Înlocuirea pieselor deteriorate - lagăre cu rostogolire

1. ARGUMENT

Organele de maşini ce materializează cuplele cinematice de rotaţie şi ale căror elemente componente au o mişcare relativă de rostogolire poartă numele de rulmenţi.

Necesităţile constructive extrem de diverse au făcut să apară o bogată varietate de rulmenţi a căror utilizare pe scară largă îşi are explicaţia în:

- valoarea relativ redusă a coeficientului de frecare de rostogolire, care este practic independent de viteza unghiulară (astfel rezistenţele la rostogolire şi, implicit, pierderile energetice sunt foarte reduse);

- capacitate portantă pe unitatea de lăţime însemnată şi, ca urmare, gabarite axiale reduse ale ansamblului lagărului;

- evitarea consumului de materiale neferoase deficitare;

- insensibilitatea faţă de întreruperea temporară a ungerii, consum redus de lubrifiant şi întreţinerea relativ simplă;

- inexistenţa uzurii fusurilor pe care se montează;

- nivel înalt de standardizare, ceea ce garantează interschimbabilitatea totală.

Comparativ cu lagărele de alunecare prezintă unele dezavantaje:

- capacitate de amortizare scăzută;

- funcţionare mai puţin silenţioasă şi sensibilitate la suprasarcini, respectiv la şocuri (care diminuează durabilitatea);

- gabarit radial sporit şi pretenţii deosebite la montaj.

2. CLASIFICAREA RULMENŢILOR

Rulmenţii, în funcţie de sarcina la care sunt solicitaţi, se împart în următoarele grupe:

- rulmenţi radiali (fig.1 a, b), solicitaţi numai de sarcini radiale sau care sunt destinaţi, de obicei, pentru sarcini radiale, putând însă suporta şi sarcini axiale;

Fig.1

- rulmenţi axiali (fig.2 a, b), destinaţi pentru a suporta sarcini axiale;

Fig.2

- rulmenţi radiali-axiali, destinaţi pentru a suporta sarcini combinate, adică sarcini radiale şi axiale, care acţionează simultan, putând predomina atât sarcina radială, cât şi sarcina axială;

- rulmenţi axial-radiali, destinaţi, de obicei, pentru a suporta sarcini axiale şi, concomitent, şi mici sarcini radiale.

După forma corpurilor de rulare, rulmenţii se clasifică în rulmenţi cu bile şi rulmenţi cu role (cilindrice, conice, ace şi butoi).

După particularităţile constructive, rulmenţii se împart în rulmenţi cu autoreglare (oscilanţi) şi rulmenţi fără autoreglare (neoscilanţi).

După numărul rândurilor corpurilor de rulare rulmenţii se clasifică în rulmenţi cu un rând, cu două rânduri şi cu mai multe rânduri.

În funcţie de condiţiile de utilizare, în STAS 5115-71 se stabilesc trei clase de utilizare:

- rulmenţii din clasa de utilizare 1 sunt recomandaţi, în general, a se folosi cu precădere;

- rulmenţii din clasa de utilizare 2 pot fi utilizaţi numai atunci când nu se pot utiliza rulmenţi din clasa de utilizare 1;

- rulmenţii din clasa de utilizare 3 sunt nerecomandaţi şi pot fi utilizaţi numai atunci când nu se pot utiliza rulmenţi din clasele de utilizare 1 şi 2.

În acelaşi standard se găsesc tabelele claselor de utilizare pentru următoarele tipuri de rulmenţi:

- rulmenţi radiali cu bile pe un rând;

- rulmenţi radiali cu bile pe un rând – variante constructive;