Prelucrarea Suprafețelor prin Frezare

Capitolul 1. PROCESUL DE FREZARE

Frezarea reprezintă procedeul de generare prin aşchiere a suprafeţelor, ce se execută cu scule aşchietoare speciale de forma unor corpuri de rotaţie prevăzute cu mai multe tăişuri denumite freze, pe maşini-unelte de frezat

Procedeul permite generarea suprafeţelor exterioare sau interioare, plane, cilindrice sau profilate. Prin frezare se realizează prelucrări de degroşare a suprafeţelor, precum şi prelucrări de semifinisare.

Procedeul de frezare constă în efectuarea simultană a unei mişcări de rotaţie şi a unei mişcări rectilinii cu caracter continuu.

Mişcarea de rotaţie este executată întotdeauna de freză, ea fiind mişcarea principală, iar mişcarea rectilinie este executată, de regulă, de piesa semifabricat, fiind o mişcare de avans în sens longitudinal, transversal sau vertical. Cel mai des se folosesc pentru prelucrarea prin frezare scule de tipul frezelor cilindrice sau frezelor cilindro-frontale.

În fig.1 sunt prezentate principalele elemente ale procedeului de frezare.

Fig.1 Principalele elemente ale frezării.

La frezarea unei suprafeţe plane cu o freză cilindrică (fig.1,a) planul mişcării principale I (cu turaţia sculei nas) este perpendicular pe suprafaţa prelucrată, mişcarea rectilinie de avans longitudinal II cu viteza vsl fiind executată de către piesă semifabricat.

În cazul frezării cu o freză cilindro-frontală (fig.1,b) planul de rotaţie este paralel cu suprafaţa prelucrată 1 şi perpendicular pe suprafaţa prelucrată 2, suprafeţe ce se generează în acelaşi timp.

Generarea suprafeţelor plane prin ambele scheme prezintă o caracteristică specifică frezării şi ea constă în aceea că mişcarea de avans se efectuează întotdeauna într-o direcţie perpendiculară pe axa de rotaţie a frezei (ce coincide cu axa arborelui principal al maşinii de frezat) şi, în acelaşi timp, în planul mişcării principale de rotaţie a frezei.

Prin utilizarea şi a altor tipuri de freze şi combinaţii de mişcări de avans şi mişcări complementare de generare (circulare, rectilinii etc.) se pot genera prin frezare multiple forme de suprafeţe.

Capitolul 2. FREZE

Frezele sunt scule aşchietoare rotative prevăzute cu unul sau mai mulţi dinţi, având ca mişcare principală rotaţia, iar ca mişcare de avans o mişcare în general perpendiculară pe axa frezei.

Dinţii frezei au tăişul principal pe suprafaţa cilindrică şi tăişul secundar pe suprafaţa plană (frontală).

2.1. Părţile principale ale frezelor

Principalele părţi componente ale frezelor sunt: partea activă, formată din dinţii frezei, corpul acesteia, care poartă dinţii şi partea de fixare cart Serveşte pentru fixarea frezei pe maşina-unealtă.

Partea activă a frezelor se poate realiza dintr-o bucată cu corpul (fig.2,a), cu dinţi asamblaţi prin lipire (fig.2,b), sau cu dinţi fixaţi mecanic (fig.2,c).

Pentru fixare în arborele principal al maşinii-unelte, frezele au coadă (freze cu coadă) sau gaură axială (freze cu alezaj).

Freza are următoarele elemente caracteristice:

- diametrul exterior D, care este o mărime normalizată pentru frezele folosite pe

scară largă;

- numărul de dinţi z.

Fig.2 Părţile componente ale frezelor

2.2. Clasificarea frezelor

Frezele se pot clasifica după mai multe criterii, după cum urmează:

- După felul suprafeţelor pe care sunt dispuşi dinţii:

a) freze cilindrice, având dinţii dispuşi numai pe suprafaţa cilindrică exterioară (fig.3,a);

b) freze disc, cu dinţii dispuşi pe suprafaţa cilindrică, şi uneori cu tăişuri şi pe una sau pe ambele suprafeţe frontale (fig.3,b);

c) freze cilindro-frontale, având dinţii dispuşi pe suprafaţa cilindrică şi pe ţină din suprafeţele frontale (fig.3,c);