Rectificarea

Rectificarea este un procedeu de prelucrare prin aşchiere care constă în detaşarea de pe suprafaţa de prelucrat a unor aşchii subţiri cu ajutorul unor scule abrazive.

Prelucrarea prin rectificare asigură o precizie dimensională mare şi o bună netezime a suprafeţelor. în general, rectificarea se aplică în vederea finisării pieselor, de regulă, după alte prelucrări executate în prealabil, ca: strunjire, frezare etc.

La prelucrarea prin rectificare, mişcarea principală de aşchiere este mişca¬rea de rotaţie a pietrei abrazive. Această mişcare de rotaţie se efectuează cu vi¬teze mult mai mari decât la prelucrarea cu alte scule aşchietoare. Mişcările de avans pot fi mişcări de rotaţie, de translaţie sau combinaţii între acestea, în funcţie de schema procedeului de prelucrare adoptat.

2.SCULE ABRAZIVE FOLOSITE LA RECTIFICARE

Pietrele abrazive folosite la rectificare sunt constituite din granule abrazive legate între ele cu un liant.

Granulele abrazive de diferite mărimi şi forme prezintă o serie de muchii şi colţuri cu care execută aşchierea metalelor ca orice altă sculă aşchietoare (fig. 1). Cele mai folosite materiale abrazive sunt: corindonul, carborundumul, cuarţul, cremenea, gresia, piatra ponce etc.

Prin legarea granulelor abrazive cu lianţi se obţin pietre abrazive de diferite forme şi dimensiuni, în funcţie de suprafeţele ce urmează a fi prelu¬crate prin rectificare.

Lianţii folosiţi în acest scop se împart în:

- lianţi anorganici: argilă, feldspat, caolin etc;

- lianţi organici: bachelită, şelac, cauciuc etc.

Fig1

In anexa 1 sunt reprezentate diferite forme de pietre abrazive. Ele¬mentele caracteristice ale unei pietre abrazive sunt: granulaţia, duritatea şi

structura.

Prin granulaţia pietrei abrazive se înţelege con¬ţinutul de granule abrazive de diferite mărimi Aşchie exprimat în procente de greutate. După granulaţie, materialul abraziv se împarte în cinci fracţiuni de mărime a granulelor: limită, mare, princi¬pală, complexă şi măruntă. Granulaţia materia¬lului se determină prin cernere cu ajutorul unor site care au ochiuri de diferite dimensiuni, în funcţie de fracţiunea de granulaţie considerată.

Toate granulele care rămân într-o anumită sită se consideră că fac parte din fracţiunea de granulaţie a sitei respective.

Duritatea pietrei abrazive reprezintă rezistenţa complexului abraziv-liant la smulgerea sau desprinderea unei granule abrazive. Din acest punct de vedere, corpurile abrazive se împart în patru grupe de duritate (notate cu I, II, III şi IV), iar în fiecare grupă se face o subîmpărţire după gradul de duritate crescândă, notate cu a, b şi c, astfel:

- grupa I (a, b, c) pentru duritate moale;

- grupa a II-a (a, b, c) pentru duritate mijlocie;

- grupa a III-a (a, b, c) pentru duritate tare;

- grupa a IV-a (a, b, c) pentru duritate foarte tare.

Structura pietrelor abrazive reprezintă raportul dintre volumul total al pietrei şi volumul porilor. Această structură depinde de cantitatea şi modul de repartizare a granulelor abrazive, precum şi de cantitatea de liant. După mărimea raportului exprimat mai sus, corpurile abrazive se împart în mai multe categorii de structură: foarte deasă, deasă, cu desime mijlocie, rară, foarte rară şi poroasă.

Productivitatea şi calitatea prelucrării sunt influenţate direct de aceste caracteristici. De aceea, la alegerea pietrelor abrazive se vor avea în vedere şi aceste ca¬racteristici.