Studiul privind Reabilitarea Pieselor prin Încărcare cu Sudură

1. Necesitatea reabilitării structurilor mecanice.

În condiţiile producţiei industriale moderne, maşinile, utilajele şi instalaţiile trebuie să funcţioneze la parametrii optimi,fără întreruperi sau opriri accidentale, condiţie esenţială pentru obţinerea unei calităţi superioare a produselor şi a unei eficienţe economice ridicate.

Prin întreţinere se urmăreşte ca maşinile, utilajele şi instalaţiile să fie menţinute în condiţii normale de exploatare între două reparaţii consecutive planificate, evitându-se în acest fel reparaţiile accidentale. Accentuarea crizei energetice, de materii prime şi materiale a făcut ca amplificarea acţiunilor de recuperare, reabilitare şi refolosire a pieselor să constitue o preocupare importantă în industrie, deoarece, în acest fel, se realizează costuri mici de producţie rezultate din importantele economii de manoperă, materiale şi consumuri de energie.De aceea, procedeeele de reabilitare a pieselor trebuie extinse în toate domeniile de activitate din industria noastră.

În anumite sectoare industriale, operaţiile de întreţinere şi reabilitare a organelor de maşini au un caracter repetitiv, în sensul că nomenclatorul acestor organe şi al operaţiilor de executat este relativ restrâns, dar numărul anual de piese similare care trebuie reabilitat este suficient de mare pentru a constitui loturi, care se succed intermitent. Un asemenea mod de organizare este aplicabil şi pentru reabilitarea pieseor de schimb, atunci când cantităţile anuale de piese se împart în loturi care pot fi alternate cu loturi de alte piese având similitudini tehnologice şi dimensionale. La fiecare schimbare a tipului de piesă introdus în lucru pe linia de reabilitare, se adaptează şi linia, prin schimbarea dispozitivelor de lucru şi a numărului de muncitori.Această organizare flexibilă este recomandabilă pentru centrele de reabilitare cu programe variate ( în sensul alternării loturilor de piese introduse la reabilitare) dar care deservesc parcuri de utilaje, maşini şi instalaţii relativ omogene. Astfel de situaţii sunt întîlnite mai cu seamă în reabilitările de piese de schimb pentru construcţii de maşini, maşini agricole, maşini de construcţii, autovehicole etc. De îndată însă ce programele anuale de lucru asigură o încărcare uniformă a liniei de reabilitare, pe întregul an, la nivelul de aproximativ 2 schimburi pe / zi, liniile de reabilitare devin linii cu programe stabile, flexibilitatea lor constînd numai în posibilitatea de a se reabilita tipuri variate ale aceluiaşi reper, în anumite limite de dimensiuni şi variante constructive.

În ţara noastră este legiferată activitatea pentru recuperarea şi utilizarea integrală a tuturor materialelor refolosibile, crearea industriei de reabilitare a pieselor şi produselor, perfecţionarea şi introducerea de noi tehnologii pentru pentru valorificarea la maximum a resurselor materiale recuperabile, organizarea unitară, pe baze ecomice acestei activităţi.

2. Asigurarea fiabilităţii pieselor reabilitate

Funcţionarea în bune condiţii a pieselor a fost, este şi va fi o problemă vitală pentru eficienţa activităţii.

În acest context apare necesitatea perfecţionării întregului sistem tehnic, care reprezintă un domeniu interdisciplinar cu implicaţii în : proiectarea, construirea, exploatarea, întreţinerea şi reabilitarea pieselor şi organelor de maşini în scopul rentabilităţii lor optime.

În sistemul tehnic un loc aparte îi revine reabilitării pieselor uzate. Prin reabilitare se urmareşte readucerea formei piesei uzate în starea de utilizare iniţială.

Calitatea reabilitării se apreciează printr-un ansamblu de caracteristici care îi conferă piesei reabilitate aptitudinea de a satisface cerinţele necesare funcţionării în condiţii normale.

Calitatea reabilitării depinde de urmatoarele caracteristici:

- tehnice (destinaţie, fiabilitate, tehnologicitate, standardizare şi unificare, interschimbabilitate) ;

- psiho-senzoriale ( aspecte de tip estetic, ergonomic) ;

- economice ( cost de producţie, termen de recuperare) ;

- de ordin social general ( siguranţa în exploatare, influenţa asupra mediului înconjurător etc)

Din caracteristicile nominalizate, fiabilitatea are un loc deosebit în aprecierea calitativă a unui produs, reprezentînd proprietatea obiectului de a-şi menţine, de-a lungul unei anumite durate de timp şi în anumite limite toţi parametrii care caracterizează capacitatea de funcţionare într-un sistem de condiţii specifice de utilizare.

În mentenaţa pieselor utilizate în industrie, fiabilitatea a apărut ca efect al importanţei deosebite a siguranţei în funcţionare a obiectelor reabilitate.

Astfel studiul fiabilităţii tehnicii reabilitării a devenit o problemă de interes major în toate stadiile sistemului tehnic

Condiţii de lucru moderne:

- regimuri intense de funcţionare;

- exploatarea utilajelor respective pe o durată cât mai mare la performanţele prescrise;

- reducerea cheltuielilor legate de exploatarea şi mentenanţa instalaţiilor şi echipamentelor antrenate în procesul de producţie.

În concepţia modernă a teoriei reparaţiilor de maşini, problemele fiabilităţii pieselor reabilitate reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale progresului în ramura respectivă. Literatura de specialitate din ultimii ani apreciază fiabilitatea obiectelor reabilitate drept cel mai important element în sistemul unic de asigurare a calităţii utilajelor supuse mentenanţei corective.

Timpul de funcţionare fără defecţiuni a unei piese reabilitate trebuie să constituie cel puţin 70 80% din durata de funcţionare a unei piese noi.

Nivelul de fiabilitate al utilajelor mecanice este asigurat prin conducerea calităţii în următoarele etape:

- etapa de concepţie-proiectare;

- etapa de fabricaţie;

- etapa de exploatare;

- etapa de mentenanţă.

În cadrul etapei de concepţie – proiectare :

- se efectuează un studiu de marketing şi prognoze referitor la nivelul de fiabilitate al produselor similare;

- se stabileşte astfel un nivel de fiabilitate, pentru produsul preconizat, cerut de piaţă;

- se elaborează şi proiectează produsul;

- se estimează prin calcule sau experimental nivelul fiabilităţii produsului prin elemente constitutive.

Nivelul de fiabilitate în etapa de concepţie-proiectare este asigurat

- de nivelul de documentare referitor la produsul proiectat, pe plan naţional şi internaţional;

- de nivelul de standardizare şi unificare a produsului;

- de calitatea soluţiilor constructive adoptate;

- de alegerea argumentată a itinerarului operaţiilor procesului tehnologic;

- de gradul de automatizare şi mecanizare a procesului tehnologic de fabricaţie şi mentenanţă;

- de alegerea corectă a regimurilor tehnologice;

- calitatea tehnologiei de fabricaţie;

- calitatea măsurilor de exploatare şi mentenanţă;

- gradul tehnologicităţii produsului proiectat;

- raţionalitatea şi progresivitatea soluţiilor tehnice adoptate;

- argumentarea condiţiilor tehnice referitoare la părţile componente ale produsului finit şi referitoare la parametrii calitativi ai acestuia;

- nivelul de pregătire şi experienţă a specialistului care lucrează în concepţie-proiectare;

- optimizarea preţului de producţie şi a celui suportat de către beneficiar.