Sistemul de Frânare

1. DESTINAŢIA, CONDIŢIILE IMPUSE ŞI CLASIFICAREA SISTEMELOR DE FRÂNARE

Destinaţia sistemului de frânare. Sistemul de frânare serveşte la:

- reducerea vitezei automobilului până la o valoare dorită sau chiar până la oprirea lui;

- imobilizarea automobilului în staţionare, pe un drum orizontal sau în pantă;

- menţinerea constantă a vitezei automobilului în cazul coborârii unor pante lungi.

Eficacitatea sistemului de frânare asigură punerea în valoare a performanţelor de viteză ale automobilului.

In practică, eficienţa frânelor se apreciază după distanţa pe care se opreşte un automobil având o anumită viteză.

Sistemul de frânare permite realizarea unor deceleraţii maxime de 6-6,5 m/s2 pentru autoturisme şi de 6 m/s2 pentru autocamioane şi autobuze.

Pentru a rezulta distanţe de frânare cât mai reduse este necesar ca toate roţile automobilului să fie prevăzute cu frâne (frânare integrală).

Efectul frânării este maxim când roţile sunt frânate până la limita de blocare.

Condiţii impuse sistemului de frânare. Un sistem de frânare trebuie să înde¬plinească următoarele condiţii:

- să asigure o frânare sigură;

- să asigure imobilizarea automobilului în pantă;

- să fie capabil de anumite deceleraţii impuse;

- frânarea să fie progresivă, fără şocuri;

- să nu necesite din partea conducătorului un efort prea mare;

- efortul aplicat la mecanismul de acţionare al sistemului de frânare să fie proporţional cu deceleraţia, pentru a permite conducătorului să obţină intensitatea dorită a frânării;

- forţa de frânare să acţioneze în ambele sensuri de mişcare ale automobilului;

- frânarea să nu se facă decât la intervenţia conducătorului;

- să asigure evacuarea căldurii care ia naştere în timpul frânării;

- să se regleze uşor sau chiar în mod automat;

- să aibă o construcţie simplă şi uşor de întreţinut.

Clasificarea sistemelor de frânare. Sistemele de frânare, după rolul pe care-1 au, se clasifică în:

- sistemul principal de frânare, întâlnit şi sub denumirea de frâna principală sau de serviciu, care se utilizează la reducerea vitezei de deplasare sau la oprirea automobilului. Datorită acţionării, de obicei prin apăsarea unei pedale cu piciorul, se mai numeşte şi frâna de picior;

- sistemul staţionar de frânare sau frâna de staţionare care are rolul de a menţine automobilul imobilizat pe o pantă, în absenţa conducătorului, un timp nelimitat, sau suplineşte sistemul principal în cazul defectării acestuia. Datorită acţionării manuale, se mai numeşte şi frâna de mână. Frâna de staţionare este întâlnită şi sub denumirea de „frână de parcare" sau „de ajutor". Frâna de staţionare trebuie să aibă un mecanism de acţionare propriu, independent de cel al frânei principale. Deceleraţia recomandată pentru frâna de staţionare trebuie să fie egală cu cel puţin 30% din deceleraţia frânei principale. In general, frâna de staţionare preia şi rolul frânei de siguranţă;

- sistemul suplimentar de frânare sau dispozitivul de încetinire, care are rolul de a menţine constantă viteza automobilului, la coborârea unor pante lungi, fără utilizarea celorlalte sisteme de frânare. Acest sistem de frânare se utilizează în cazul automobilelor cu mase mari sau destinate special să lucreze în regiuni de munte, contribuind la micşorarea uzurii frânei principale şi la sporirea securităţii circulaţiei.

Sistemul de frânare se compune din frânele propriu-zise şi mecanismul de acţionare a frânelor.

După locul unde este creat momentul de frânare (de dispunere a frânei propriu-zise), se deosebesc: frâne pe roţi şi frâne pe transmisie.

După forma piesei care se roteşte, frânele propriu-zise pot fi: cu tambur (radiale), cu disc (axiale) şi combinate.

După forma pieselor care produc frânarea, se deosebesc: frâne cu saboţi, frâne cu bandă şi frâne cu discuri.

După tipul mecanismului de acţionare, frânele pot fi: cu acţionare directă, pentru frânare folosndu-se efortul conducătorului; cu servoacţionare, efortul con¬ducătorului folosmdu-se numai pentru comanda unui agent exterior care produce forţa necesară frânării; cu acţionare mixtă, pentru frânare folosmdu-se atât forţa conducătorului, cât şi forţa dată de un servomecanism.