Pompă - biodiversitate

INTRODUCERE

Resursele biologice ale globului pământesc sunt vitale pentru dezvoltarea vieţii sociale şi economice a umanităţii. Acest fapt este confirmat şi de recunoaşterea importanţei diversităţii biologice, pentru generaţiile prezente şi cele viitoare.

În acelaşi timp, agresiunea şi ameninţarea ecosistemelor şi a speciilor vegetale şi animale, din partea diferitelor activităţi umane, agricole, industriale, turism şi dezvoltare urbană, nu a fost niciodată mai puternică decât astăzi.

Necesitatea conservării biodiversităţii speciilor vegetale şi animale a fost semnalată încă de Charles Darwin (1809-1882). La noi în ţară, Dimitrie Cantemir (1673-1723) în Descriptio Moldaviae semnalează dispariţia „inorogului”, în 1903 ornitologul I. Lichiardopol sesizează pericolul distrugerii nesăbuite a păsărilor răpitoare asupra echilibrului natural, în 1907 silvicultorul Petre Antonescu (1873-1965) a ridicat prima dată problema „rezervaţiilor naturale” pentru conservarea diversităţii speciilor, având în vedere că aproape două treimi dintre vieţuitoare trăiesc în pădure.

La 7 iulie 1930, în ţara noastră apare prima lege pentru ocrotirea capitalului natural, care prevedea înfiinţarea Comisiei Monumentelor Naturii, conduse iniţial de A. Popovici Bâznoşanu (1876-1969), ulterior fiind condusă de Al. Borza (1887-1971), C. C. Georgescu (1898-1968), Valeriu Puşcariu, N. Sălăgeanu (1907-1988), N. Botnariuc (n. 1915).

În 1935 a luat fiinţă rezervaţia „Parcul Natural Retezat”, iniţial cu o suprafaţă de 13.000 ha, iar apoi de 23.000 ha, din care 18.000 ha rezervaţie integrală. În 1950, din iniţiativa acad. Traian Săvulescu, preşedintele Academiei Române, prin Decretul nr. 237, din 7 octombrie 1958 şi apoi, în 1595, prin HCM nr. 518, se stabileşte trecerea la Academia Română a Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii. În 1970, a luat fiinţă, la Staţiunea Experimentală Suceava, o „Bancă de gene” pentru specii vegetale cultivate, iar în anul 1995, o „Bancă de gene” pentru specii animale la Baloteşti, jud. Ilfov.

Tot în anul 1995, a apărut şi legea nr. 137 a „Protecţiei mediului”, în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, au luat fiinţă „Inspectoratele pentru Protecţia Mediului” şi a fost înfiinţat un Minister al Mediului.

În noiembrie 1988, Programul pentru mediu al Naţiunilor Unite a întrunit un grup de lucru din specialişti şi experţi, care au analizat necesitatea elaborării unei convenţii internaţionale asupra biodiversităţii. În mai 1989 s-a constituit un grup de experţi care au elaborat un proiect de „Convenţie internaţională”, ce a fost discutată şi aprobată la 22 mai 1992, la Conferinţa privitoare la diversitatea biologică, ce a avut loc la Nairobi-Kenya. La 5 iunie 1992, la „Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare” de la Rio de Janeiro - Brazilia, a fost depusă „Convenţia” pentru aderare şi semnare de către Statele membre. Până la 4 iunie 1993, convenţia a fost semnată de 168 ţări.

Prima sesiune a ţărilor care au aderat la această convenţie a avut loc între 28 noiembrie - 9 decembrie 1994, în Bahamas.

Convenţia pentru Conservarea Biodiversităţii speciilor vegetale şi animale reprezintă un mijloc pentru oprirea degradării mediului şi a dispariţiei unor specii vegetale şi animale, care reprezintă importante surse genetice.

Agricultura şi silvicultura sunt afectate şi, la rândul lor, afectează mediul înconjurător şi habitatul, adică locul sau tipul de loc unde există în mod natural un organism sau o populaţie. Măsurile de organizare a teritoriului agricol, ca şi cele ale îmbunătăţirii funciare, alături de ritmul intens de industrializare şi urbanizare, dezvoltarea turismului sunt tot atâţia factori care afectează mediul înconjurător, uneori cu repercursiuni ireversibile.

În natură există un echilibru între diferite specii vegetale şi animale, concretizat sub forma unor ecosisteme dinamice, alcătuite din comunităţi de biotopuri şi biocenoze, între care s-au stabilit relaţii strânse, atât prin organismele vii, cât şi între acestea şi factorii abiotici, care interacţionează ca o unitate funcţională.

Activităţile umane din ce în ce mai intense, exercită asupra biocenozelor şi biotopurilor o agresiune, care poate afecta în mod ireversibil echilibrul natural al ecosistemelor, precum şi al resurselor naturale (sol, apă, atmosferă, biosferă, sursele energetice fosile, minereuri etc.), precum şi potenţialul genetic şi de reproducţie.

Trebuiesc concentrate eforturile pentru a preveni dezastrele ecologice. Până în prezent, atât pe plan internaţional, cât şi pe plan local, s-au făcut unele studii şi cercetări, pe baza cărora s-au propus o serie de măsuri, care, la rândul lor, se confruntă cu dificultăţi, uneori insurmontabile, la transpunerea lor în practică.

Conservarea biodiversităţii este de importanţă majoră pentru rezolvarea necesităţilor de hrană, de sănătate şi a altor cerinţe ale populaţiei în continuă creştere, atât în ţara noastră, cât şi pe planetă. Sunt necesare o serie de măsuri care solicită investiţii deosebite, pentru conservarea biodiversităţii speciilor, care vor duce, la rândul lor, la beneficii ecologice, economice şi sociale.