Maniabilitatea Autovehiculelor cu Roți

ARGUMENT

Necesitatea flexibilităţii pregătirii profesionale pentru o continuă adaptare la cererile

pieţei forţei de muncă a impus proiectarea conţinutului învăţământului după un nou sistem.

Noul sistem este orientat asupra celui care învaţă, respectiv asupra disponibilităţilor sale,

urmând să le pună mai bine în valoare:

- Acesta poate încorpora, în orice moment al procesului educativ, noi mijloace sau

resurse didactice;

- Permite individualizarea învăţării şi articularea educaţiei formale şi informale;

Strategia de dezvoltare a învăţământului profesional si tehnic are în vedere prevederile

Legii învăţământului, tradiţia învăţământului românesc, experienţa pozitivă din ţara noastră în

acest domeniu, precum şi realizările şi tendinţele de dezvoltare a acestor forme de învăţământ în

ţările Comunităţii Europene şi pe plan mondial.

Concret în cazul nostru, tehnicianul în transporturi auto este calificat să evalueze

funcţional, calitativ şi cantitativ, starea părţilor mecanice ale autovehiculelor. El execută operaţii

de reglare, ajustare, instalare, întreţinere şi reparare la sistemele, mecanismele şi instalaţiile

autovehiculelor, utilizând aparate, utilaje şi instrumente specifice. Este abilitat să conducă şi

exploateze autovehicule înzestrate pentru depanare la locurile solicitate de clienţi.

Este lesne de inţeles că şi în programul de dezvoltare şi de modernizare a

transporturilor, ca în întreaga politica de investiţii, statul nostru porneşte de la principiul obţinerii

unei eficiente maxime, a unui randament din ce în ce mai ridicat.

Lucrarea contribuie la găsirea şi adoptarea celor mai bune forme organizatorice de

desfăşurare a activitaţii de transporturi auto la noi în ţară, astfel încât satisfacerea cerinţelor de

transport ale economiei naţionale să fie obtinută în condiţiile unei eficiente economice sporite.

Lucrarea constituie de asemenea un mijloc de cunoaştere şi întelegere a procesului de

transport, accectuând faptul că organizarea transportului trebuie să se bazeze pe folosirea

tehnologiilor moderne care să asigure sporirea vitezei comerciale, promptitudinea în deservire,

siguranţa în exploatare, creşterea productivităţii mijloacelor de transport şi reducerea

cheltuielilor sociale.

Capitolul I. Generalităţi

Maniabilitatea autovehiculelor este proprietatea acestora de a-şi menţine direcţia mişcării

de mers rectilinie, atunci când nu este comandată virarea şi de a efectua cu uşurinţă virajele

dorite şi comandate de conducătorul auto.

Stabilitatea autovehiculelor este proprietatea acestora de a fi cât mai puţin susceptibile la

răsturnări şi derapări (alunecări laterale) în timpul mersului şi în repaus.

Ambele proprietăţi, de mare importanţă pentru securitatea circulaţiei rutiere, depind de

caracteristicile constructive ale autovehiculelor, de caracteristicile căii de rulare, precum şi de

felul mişcării autovehiculului.

Capitolul II. Virajul şi modalităţile de efectuare

Virajul constă în modificarea direcţiei de mişcare a autovehiculului, reprezentând unul

din atributele importante ale maniabilităţii.

La autovehiculele cu roţi, virajul se poate obţine în trei moduri:

— prin modificarea poziţiei unor roţi, denumite roţi directoare, faţă de planul longitudinal al

autovehiculului;

— prin frânarea roţilor aflate pe una din laturile longitudinale ale vehiculului ;

— prin modificarea poziţiei elementelor de şasiu în cazul autotractoarelor cu o punte sau a

autovehiculelor articulate.

La majoritatea autovehiculelor virajul se execută cu ajutorul roţilor directoare. În acest

caz, roţile se dispun pe osii scurte articulate (fuzete), ale caror axe se intersectează într-un punct

denumit centru de viraj.

În figura 1 se reprezintă variante de obţinere a virajului cu roţi directoare la autovehicule

cu două, trei şi patru punţi.