Mecanismul de distribuție

Argument

Primele motoare nimerite pentru a echipa automobilele (dimensiuni mici dar cu putere mare) au fost cele realizate de Daimler si Benz la sfarsitul secolului trecut. Spre exemplu motorul lui Gottlieb Daimler, aparut in 1884 era monocilindric, functiona cu petrol, amestecul carburant realizandu-se intr-un carburator elementar, cu antrenare si vaporizare vacuumatica. Distributia era mixta : supapa de admisie cu arc, functiona prin depresiunea arcului din cilindru, iar cea de evacuare era comandata de un arbore cu came.

In 1886 Karl Benz a realizat un motor monocilindric in patru timpi de 0,66 CP la 250 rot/min cu ambele supape – de admisie si de evacuare – comandate prin came.

Treptat mecanismul de distributie s-a dezvoltat astfel incat in 1894 Enrico Bernardi a realizat un nou motor monocilindric cu benzina, de 1,5 CP cu supapele in capul cilindrului si ambele comandate. In 1908 Henry Ford realizeaza la celebrul sau Ford T, capul blocului motor demontabil (chiulasa), iar supapele erau laterale, permitand astfel interventia usoara la cilindri si supapele motorului.

Initial sistemul de distributie folosea actionarea vacuumatica a supapei de admisie si cea mecanica pentru supapa de evacuare, trecandu-se apoi, numai la actionarea prin arbore cu came a ambelor supape, care erau distribuite bilateral, folosindu-se chiulasa in forma de T ; aceasta solutie constructiva conducea la folosirea a doi arbori de distributie (cu came). Inconvenientul a fost indepartat prin distribuirea unilaterala a supapelor si folosirea supapelor in forma de L incepand cu anii 1909-1910 (Renault, Ford, Mercedes etc).

Imediat dupa aceasta, in 1911 inginerul Riebeyrolle realizeaza chiulasa cu supapele “suspendate” sau “in cap”, obtinandu-se camere de ardere mai compacte, mai favorabile arderii corespunzatoare a amestecului carburant. Constructia unor astfel de motoare cu distributia “in cap” aveau arborele de distributie amplasat deasupra chiulasei. Ambele solutii – cu dispunere laterala sau cu dispunere suspendata – au fost folosite concomitent, ultima fiind mai frecvent intalnita la automobile de curse.

Mecanismul de distributie este un ansamblu de piese care asigura umplerea cilindrilor, intr-o anumita ordine, cu amestec carburant sau aer proaspat si evacuarea gazelor arse.

Dupa tipul motorului, distributia poate fi pentru motoare in patru timpi sau doi timpi. Motoarele in patru timpi utilizeaza mecanismul de distributie cu supape, iar cele in doi timpi, in general, nu au supape, si ferestre in cilindri, care sunt deschise si inchise prin deplasarea pistonului de o forma speciala (cu deflector) – asa-zisa distributie prin lumini.

Unele motoare in doi timpi, in special cele cu aprindere prin compresie au numai supape de admisie sau numai de evacuare.

Dupa pozitia supapelor, mecanismele de distributie sunt :

-cu supape laterale : la care supapele sunt plasate in blocul motor ; sistemul nu se mai foloseste avand multiple dezavantaje ;

-cu supape in cap : unde supapele sunt montate in chiulasa deasupra pistonului;

-mixt (Rover) : supapele fiind montate in bloc si in chiulasa.

Arborele cu came se monteaza in carter sau pe chiulasa. De aceea, distributia din acest punct de vedere este:

-cu arbore cu came in carter : cel mai raspandit (motoarele D797-05, D2156 HMN 8, ARO-240, Dacia etc);

-cu arbore cu came montat in chiulasa : supapele fiind comandate prin culbutori (Lada 1200, Lada 1500, Fiat 1600, Mercedes-Benz etc). La acest sistem, supapele sunt asezate inclinat, ceea ce micsoreaza uzura capetelor lor (la tipurile la care se folosesc culbutorii cu role se micsoreaza mult uzura) ; arborele cu came este antrenat de arborele cotit printr-un lant dublu, cu intinzator, sau curele dintate ;