Epidemiologia Pseudopestei Aviare în Europa - Boala de Newcastle

Boala de Newcastle - numele său provine de la un focar aproape de Newcastle-upon-Tyne, Anglia, în 1927, care este primul caz înregistrat al bolii şi a fost studiată amănunţit de Doyle, care demonstrează că este produsă de un virus filtrabil. Ulterior, boala s-a răspândit în întregul arhipelag al Indoneziei, apoi în Filipine, Coreea, Japonia, China, India, unde a fost denumită "boala de Rhanikef, în Ceylon, etc. În 1930 a fost semnalată în Australia, iar în 1935 în Africa şi în Statele Unite ale Americii, unde boala a fost descrisă la început sub numele de pseudoencefalita, până când s-a dovedit identitatea ei cu boala de Newcastle.

În Europa, primele focare de pseudopesta aviară, după cel din Anglia, au fost semnalate în 1939-1940 în Italia şi Albania şi descrise sub denumirea de epizootia din 1940 şi, ulterior, de pneumoencefalita, boala fiind adusă din Maroc. În timpul războiului mondial, ea difuzează rapid, în special prin carnea de pasăre destinată trupelor germane, luând alura unei panzootii, cu pierderi foarte mari.

Răspândire şi importantă

Pseudopesta aviară este răspândită în prezent pe tot globul, fiind deosebit de păgubitoare din punct de vedere economic. Ea produce pagube economice enorme prin morbiditatea accentuată, mortalitatea ridicată şi afectarea producţiei de carne şi ouă. De asemenea, antrenează prejudicii prin restricţiile impuse de carantinarea focarelor şi prin cheltuielile de preparare şi aplicare a vaccinurilor.

Pseudopesta aviară are şi o importanţă sanitară, întrucât omul este receptiv la infecţia pseudopestoasa, el reacţionând fie prin conjunctivite şi fotofobie sau prin sindrom gripal, însoţit uneori de afecţiuni pulmonare, fie prin tulburări nervoase la copii (sindrom-Newcastle). Pseudopesta aviară este considerată ca o zoonoză. (1)

Etiologia

Tulpinile virale au fost grupate în cinci patotipuri pe baza unor semne clinice observate la puii de găină infectaţi. Acestea sunt:

1. Viscerotrop velogene: o formă foarte patogenă, în care leziunile hemoragice intestinale sunt frecvent observate;

2. Neurotrop velogene: o formă care se prezintă cu un grad ridicat de mortalitate, de obicei, cu semne respiratorii şi nervoase;

3. Mezogene: o formă care s-a prezentat, cu semne respiratorii, ocazional semne nervoase, dar cu mortalitate scăzută;

4. Lentogene: o formă care s-a prezentat cu insuficienţă hepatică uşoară sau subclinic cu infecţii respiratorii;

5. Enteric asimptomatic: o formă care de obicei constă dintr-o infecţie enterică subclinică.

Principalele caracteristici ale virusului:

- Virus ARN cu capsidă helicală şi nesegmentată, genom unicatenar de sens negativ

- Proteinele de suprafaţă, hemaglutinine/neuraminidaze, sunt importante pentru identificare serologică

- Există cel puţin nouă tipuri cunoscute de paramyxoviridae aviare. Deosebirile se bazează pe diferenţele genetice din hemaglutinine.

- Proteina de suprafaţă este importantă în patogenia bolii.