Boala cu Virus Hendra

CAPITOLUL 1 SCURTĂ DESCRIERE A BOLII CU VIRUS HENDRA 1.1 Definiție Virusul Hendra determină la om și cabaline îmbolnaviri sporadico-endemice, manifestând clinic tulburări respiratorii și nervoase, cu o evoluție gravă. Modalitatea transmiterii acestui virus la om este prin expunere direct la secrețiile și excrețiile cailor infectați, fiind izolat prima data în anul 1994, descoperit în Hendra, Queensland, Australia, virusul ajunge la cai prin intermediul liliecilor. 1.2 Importanță Cercetările de laborator sugerează că Hendra este un virus vechi, care probabil există în organismal gazdă de mii de ani. În ciuda vârstei sale, niciodată până în 1994 – cel puțin nu în istoria cunoscută prin documente și memoria umană – nu provocase boli la oameni. Poate că virusul a avut nevoie de cai (care au ajuns în Australia odată cu coloninștii europeni), și nu de canguri (care mănâncă iarba de sub copacii australieni de mii de ani) pentru a media transferul de la gazdă (termenul tehnic pentru acest transfer este transadaptarea – spill-over). Infecția cu virusul Hendra ( HEV ) este o zoonoză rară, ȋn curs de dezvoltare, care cauzează boli grave atât la cai cât și la oameni. 1.3 Etiologie

Henipavirus este un gen din familia Paramyxoviridae, ordinul Mononegavirales, care conține trei specii: virusul Hendra, virusul Nipah și virusul Cedar . Henipavirusurile sunt în mod natural purtate de liliecii de fructe din genul Pteropus (vulpile zburatoare) și unele specii de lilieci mici. Henipavirusurile se caracterizează printr-un genom mare și o gamă largă de gazde. Recenta lor apariție ca agenți patogeni capabili să provoace ȋmbolnăviri și chiar moarte la animalele domestice și oameni, face ca aceste virusuri sa fie o adevarată urgență ȋn rândul zoonozelor.

Fig.1 Microscop electronic. Virusul Hendra (caa. 300 nm)

În anul 2009, au fost depistate secvențe de ARN la trei virusuri noi în relație filogenetică cu binecunoscutele Henipavirusuri la specia africană de lilieci Eidolon helvum în Ghana. Constatarea acestor noi tipuri de presupuse Henipavirusuri ȋn afara Australiei și Asiei indică faptul că regiunea potențial endemică de Henipavirusuri se extinde și în Africa. Henipavirusurile sunt pleomorfice (au forme variabile), având diametrul ȋntre 40 și 600 nm. Posedă o membrană lipidică care ȋnvelește o matrice de proteine virale. Ȋn centru se află o singură catenă helicoidală de ARN, strâns legată de proteina N (nucleocapsida) și asociată cu proteinele L (mare) și P (fosfoproteină), care asigură activitatea polimerazei ARN în timpul replicării. Încorporate în membrana de lipide sunt proteine F (de fuziune) și G (de atașare). Funcția proteinei G este de a atașa virusului la suprafața celulei gazdă prin EFNB2 , o proteină înalt conservată prezentă la multe mamifere. Proteina F ajută la contopirea membranei virale cu membrana celulei gazdă , eliberând conținutul de virioni în celulă. Ea determină, de asemenea, celulele infectate să fuzioneze cu celulele vecine , pentru a forma sinciții mari, multinucleate .