Anchetă Epidemiologică Privind Evoluția Febrei Hemoragice Marburg ca Zoonoză în Lume - Europa și România

Domeniu: Medicină Veterinară

Conține 1 fișier: pdf

Pagini : 22 în total

Cuvinte : 3701

Mărime: 1.28MB (arhivat)

Publicat de: Valter-Ilarion Toth

Puncte necesare: 8

Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Ursachi Claudiu

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

CAPITOLUL 1. SCURTĂ DESCRIERE A FEBREI HEMORAGICE MARBURG 2
1.1 Definiție, importanță, etiologie 2
1.2 Patogeneză ... 4
1.3 Epidemiologie .. 4
1.4 Manifestări clinice la animale . 6
1.5 Manifestări clinice la oameni ... 6
1.6 Metode de depistare și diagnostic la om/animale .9
1.7 Strategii de prevenire, supraveghere și combatere .10
CAPITOLUL 2. EVOLUȚIA BOLII ÎN LUME, EUROPA ȘI ROMÂNIA ..11
2.1 Comentarii generale ... 11
2.2 Analiza epidemiologică a evoluției bolii (hărți, tabele și grafice - cazuri la oameni și animale) ... 12
2.3 Exemple reprezentative de transmitere zoonotică comentate și analizate . 18
CAPITOLUL 3. EVOLUȚIA BOLII ÎN ROMÂNIA .. 19
CONCLUZII 20
BIBLIOGRAFIE . 21

Extras din proiect

CAPITOLUL 1. SCURTĂ DESCRIERE A FEBREI HEMORAGICE MARBURG

1.1 Definiție, importanță, etiologie

Febra hemoragică Marburg sau boala Marburg este o maladie virală gravă, ce se manifestă printr-o febră hemoragică severă, asociată unei letalități importante fiind determinată de un virus din aceeași familie ca cel ce stă la originea bolii Ebola.

Virusul Marburg face parte din familia Filoviridae, ordinul Mononegavirales. Are o lungime cuprinsă între 790 și 1400 nanometri (fiind în medie cu 200 nanometri mai scurt decât Virusul Ebola cu care acesta este înrudit), genom ARN și prezintă capsidă și anvelopă.

Figura 1.1 Virusul Marburg, aspect la microscopul electronic.

Sursa: http://www.infectionlandscapes.org

Figura 1.2 Structura Virusului Marburg

Sursa: http://www.infectionlandscapes.org

Boala a fost diagnosticată pentru prima dată în 1967 când a apărut simultan în laboratoare din Marburg, Frankfurt (Germania) și în Belgrad (Serbia). La incidentul din Marburg, 31 de persoane s-au îmbolnăvit, incluzând 25 de muncitori în laborator, personal medical și ulterior o rudă care i-a îngrijit. Șapte din cazuri au fost fatale.

Figura 1.3 Oameni de știință în timpul erupției focarului de la Marburg

Sursa: http://academic.oup.com/

1.2 Patogeneză

Celulele țintă sunt reprezentate de monocite, macrofage, celulele Kupfer din ficat și celulele endoteliale. Virusul este prezent în numeroase organe incluzând ficatul, rinichiul, splina, limfonodurile precum si în sânge și în secreții.

Exsudatele viscerale extinse, edemul pulmonar interstițial și disfuncția tubulară renală ce apar consecutiv leziunilor endoteliale, ducând la șoc hipovolemic, sunt elemente ce contribuie la deces. Pierderea acută și severă de lichid, acompaniată de hemoragii în țesuturi și tractul gastrointestinal este caracteristică și duce la deshidratare și perturbarea echilibrului acido-bazic.

La convalescenții umani după infecția cu virus Marburg, virusurile au fost izolate 3-4 luni mai târziu în lichidul seminal sau, la un pacient cu uveită, din fluidul camerei anterioare. Nu au existat dovezi de persistență pe termen lung, latență sau afecțiuni degenerative tardive la numărul mic de cazuri observate sau la maimuțele în curs de vindecare.

1.3 Epidemiologie

Rezervorul natural pentru Virusul Marburg este reprezentat de liliecii din genul Rousettus Aegyptiacus. Aceștia nu prezintă semne clinice de boală. Ei pot transmite virusul primatelor (incluzând omul) la care determină îmbolnăviri cu mortalitate ridicată. Nu este cert dacă și alte specii de animale pot reprezinta gazde pentru acest virus.