Managementul Conducerii

CAPITOLUL I

MANAGEMENTUL CONDUCERII

PREGĂTIREA MANAGERIALĂ A CONDUCĂTORULUI

În exercitarea funcţiilor sale, managerul acţionează atât asupra obiectivelor şi informaţiilor, dar mai ales asupra oamenilor. Ponderea acţiunii asupra oamenilor creşte odată cu nivelul ierarhic de la 0 % la nivelul executanţilor, până la aproape 100% la vârfurile directoriale ale marilor consorţii, conducerea ministerelor.

Asta sau capacitatea de a conduce este fundamentală şi se bazează, înainte de toate, pe cunoştinţele generale despre princiipiile, regulile şi metodele puse la dispoziţie de ştiinţa conducerii, pe cunoştinţele generale ale managementului privind situaţia concretă a domeniului de activitate pe care este pus să-l conducă şi apoi pe talentul şi aptitudinile persoanei managerului, de a le aplica în situaţiile cu care se confruntă la un moment dat. Managerul trebuie să ştie exact ce doreşte să facă atât el cât şi cei din subordine şi să vadă dacă planurile se realizează într-un mod cât mai bun şi mai uşor. Fără îndoială că, pe diferite trepte ierarhice, sunt necesare cunoştinţele de specialitate.

Relaţiile de conducere în care intră oamenii sunt relaţii inter-umane, de natură psiho-socială şi sunt dominate puternic de structura şi calitatea elementului uman, de personalitatea managerilor şi a subordonaţilor, de pregătirea profesională şi culturală.

Managementul acţionează cu precădere asupra oamenilor, a căror atitudine şi motivaţie sunt subiective şi imprevizibile. Relaţiile inter-umane sunt dependente de un număr mare de factori, mai ales subiectivi, practic, imposibil de depistat, măsurat şi corelat, în totalitatea lor, chiar şi cu mijloacele tehnologiei electronice moderne.

Din punct de vedere al cunoştinţelor, pentru un manager competent sunt necesare:

- o pregătire multilaterală şi o competenţă superioară, faţă de cei conduşi ( cunoştinţe specifice temeinice de: tehnologie, tehnică, economie, marketing, financiare );

- cunoştinţe de psihologie, sociologie, cultură, o educaţie psiho-sociologică şi psiho-analitică.

Activitatea managerului este mai mult psihologică decât tehnică; nu se orientează numai spre producţie; nu testează oamenii numai din perspectiva economică, nu minimalizează aportul uman; nu adoptă o perspectivă tehnicistă, îngustă în contradicţie cu valorile umane şi exigenţele lumii sociale-moderne; nu tratează oamenii ca pe anexe ale maşinilor, ca simple mijloace de producţie.

Managerul acţionează asupra oamenilor şi munceşte permanent cu oamenii; dezvoltă şi menţine un sistem eficient de relaţii, de legături permanente, de contacte strânse, directe, cu oameni, gospodăreşte şi utilizează raţional, optim, resursele umane, forţele de producţie, energiile neuro-psihice, spirituale, sufleteşti; nu le cheltuieşte nejustificat, nu le risipeşte, nu le degradează sau epuizează prematur, nu le distruge.

Managerul reprezintă colectivul, este imaginea exterioară a acestuia; răspunde de succese şi insuccese. Rezultatele nu sunt numai ale lui ci şi ale colectivului. Acceptă reproşurile adresate grupului, chiar dacă el personal nu a comis nici o greşeală.

Managerul cunoaşte realităţile neoficiale, neformale şi le foloseşte sau, în caz extrem, le anihilează; atribuie sarcini oficiale grupelor spontane în direcţia reevendicărilor şi propunerilor lor, preferând pentru ei sarcini speciale, mai dificile, contând pe întrajutorarea reciprocă; legalizează şi oficializează relaţiile spontane, conducerea neoficială, nereglementată, social-psihologică; ştie că cercurile, stabilite prin plăcerea de a lucra împreună, reuşesc deseori să-şi impună părerile; ştie că un conducător poate învinge numai persoanele izolate sau grupuri foarte mici, că grupurile mixte unite sunt greu de coordonat.

Între avansul industrial şi sistemul managerial există o corelaţie foarte strânsă, fiind greu de precizat dacă avansul tehnologic determină dezvoltarea ştiinţei organizării şi conducerii ştiinţifice sau invers.

Principiile generale ale managementului nu pot fi implementate integral de la o ţară la alta, fără o adaptare şi corectare conformă cu specificul mentalităţilor culturale naţionale. Literatura americană a fost utilă ca orientare generală în Europa şi ca metodologie, dar aplicarea efectivă a trebuit să fie analizată minuţios şi adaptată cu discernământ la mediul social-istoric european, cu deosebirile sale regionale.

Dezvoltarea unor forme de organizare şi conducere trebuie să pornească de la starea reală aflată, pe teren, schimbând apoi treptat mentalităţile şi obiceiurile în direcţia conceptelor dorite şi nu invers, de la principii teoretice, fără a ţine seama de ceea ce este necesar şi de dezirabil şi care ar fi metodele cele mai bune şi direcţiile cele mai eficiente de îmbunătăţire a activităţii manageriale specifice naţionale.

Eficienţa unui manager nu se măsoară în timpul consumat personal, în sau pentru unitate şi nici prin cantitatea şi calitatea sarcinilor realizate de el însuşi, ci prin rezultatele obţinute de întreaga formaţie condusă de el, de către fiecare membru al grupului respectiv şi de eficienţa muncii fiecăruia.

În ultimele două decenii a devenit un subiect dintre cele mai studiate, conceptul numit „ leadership ”, adică abilitatea managerului de a comunica şi de a-i influenţa pe colaboratori, fie individual, fie grupaţi, fie întreaga companie: subordonaţi, colegi şi chiar şefi, spre atingerea performantă a unor obiective.

Astfel, s-a ajuns la concluzia că nu este suficient ca managerul să fie el însuşi convins de justeţea deciziilor sale, ci trebuie să fie capabil să îi convingă şi pe ceilalţi să le aplice, să-i determine să colaboreze.

În consecinţă, în primul rând, ar trebui acordată atenţie selecţiei ştiinţifice a viitorilor manageri, prin metodele sociometrice de diagnosticare a aptitudinilor, evitând din start eşecurile empirice, naturale. În al doilea rând trebuie organizată pregătirea şi promovarea lor, în funcţie de specialitatea de bază şi particularităţile concrete ale postului, de corespondenţa dintre om şi loc, oglindită de dictoanele „ omul potrivit la locul potrivit ” şi „ nimeni nu e bun la orice, dar fiecare e bun la ceva ”, deoarece nici cei mai capabili manageri nu pot fi conducători universali oriunde şi oricând, în orice domeniu, în orice situaţie.