Dezvoltarea gândirii creatoare prin rezolvarea și compunerea de probleme

I. MATEMATICA – TEREN DELIMITAT DE DEZVOLTARE A CAPACITĂȚII CREATOARE A ELEVILOR

”Intrarea în tara cunoasterii se face pe podul matematicii” punea profesorul universitar Ștefan Bârsănescu. De aceea, cultura stiintifică matematică a devenit un element de bază a culturii omului modern, cultura generală a oricărui om trebuind să cuprindă cunostinte matematice de un nivel tot mai înalt. Indiferent în ce domeniu de activitate va lucra omul zilelor noastre, dar mai ales omul zilelor viitoare, trebuie să posede o bună pregătire matematică. Matematica nu se învată numai de la specialisti, ci până la un anumit nivel, ea face parte din cultura generală.

Nici biologul, nici lingvistul,nici istoricul nu se poate lipsi astăzi de matematică. Valoarea cognitivă a acestei stiinte a fost si este foarte mare. De bună seamă, în scoală, acest proces este reflectat de însemnătatea ce se acordă matematicii, de locul pe care îl ocupă acest obiect în procesul de învătământ. Asa stând lucrurile, se întelege că asezarea matematicii pe locul ce i se cuvine în dezvoltarea noilor generatii trebuie să înceapă foarte timpuriu, din grădinită si în special din ciclul primar.

Caracterizată prin spiritul său de ordine, disciplina matematica presupune un deosebit mod de gândire. Însusirea notiunilor matematice, pătrunderea în esenta lor necesită un efort sustinut si bine gradat al intelectului , a gândirii si reprezintă în acelasi timp antrenamentul mintal sau gimnastica mintii necesară în dezvoltarea intelectuală a elevilor.

Însusirea matematicii pentru viată, în scopul aplicării ei, presupune necesitatea folosirii unor metode cu caracter formativ, a metodelor care cer participarea constientă a elevului pentru stimularea capacitătii creatoare.

Practica scolară arată că orice elev dezvoltat normal din punct de vedere intelectual este capabil să-si însusească materialul de studiu al matematicii, prevăzut în programa scolară. Dar, în timp ce unii asimilează acest material mai repede si mai usor, cu un efort mai mic, altii, cu toată perseverenta si atitudinea pozitivă manifestată pentru acest domeniu, obtin rezultate mai modeste, neputând depăsi nivelul mediu. Acest lucru ne arată că ne aflăm în fata unor aptitudini diferite.

Aptitudinea pentru matematică este o particularitate psihică, individuală a omului care conditionează însusirea cu succes a activitătii în domeniul matematicii.

Domeniul cu cea mai mare pondere îl are însă capacitatea intelectuală: atentia , memoria, gândirea, cu diferitele ei aspecte, hotărâtoare pentru aptitudinea matematică.

Capacitatea de concentrare a atentiei oferă posibilitatea celui cu aptitudine matematică să-si orienteze activitatea intelectuală asupra unei probleme fără a fi atras de alte preocupări care n-au tangentă cu tema urmărită. Memoria este de asemenea o componentă a aptitudinii matematice fiind necesară la actualizarea regulilor.

Gândirea este procesul cu cea mai mare pondere între componentele aptitudinii matematice. Aici este vorba despre gândirea logică. Considerăm că un copil are aptitudini pentru matematică după modul în care judecă problemele, după înlăntuirea rationamentelor si după stringenta logică în care decurg. Gândirea logică îl ajută să surprindă esentialul si necesarul, să diferentieze elementele unei probleme, să stabilească noi raporturi.

Gândirea matematică are o serie de însusiri precum:

a) Asimilarea relativ rapidă a cunostintelor matematice

Elevii cu aptitudini pentru matematică se remarcă prin întelegerea rapidă si corectă a datelor problemei, a relatiilor termenilor. Unii înteleg problema si întrevăd calea solutionării de la început, din momentul în care iau cunostintă de datele ei, raportând-o cu usurintă la timpul specific sau modelul de rezolvare. Desprinzând esentialul de neesential, elevul cu apitudine matematică îsi reprezintă cu claritate corelatia dintre elementele unei probleme sau ale unui exercitiu, sesizează puncte de jonctiune ale vechiului cu noul si întrevăd corect solutia.

b) Independenta si originalitatea gândirii

Aptitudinea matematică implică independenta, capacitatea de a rationa singur, de a demonstra în mod independent, fără a recurge la imitarea proceselor sau ideilor altora. Elevii înzestrati cu aptitudine matematică se abat de la sabloane, de la procedee obisnuite de rezolvare, căutând permanent metode noi.

c) Gândirea matematică se distinge printr-o flexibilitate deosebită sau suplete, trecând usor de la o operatie la alta, de la un procedeu de rezolvare la altul.

d) Gândirea matematică este în acelasi timp critică, o gândire care cercetează valabilitatea fiecărui argument, logica succesiunii elementelor demonstratiei, precum si temeinicia solutiei la care s-a ajuns. Pentru asemenea gândire orice afirmatie trebuie supusă unei analize critice spre a-si da seama de valabilitatea corelatiilor de exercitare a formulărilor, precum si de corectitudinea solutiei.

e) Capacitatea de abstractizare este o particularitate foarte importantă a gândirii matematice, deoarece ajută la redarea prin cifre sau simboluri a însusirilor fundamentale ale obiectelor, sub formă de mărimi si corelatii de mărimi. Numai o gândire abstractă poate întelege operatiile cu mărimi cantitative sau cu simbolurile lor conventionale si să retină un mare volum de corelatii, care de fapt constituie o înlăntuire de rationamente.

II. ORGANIZAREA CERCETĂRII

2.1. Obiectivele cercetării şi ipoteza

Un obiectiv principal al matematicii, pe lângă însuşirea instrumentelor de bază ale activităţii matematice, îl constituie dezvoltarea gândirii, a mobilităţii şi curiozităţii, a creativităţii spre a-i face pe elevi capabili să se orienteze cu uşurinţă,în cadrul situaţiilor problematice, calităţi indispensabile, cerute de practică şi societate.

Rezolvarea problemelor este activitatea matematică ce solicită în cea mai mare măsură gândirea copilului. Bogatele valenţe formative ale activităţii de rezolvare a problemelor nu se valorifică de la sine, în mod spontan. De aceea, este necesară o preocupare permanentă din partea cadrului didactic pentru valorificarea acestor valenţe şi pentru sporirea eficienţei formative a acestei activităţi. În şcoală sunt mai puţin cunoscute resursele formative ale rezolvării şi compunerii de probleme, şi de aceea valorificarea lor este sub nivelul posibilităţilor de care dispun copiii. O bună parte din energia creatoare a elevilor rămâne neutilizată în procesul rezolvării problemelor – ca de altfel în activitatea matematică în general.