim caz, violenţa în şcoli poate fi considerată violenţă juvenilă instituţională, iar fenomenul violenţei şcolare integrat în criminalitatea tinerilor. Violenţa şcolară poate fi considerată drept o parte a delincvenţei juvenile, ea urmând şi contribuind la acesta: doar astfel se poate vorbi de criminalitatea minorilor.

În cea ce priveşte înţelesul asociat conceptului de violenţă, trebuie remarcat faptul că el este discutat în relaţie cu cel de agresivitate şi şi cel de conflict. Agresivitatea este considerată un “comportament distructiv şi violent orientat spre persoane, obiecte sau spre sine”

În primul rând, atunci când vorbim de violenţă şcolară nu putem să ne limităm la actele de violenţă care cad sub incidenţa legii, aceasta fiind un fenomen mult mai larg. J. Pain evidenţiază “violenţele obiective, care sunt de ordinul penalului şi asupra cărora se poate interveni frontal şi violenţele subiective, care sunt mai subtile, care ţin de atitudine, şi afectează climatul şcolar” S-a semnalat faptul că, atunci când sunt chestionaţi frontal şi direct privind prezenţa fenomenelor de violenţă în şcoală, cei mai mulţi actori intervievaţi sunt tentaţi să facă referire la violenţa înţeleasă mai ales în dimensiunea sa obiectivă, referindu-se la acte de agresivitate manifestă (fizică, verbală sau non-verbală) şi mai puţin la cele de natură subiectivă, ce ţin de valori, tipuri de relaţii sau cultură şcolară. Cu toate acestea, atunci când se propun teme de discuţie care tratează aspecte subiective ale relaţiilor psihosociale din spaţiul şcolii (cum ar fi: relaţia de autoritate, stilurile didactice, metodele de predare sau relaţia părinţi- profesori- elevi), dar care nu sunt direct asociate cu fenomenul violenţei obiective, atât părinţii, cât şi profesorii oferă numeroase exemple şi explică detaliat cauzele.

2. FORMULAREA STĂRII DE NORMALITATE ŞI A REPERELOR JUDECĂŢII RESPECTIVE :

Într-o şcoală este normal să lipsească violenţa, de orice formă. O stare de normalitate ar fi atunci când elevul se duce de plăcere la scoală şi are emoţii din prima zi, până în cea a absolvirii. Respectul faţă de profesori şi colegi ar putea constitui un alt punct al normalitaţii şi ar duce la evitarea violenţei.

"Un cămin nu se contruieşte cu cărămizi ci cu dragoste", acest proverb se potriveşte foarte bine şi în cazul nostru. Şi asta pentru că degeaba este şcoala în sine o contrucţie temeinică, dacă ceea ce se întâmplă în interiorul ei nu este îndeajuns de bine făcut.