Transmisie Mecanică cu Reductor și Curele Trapezoidale Înguste

1. MEMORIU TEHNIC

1.1. Consideratii generale

Reductoarele pot fi de uz general sau speciale. Reductoarele de uz general au un singur lanţ cinematic, deci un raport de transmitere unic şi o carcasa independent şi închisă. În categoria reductoarelor de uz general nu intră reductoarele cu angrenaje conice şi melcate ce au axele în altă poziţie decât orizontală sau verticală şi respectiv unghiul între axe diferit de 90º.

Reductoarele pot fi cu una,două sau mai multe trepte de reducere, construite fie ca subansamble izolate, fie ca făcând parte din ansamblul unei maşini. În funcţie de poziţiile relative ale arborelui motor şi condus reductoarele se construiesc cu roţi dinţate cilindrice (când cele două axe sunt paralele sau coaxiale), cu roţi conice şi roţi pseudoconice (când cei doi arbori sunt concurenţi sau încrucişaţi) sau în combinaţii de roţi conice sau angrenaje melcate cu roţi cilindrice (la rapoarte de transmitere mari).

Reductoarele cu angrenaje cilindrice sunt cele mai raspandite datorită gamei largi de puteri şi rapoarte de transmitere ce se pot realiza cu ajutorul lor cât şi a posibilităţii tipizării şi execuţiei în uzine specializate. Reductoarele cilindrice sunt standardizate şi tipizate. Sunt standardizate distanţa între axe, raportul de transmitere şi dimensiunile principale, ceea ce permite fabricarea în serie a carcaselor şi utilizarea la reductoare de diverse puteri şi rapoarte de transmitere.

Reductoarele cu angrenaje cilindrice pot fi construite cu roţi dinţate cilindrice cu dinţi drepţi, înclinaţi sau în V, cu dantură exterioară şi, foarte rar, cu dantura interioară. Felul danturii depinde de viteza periferică a roţii şi destinaţia transmisiei.

Roţile dinţate cilindrice cu dinţi drepţi se recomandă: la viteze periferice reduse, când nu apar şocuri şi zgomot, în cazul în care nu se admit forţe axiale în arbori şi lagăre; la cutii de viteze cu roţi deplasabile etc.

Roţile dinţate cilindrice cu dinţi înclinaţi şi în V se recomandă la angrenaje silenţioase şi la viteze periferice mari. Roţile dinţate cu dinţi în V se folosesc, de preferinţa, la reductoarele cu dimensiuni mari pe când cele cu dinţi drepţi şi înclinaţi la reductoarele mijlocii. În general se preferă roţile dinţate cu dinţi drepţi, din cauza tehnologiei şi a montajului lor mai simplu. Reductoarele cu o treaptă au la bază angrenaje cilindrice, conice sau pseudoconice şi melcate montate în carcase.

Reductoarele, după tipul angrenajului, pot fi:cilindrice, conice, elicoidale, pseudoconice, melcate sau combinate.

După poziţia arborilor reductoarele pot fi:orizontale, verticale, înclinare

a) Reductoarele orizontale: cu poziţia orizontală a axelor şi cu planul de operare al carcasei în planul arborilor. El este cel mai avantajos de utilizat datorita faptului că se realizează cu ungere bună a angrenajelor, iar din punct de vedere constructiv este mai uşor de realizat. Carcasa turnată din fontă are avantajul că se comportă mai bine la vibraţii şi se realizează pentru serii mici de lucru.

b) Reductoare verticale: cu poziţia în plan vertical al axelor. Acesta are dezavantajul faptului că nu are loc la motor iar ungerea se realizează mai greu.

c) Reductoare înclinate: cu poziţia în plan înclinat a axelor. Acesta are dezavantajul că ungerea se realizează destul de greu.

După poziţia axelor roţilor dinţate distingem reductoare cu axe fixe şi reductoare cu axe mobile (reductoare diferenţiale şi planetare).

Reductoarele cu roţi dinţate au o gamă largă de utilizare datorită avantajelor pe care le prezintă: raport de transmitere constant, posiblităţi de realizare a unor transmisii cu încărcări de la câţiva Newtoni la încărcări foarte mari, gabarit redus şi randament ridicat, întreţinere simplă şi ieftin etc.

Ca dezavantaje se menţionează: cost relativ ridicat, execuţie şi montaj de precizie, producerea de zgomot, şocuri.

1.2. Partile componente ale reductorului

Componentele reductorului cu o singură treaptă sunt următoarele:

- Caracasa reductorului: se compune în general din două parţi, corp şi capac, asamblate între ele prin ştifturi de centrare şi prin şuruburi de fixare. Ştifturile de centrare sunt necesare pentru asigurarea unei poziţii precise a capacului în raport cu corpul reductorului. De cele mai mule ori carcasa este realizată prin turnare având prevăzute nervuri de rigidizare şi racier. În cazul unor unicate sau serii mici de fabricaţie carcasa se poate realiza şi prin sudare.

- Arborii: sunt realizaţi de obicei cu secţiune variabilă(în trepte), având capetele cu diametru şi lungimea standardizată, prevăzută cu pene pentru transmiterea momentului de torsiune. Arborele pe care se introduce micşorarea în reductor se poate executa împreuna cu pinionul cilindric, cu pinionul conic sau melcat motor de reducere a gabaritului şi creşterii rezistenţei pinionului. Orice reductor are un arbore de intrare şi de ieşire. La reductoarele cu mai multe trepte există şi arbori intermediari. Arborii pot fi orizontali sau verticali în funcţie de tipul şi poziţia relativă a angrenajelor, locul de utilizare a reductorului, etc.