Defectele Îmbinărilor Sudate

Cap.I MEMORIU EXPLICATIV

Prin defect se înţelege abaterea de la formă, dimensiune, aspect, continuitate, structură etc., prescrise pentru sudură sau îmbinarea respectivă în documentaţia tehnică a produsului sau in standarde. Defectele pot apărea atât în sudură, cât şi în zonele învecinate sudurii. La exterior, sudura trebuie să aibă un aspect lucios, cu solzi mărunţi, uniform repartizaţi, de o formă uşor bombată în cazul sudurilor cap la cap şi plană sau uşor concavă la sudurile de colţ. Sudura trebuie să fie de aceeaşi lăţime pe toată lungimea îmbinării sudate. În interior sudura trebuie să fie compactă fără pori sau incluziuni ; ea trebuie să aibă aceleaşi caracteristici mecanice ca şi materialul de bază sau puţin mai mari. Defectele pot proveni atât de la pregătirea pieselor şi asamblarea lor înaintea operaţiei de sudare, cât şi la sudarea îmbinărilor respective. Zonele influenţate termic din jurul sudurii nu trebuie să conţină structuri defavorabile.

La sudarea prin topire, modul de pregătire şi de asamblare a pieselor de sudat are o deosebită importanţă pentru prevenirea defectelor în sudurile executate. Acestea pot fi:

-un unghi al rostului mai mare sau mai mic faţă de cel corect, prelucrat neuniform sau cu grosimea neuniformă la baza rostului;

-denivelarea marginilor prea mari sau neuniformă;

-interstiţiul rostului neuniform sau diferit faţă de cel prescris;

-subţieri ale marginilor de sudat.

La sudarea prin presiune, defectele de pregătire şi asamblare pot fi:

-abateri de la coaxialitatea pieselor pentru sudarea cap la cap;

-impurităţi pe suprafeţele supuse îmbinării;

-suprapuneri necorespunzătoare sau ondulaţii ale tablelor la sudarea prin puncte şi în linie;

-reliefuri (proeminenţe) necorespunzătoare, mai mari sau mai mici, la sudarea prin puncte sau în linie.

Conform STAS 7084/1-73, defectele îmbinărilor sudate prin topire pot fi:

Fisuri, adică discontinuităţi, bidimensionale, care se produc în timpul răciri (fisură la cald) sau ulterior răcirii (fisură la rece), şi pot fi: macrofisuri sau microfisuri. Dacă direcţia principală a fisurii este aproximativ paralelă cu axa cusăturii, fisura este longitudinală, iar dacă direcţia principală este aproximativ perpendiculară pe axa cusăturii, ea este transversală. După locul unde este situată fisura, se deosebesc: fisură în metalul depus, fisură în zona de trecere, fisură în zona influenţată termic şi fisură in metalul de baza. Fisurile pot fi:

-stelate, adică grup de fisuri amorsate dintr-un punct;

-de crater, dacă s-au produs în craterul sudurii;

-în reţea de formă şi orientări variabile;

-ramificare, dacă grupa de fisuri se prezintă sub formă arborescentă.

Goluri, adică discontinuităţi tridimensionale, neumplute cu material solid; sulfurile sunt goluri în material depus, produse prin degajarea de gaze în cursul procesului de sudare. Din această grupă de defecte fac parte sulfurile, porozităţile, resturile, unele vizibile numai la microscop.

Incluziuni solide, adică corpuri străine în masa de metal. Incluziunile pot fi: de zgură, de flux, de oxizi sau incluziuni metalice.

Lipsa de topire şi de pătrundere, adică fără legătură între metalul depus şi metalul de bază sau dintre straturile succesive ale metalului depus. La lipsa de pătrundere, rămâne un spaţiu neumplut cu metal depus şi acesta formează grupa nepătrunderilor.

Defecte de formă, care sunt abateri ale formei îmbinate sau ale suprafeţei exterioare faţă de forma corectă. Ele pot fi crestături continue sau intermitente, îngroşări, excesive, convexităţi excesive, exces de pătrundere, scurgeri de metal, defect de aliniere, supratopituri, străpungeri, subţieri, suduri nesimetrice, lăţime neregulată, suprafaţă neregulată, reluare defectuoasă etc.

În afară de defecte enumerate mai pot fi şi altele care nu se încadrează în grupele de mai sus, cum sunt: arsuri, stropiri metalice, rupturi locale, urme de şlefuire sau dăltuire, etc.

Cap.II CONTINUTUL PROPRIU-ZIS

2.1 Defectele exterioare si interioare ale sudurii

Defectele care se produc în suduri pot fi de natură diferită, unele comune procedeelor de sudare, altele specifice procesului folosit.

Indiferent de natura defectului, ele pot fi clasificate în două grupe, şi anume:

-defecte exterioare care se produc la suprafaţa sudurii şi se pot observa, în general, cu ochiul liber sau cu lupă;

-defecte interioare, incluse în sudură şi care se pot constata cu aparate speciale de detecţie sau după ruperea sudurilor.

Defectele exterioare ale sudurilor sunt:

-dimensiunea necorespunzătoare ale suduri cu: abateri de formă, deplasări de la axa rotorului, neuniformităţi, îngroşări etc.;

-trecerile discontinue sub formă de: crestături marginale, muşcături, scurgeri, revărsări, străpungeri;

-craterele care se formează la extremitatea unui rând după întreruperea incorectă a arcului;

--rădăcina nesudată care se formează la baza rostului, dacă procesul de sudare este greşit sau pregătirea este incorectă.

În figura 12.1-Anexa 1 se prezintă diferite defecte exterioare, care se pot produce la execuţia sudurilor.

Defectele interioare ale sudurilor sunt:

-nepătrunderile, caracterizate prin lipsa de aliniere (de topire) între sudură şi materialul de bază care pot fi chiar pe întreaga adâncime a materialului sudat. Acest defect se formează mai frecvent la începutul sudurii, când metalul de bază nu este suficient încălzit;