Stilurile de Redactare a unui Text Jurnalistic

Introducere

Scrisul este o problemă de talent-nu oricine îl poate învăţa peste noapte.Să ai simţul cuvântului,al limbii,pare a fi un dar genetic.Teoria şi sfaturile celor cu experienţă doar completează,pun în valoare,te scutesc de căutări inutile.

Sloganul preferat de ziarişti este că “meseria se fură”.Ar fi prea frumos să fie şi adevărat.Degeaba vrei să furi dacă nu ai de la cine.În van încerci să imiţi un stil care nu ţi se potriveşte.Disputa e veche şi,parţial,fără sens:te naşti sau devii jurnalist?Nu credem că scriitura expresivă şi eficientă se învaţă cu manualul alături,aşa cum nu credem că te trezeşti peste noapte cu ea însuşită.Scriitura jurnalistică presupune,printre multe altele,rigoare şi disciplină.Text sub control.

Când spui disciplină, te gândeşti la exerciţiu şi îndrumare.De unde să deprindă tânărul exigenţele scriiturii de presă?La şcoală,profesorii de română(bine intenţionaţi,dar lipsiţi de experienţă)predau cursuri opţionale de jurnalism,realizând doar un melanj incert de noţiuni şi reguli fie minore,fie de-a dreptul greşite: “scrieţi numai propoziţii scurte şi la obiect”, “folosiţi neologisme fără teamă” şi “nu vă abateţi de la planul clasic:introducere-cuprins-încheiere”.Pentru aceşti profesori,ziaristică se reduce iremediabil doar la ştire şi relatare.

După facultate,unde învaţă o sumedenie de teorii,funcţii,legi şi valori,tânărul trăieşte o derută şi mai mare.Privindu-l cu asprimea cuvenită,şeful de secţie îi comunică imperativ prima regulă a meseriei: “Uită tot ce ai învăţat la şcoală.Cititorul nu vrea teorii,ci fapte”.Orice debutant în ale jurnalismului a cunoscut pe pielea lui ce înseamnă orgoliul,complexele şi suficienţă unor colegi titraţi doar la şcoala vieţii.În meseria de ziarist,orice este posibil inclusiv să crezi că ştii,neştiind de fapt mare lucru.Nevoia şi experienţa te învaţă multe,dar ce rost are să reinventăm roată la nesfârşit?

Capitolul 1:

1.1Caracteristicile limbajului jurnalistic

Limbajul jurnalistic reprezintă o modalitate specifică de selecţie şi asamblare a faptelor de limbă, ca o consecinţă a rigorilor impuse de o situaţie de comunicare.Această situaţie este generată de un cadru instituţional şi de un grup socio-profesional determinate, al căror scop este realizarea unei comunicări eficiente cu segmente bine marcate ale societăţii.Aşadar, condiţiile de manifestare specific limbajului jurnalistic sunt transmiterea unor mesaje scrise sau orale de către un jurnalist unui receptor în contextul unei instituţii mass-media.

În acest sens, se poate considera că structura limbajului jurnalistic este condiţionată de cititor şi de contextul în care are loc comunicarea, relaţia jurnalist - receptor instituind un cod specific presei.Modul de funcţionare a instituţiei de presă evidenţiază unele caracteristici ale comunicării jurnalistice cum ar fi:

Actul de producere a mesajelor este , în acelaşi timp, un act individual şi unul instituţionalActul receptării este unul individual.Presiunea audienţei conduce către exigent majoră a comunicării jurnalistice: accesibilitatea mesajelor

1.2 Constituirea limbajului jurnalistic

În perioada de constituire a limbajului jurnalistic au existat patru momente importante: 1.constituirea şi individualizarea în raport cu celălalte stiluri ale limbii; 2.consolidarea acestuia, o dată cu accentuarea aspectului de profesionalizare a breslei gazetarilor; 3.deturnarea finalităţii informative a presei ; 4.redobândirea funcţiei informative a presei.Aceste momente au dus la formarea unor caracteristici ale limbajului jurnalistic:

a) Fixarea termenilor tehnici precum: gazetă, jurnalist, jurnalistică, novele politiceşti(“ştiri politice“ ) , novitale dinafară (“ ştiri externe “ ) o serie de termeni au apărut în limbajul profesional unii fiind actuali şi azi

b) Formarea unităţilor frazeologice specific care precizează sursele sau conţinutul ştirilor sau al unor formular ce se referă la reacţia,interesul cititorului “izvoare autentice “ , “opinia publică“ , “opinia jurnalelor “ ca urmare a interesului viu“

c) Utilizarea cu precădere a epitetelor ce demonstrează preferinţa pentru senzaţional: “ cumplite evenimente“ , “groaznic cutremur de pământ“ , “evenimente novissime “

d) Punerea în circulaţie a unor sintagme construite cu ajutorul unor termeni din domeniul ştiinţei şi tehnicii utilizaţi în sens figurat : “ un atom strein în ţirculaţia limbii“

e) Prezenţa termenilor populari şi regionali - locuţiuni , expresii, proverb şi a clişeelor: “câmpul politic“,“zidirea păcii “ , “bucurie electrică“