Ciclul de viață al unui motor diesel

1.1. Scurt istoric despre protecţia mediului

Deşi mişcarea modernă a protecţiei mediului şi-a pus bazele in timpul Revoluţiei Industriale, o preocupare pentru protecţia mediului a existat în diverse forme, în diferite părţi ale lumii, de-a lungul istoriei.

De exemplu, în Europa, regele Edward I al Angliei a interzis arderea „cărbunelui de mare” printr-o proclamaţie dată în Londra în anul 1272, după ce fumul degajat de aceasta a devenit o foarte mare problemă. Dar combustibilul (petrolul) era foarte folosit în Anglia deoarece această denumirea i-a fost dată pentru că putea fi transportat de pe unele ţărmuri cu roaba. Poluarea aerului avea sa continue sa fie o problemă acolo, în mod special în timpul Revoluţiei Industriale şi extinzându-se în trecutul apropiat cu Marele Smog din 1952. [1]

1.2. Originile mişcării de protecţie a mediului

În Europa, Revoluţia Industrială a fost cea care a dat înţelesul conceptului de protecţie a mediului, din zilele noastre. Apariţia marilor fabrici şi consumul de imense cantităţi de cărbune şi de alţi combustibili fosili a dat naştere la o poluare a aerului fără precedent şi la un volum mare de evacuări chimice la care s-au adăugat multitudinea de deşeuri netratate produse de oameni. Ecologia a luat naştere din preocuparea pentru această mişcare, ca reacţie a industrializării, a dezvoltării oraşelor si a distrugerii calităţii aerului si a apei.

Mişcarea ecologistă este o mişcare diferită din punct de vedere ştiinţific, social şi politic. În termeni generali, ecologiştii au susţinut dezvoltarea durabilă a resurselor şi a protecţiei (şi restaurarea, unde a fost cazul) a mediului înconjurător prin schimbări ale politicii publice şi ale comportamentului individual. Ca recunoştinţă a umanităţii pentru participarea în ecosisteme, mişcarea ecologistă este centrată în jurul ecologiei, a sănătăţii si a drepturilor omului.

1.3. Poluarea şi tipurile de poluare

Poluarea reprezintă introducerea de substanţe contaminante în mediul înconjurător care cauzează prejudicii sau disconfort oamenilor şi altor organisme vii sau care distrug mediul înconjurător. Poluarea poate fi sub formă de substanţe chimice sau energie, cum ar fi sunet, căldură sau lumină. Poluanţii pot fi substanţele de origine naturală sau energetici, dar sunt consideraţi contaminanţi atunci când sunt în exces în cadrul nivelurilor naturale. Poluarea este deseori împărţită în surse punctiforme şi surse nepunctiforme de poluare.

Controlul poluării este un termen folosit în cadrul managementului de mediu. Acesta reprezintă controlul emisiilor în aer, apa şi sol. Fără controlul poluării, produşii nedoriţi obţinuţi din consumul uman, producţia industrială, activităţile agricole, mineritul, transportul şi alte surse vor acumula, dispersa şi degrada mediul înconjurător prin diversele emisii. Într-o ierarhie a tipurilor de control, prevenirea poluării şi reducerea deşeurilor sunt mult mai dorite decât controlul poluării.

1.3.1. Principalele tipuri de poluare şi a suprafeţelor afectate

Principalele tipuri de poluare şi suprafeţele afectate de acestea sunt următoarele:

- poluarea aerului, evacuarea de substanţe chimice şi particule în atmosferă. Cele mai întâlnite exemple includ monoxidul de carbon, dioxidul de sulf, clorofluorocarburi (CFC-uri) şi oxizii de azot produşi de industrie şi motoarele vehiculelor. Ozonul fotochimic şi a smogul sunt creaţi ca reacţii ale oxizilor de azot şi a hidrocarburilor cu lumina solară.

- poluarea apei pornind de la apele subterane, deversările lichide, evacuarea apelor uzate, eutrofizarea şi degradarea calităţii apelor;

- contaminarea solului are loc atunci când produsele chimice sunt eliberate prin deversări sau în urma depozitării în subsol a scurgerilor accidentale. Printre cele mai cunoscuţi poluanţi ai solului sunt hidrocarburile, metalele grele, erbicidele, pesticidele şi hidrocarburile clorurate;

- poluarea radioactivă, a adus la începutul secolului al XX-lea descoperiri în fizica atomică;

- poluarea fonică, care cuprinde zgomotul mijloacelor de transport, zgomotul avioanelor, zgomotul industrial şi de asemenea sunetele de înaltă intensitate;

- poluarea vizuală, care se poate referi la prezenţa cablurilor de înaltă tensiune, a panourilor de pe autostrăzi, platformelor cicatrizate (cum ar fi de la extracţiile miniere), depozitele deschise de deşeuri menajere municipale;

- poluarea termică este schimbarea temperaturii în „corpurile” lichide naturale cauzate antropic, cum ar fi utilizarea apei ca lichid de răcire într-o instalaţie energetică. [3]

1.4. Poluarea aerului

Emisiile vehiculelor reprezintă una din principalele cauze ale poluării aerului. China, Statele Unite, Rusia, Mexicul şi Japonia sunt ţările conducătoare în ceea ce priveşte poluarea aerului prin emisii. Principalele surse staţionare de poluare a aerului includ instalaţiile chimice, instalaţiile producătoare de energie pe baza arderii cărbunelui, rafinăriile de petrol, instalaţiile petrochimice, eliminarea de deşeuri nucleare, incineratoare, marile ferme de animale, fabricile de PVC, fabricile de prelucrarea metalelor, a plasticului şi altele din industria grea.

În zilele noastre, una dintre cele mai cunoscute forme de poluare a aerului este dată de către CO2, un gaz cu efect de seră emis în urma arderii.