Lipirea Metalelor

ARGUMENT

Lipirea este o metoda des folosita in ateliere, fabrici, este o îmbinare nedemontabilă a pieselor metalice la care legătura se realizează prin difuzia metalului de adaos aflat în stare lichida, in metalul piesei, aflat in stare solida, lipitura fiind deci o formaţie eterogenă.

Lipiturile moi sunt utilizate in special la tinichigerie pentru lipirea tablelor do Zn, de alama, de otel cositorite etc.

Avantaje: este o îmbinare nedemontabila rezistenta, nu trebuie personal calificat.

LIPIREA METALELOR

GENERALITATI

Lipirea este o metoda de îmbinare nedemontabilă a pieselor metalice la care legătura se realizează prin difuzia metalului de adaos aflat în stare lichida, in metalul piesei, aflat in stare solida, lipitura fiind deci o formaţie eterogenă.

Metalele de adaos sunt aliaje uşor fuzibile cu punct de topire in jurul a 250°C sau, uneori. materiale nemetalice (respectiv adezivii) care adera

pe porţiunile de lipit.

În funcţie de temperatura de topire a aliajului de lipit se deosebesc

două procedee de lipire :

- lipire moale, când temperatura de topire a metalului de adaos este sub 300°C ;

- lipire tare sau blazare când temperatura de topire a metalului de adaos depăşeşte 500°C. Esenţialul in aceasta, clasificare îl constitute faptul ca la acelaşi metal de baza rezistenta mecanica a lipiturii este cu atât mai ridicata cu cat metalul de adaos are o temperatura de topire mai mare.

Metalele si aliajele de adaos sunt grupate (şi simbolizate, ca atare) după mai multe criterii, si anume : natura aliajului (de exemplu : Cu + Zn. aliaje conţinând Ni, Ag etc.), forma sub care se prezintă (baghetă, sârmă învelită, pulbere, granule etc.), temperatura do topire, rezistenţa lipiturii la încercarea de tracţiune sau de forfecare etc.

Pentru eliminarea oxizilor Si a celorlalte materii străine de pe zonele de lipit se foloseşte o substanţă chimica numită flux, mai uşor fuzibil, decât aliajul de lipit, prinzându-se de suprafaţa pieselor înaintea aliajului şi având însuşirea de a dizolva oxizii şi impurităţile. Ca fluxuri se pot folosi : colofoniul, stearina, clorura de zinc, clorura de amoniu, boraxul etc.

LIPITURI MOI

Lipiturile moi sunt utilizate in special la tinichigerie pentru lipirea tablelor do Zn, de alama, de otel cositorite etc. In acest caz, metalul de adaos se topeşte cu ajutorul ciocanului de lipit. Aliajele de lipit depind de natura metalului pieselor de asamblat (otel, cupru, staniu etc.). Fluxurile mai utilizate sunt: colofoniul (la lipirea cuprului şi a alamei), stearina (la lipirea aliajelor de plumb), clorura de zinc dizolvată în apă (pen¬tru otel Şi aliaje de cupru), acidul clorhidric dizolvat în apă (la lipirea zincului).

LIPITURI TARI

Lipiturile tari, numite şi brazuri sunt lipiri cu aliaje greu fuzibile (punct de topire în jur de 850°C = 1 123 K). Ele se folosesc unde intervin eforturi mai mari şi permit obţinerea unei îmbinări rezistente la piesele pe care, din diferite motive, nu le putem suda.

Aliajele de lipit, destinate acestor lipituri tari, sunt diferite în pri¬vinţa compoziţiei chimice şi sunt determinate de natura metalelor ce sa lipesc (aliaj Al—Zn, pentru lipirea aluminiului şi a aliajelor sale, aliaje Cu—Zn şi Ag—Ou—Zn pentru aliaje feroase etc). Fluxurile au la bază, în general, boraxul, care reduce oxizii metalici la căldură şi dă naştere, unei mase sticloase. Aceasta se îndepărtează apoi, prin ciocănire sau pilire.

Dacă boraxul nu este uscat, apa de pe el dă naştere la căldură, la băşici care umflă şi acestea îndepărtează brazura. Ca prevedere, boraxul se păstrează uscat sau se încălzeşte înainte de utilizare.