Analiza Amplasărilor Funcționale a Locurilor de Muncă

CAPITOLUL 1.

ANALIZA AMPLASĂRILOR ŞI INFLUENŢA LOR

ASUPRA SISTEMULUI DE PRODUCŢIE

O componentă principală a proiectării şi organizării fluxurilor de producţie o constituie amplasarea mijloacelor de muncă.

Prin amplasare – în organizarea producţiei – se înţelege dispunerea în spaţiu a locurilor de muncă, a atelierelor, a secţiilor sau a celorlalte compartimente dintr-o unitate economică.

Într-o amplasare raţională legătura funcţională dintre locuri de muncă, secţii şi ateliere se face pe drumul cel mai scurt şi într-un timp minim.

Pentru a obţine o eficienţă crescută în sistemele de producţie este necesar ca proiectarea amplasării subunităţilor unei întreprinderi să se efectueze pe bază de studii amănunţite prin care să vizeze:

- utilizarea cât mai judicioasă a spaţiului;

- distanţe minime între locurile de muncă;

- manipulări şi transbordări de materiale, piese şi subansambluri minime.

Studiile de amplasare vizează două niveluri:

- amplasarea în teritoriu a întreprinderilor, uzinelor şi fabricilor noi;

- reamplasarea locurilor de muncă din interiorul întreprinderii sau fabricii potrivit noilor cerinţe privind producţia.

Amplasarea în teritoriu a întreprinderilor, uzinelor şi fabricilor face parte din fluxul unitate economică – mediu înconjurător.

1.1. Tipuri de amplasare a locurilor de muncă.

Ţinând seama de caracterul dinamic al producţiei în economia de piaţă, soluţiile de amplasare trebuie să aibă un grad adecvat de flexibilitate, să fie adaptabile la schimbările viitoare privind produsele şi tehnologia de producţie.

Obiectivul de bază al amplasării este dezvoltarea unui sistem de producţie care să satisfacă în modul cel mai avantajos cerinţele de capacitate şi de calitate, respectiv să asigure:

- spaţiul necesar maşinilor, locurilor de muncă şi de depozitare necesare programelor existente şi posibile de producţie;

- un flux raţional al materialelor;

- spaţiul necesar serviciilor auxiliare impuse de desfăşurarea normală a procesului de producţie.

Trebuie subliniat faptul că o amplasare neraţională a maşinilor antrenează un volum suplimentar de muncă din care motiv specialistul în amplasare trebuie să aibă o privire de ansamblu asupra modului în care se poate îmbunătăţi dispunerea în spaţiu a utilajelor pentru folosirea deplină a suprafeţelor de producţie, reducerea volumului de muncă necesar aprovizionării cu materiale şi piese, evitarea aglomerării produselor şi semifabricatelor, precum şi pentru eliminarea deplasărilor inutile în cazul deservirii de către un executant a mai multor maşini.

La baza întocmirii planului general de amplasare şi amenajare a spaţiilor unei întreprinderi stau următoarele obiective generale:

- asigurarea unui flux de producţie cât mai raţional, prin eliminarea sensurilor contrarii sau încrucişate ale deplasării obiectului muncii;

- reunirea în blocuri de clădiri complexe a diferitelor secţii, ateliere, ţinându-se seama de avantajele pe care le prezintă aceasta ca urmare a continuităţii fluxului tehnologic, reducerea investiţiilor în construcţii şi economicităţii exploatării;

- utilizarea eficientă a maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor cât şi a suprafeţelor disponibile;

- uşurinţa la extinderea capacităţilor;

- adaptabilitatea la realizarea unor noi produse şi la îmbunătăţirea procesului de fabricaţie;

- asigurarea protecţiei contra incendiilor;

- respectarea unor cerinţe tehnico-sanitare, în raport cu gradul de nocivitate al întreprinderii.

Alegerea tipului de amplasare este condiţionată, în principal, de tipul producţiei (determinat, la rândul său, de totalitatea factorilor ce caracterizează stabilitatea nomenclaturii producţiei fabricate, volumul producţiei, gradul de specializare a locurilor de muncă, sau secţiilor), precum şi modul de mişcare a obiectelor muncii între locurile de muncă.

Principalele tipuri de amplasare sunt:

- amplasarea funcţională, orientată pe procese tehnologice; se mai numeşte şi amplasare pe grupe de maşini;

- amplasarea liniară orientată pe produs;

- amplasarea pe post fix (staţionară).

a) Amplasarea staţionară sau pe post fix

Se caracterizează prin faptul că amplasarea materialelor sau componentelor principale rămân într-un loc fix, iar muncitorii şi echipamentul sunt mobile.

Acest tip de amplasare este utilizat în cazul produselor care se realizează în cantităţi mici, sau a produselor foarte mari şi grele cum sunt locomotivele, avioanele, vagoanele etc. Suprafeţele de montaj sunt dotate cu instalaţii de ridicat şi surse de energie pentru acţionarea uneltelor cu care se face asamblarea.