Proiectarea unui Rezervor Cilindric Vertical

CAPITOLUL 1

ANALIZA CONSTRUCTIV-FUNCTIONALA A PRINCIPALELOR TIPURI DE REZERVOARE ATMOSFERICE UTILIZATE LA DEPOZITAREA PRODUSELOR PETROLIERE

1.1.Tipuri de rezervoare atmosferice

Prin rezervoare se înţeleg recipientele având capacităţi de depozitare mai mari de 3m3, forme şi dimensiuni variate şi diferite, executate din diverse materiale şi destinate recepţionării, depozitării, desfacerii şi prelucrării tehnologice a diferitelor produse în stare lichidă sau semilichidă.

Recipientele cu capacităţi reduse (de obicei, între 3m3 şi 100m3), destinate transportului diferitelor medii aflate în stare lichidă sau semilichidă, se numesc cisterne.

In cadrul unei anumite variante de depozitare, alegerea tipului corespunzător de rezervor se face în funcţie de mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi sunt următorii:

- condiţiile de lucru impuse şi condiţiile climatice;

- caracteristicile constructive ale rezervoarelor de diferite tipuri;

- indicatorii tehnico-economici ai proiectării, construcţiei, montajului şi exploatării (întreţinerii) rezervoarelor.

Din punctul de vedere al condiţiilor de lucru, rezervoarele trebuie să corespunda următoarelor cerinţe:

- să fie impermeabile şi etanşe în raport cu produsul depozitat;

- să nu se aprindă, să fie durabile şi puţin sau de loc sensibile la acţiunea chimică, electrochimică sau mecanică a produsului depozitat;

- să permită o uşoară curăţare de depuneri, precipitări sau decantări;

- să fie prevăzute cu echipamentul necesar, corespunzător atât umplerii (încărcării), cat şi golirii (descărcării) lor;

- să asigure o perfectă securitate a depozitării produsului;

- să fie economice în exploatare şi uşor de deservit, supravegheat, controlat;

Având în vedere caracteristicile constructive, rezervoarele trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

- soluţiile constructive adoptate şi formele rezervoarelor să fie simple, iar în cazul rezervoarelor cilindrice verticale, să asigure posibilitatea montării şi funcţionării corecte a capacelor plutitoare, ecranelor plutitoare etc.;

- capacitatea lor de depozitare să fie optimă;

- construcţia rezervoarelor să permită executarea şi montarea rapidă a tuturor elementelor lor componente, iar dimensiunile semifabricatelor să se înscrie în limitele gabaritelor transportabile pe drumuri, şosele auto, autostrăzi, calea ferată etc.;

- dimensiunile rezervoarelor si ale elementelor lor componente să fie tipizate;

- să fie folosite, la maximum si în mod efectiv, caracteristicile mecanice ale materialelor de construcţie, fără a diminua capacitatea portantă a rezervorului, asigurându-se, astfel, un consum specific de metal minim.

Indicatorii tehnico-economici ce se pot menţiona, în cazul rezervoarelor, sunt:

- costul rezervorului propriu-zis;

- costul instalaţiilor anexe ale parcului de rezervoare (instalaţii de protecţie, prevenire şi combatere a incendiilor; conducte tehnologice; conducte de apă şi canalizare; conducte de încălzire etc.), bineînţeles, raportat la fiecare rezervor în parte;

- consumul de metal (în special sub formă de tablă şi profiluri);

- consumul de beton şi de beton armat;

- volumul lucrărilor de construcţie etc.

Construcţia de rezervoare, de diferite tipuri, forme şi dimensiuni, s-a dezvoltat, pe plan mondial, în concordanţă cu cerinţele activităţii industriale în diferite domenii, în pas cu tehnica modernă.

S-a ajuns, astfel, să se dispună de o mare varietate de soluţii constructive de rezervoare. Clasificarea lor se poate face după numeroase criterii, urmând a se trata numai criteriile de clasificare determinante.

Clasificarea rezervoarelor se poate face:

a) După poziţia faţă de suprafaţa solului, rezervoarele pot fi:

- rezervoare de suprafaţă, din care fac parte şi rezervoarele montate direct pe sol sau deasupra solului, precum şi rezervoarele îngropate pe mai puţin de jumătate din înălţimea lor (Fig.1.1a)

- rezervoare semi îngropate - în categoria cărora intră rezervoarele îngropate pe mai mult de jumătate din înălţimea lor (Fig. 1.1 b);

- rezervoare îngropate - la care înălţimea maximă a nivelului fluidului depozitat se află cu 0,2 m sub nivelul solului (Fig. 1.1 c).