Evoluția pestei micilor rumegătoare la nivel mondial în perioada 2006-2018

CAPITOLUL 1

ANALIZA DESCRIPTIVĂ A PESTEI RUMEGĂTOARELOR MICI

1.1 Definiție și caracteristicile bolii

Pesta rumegătoarelor mici (PRM) este o boală infecțioasă și contagioasă , care afectează mai ales caprele și într-o mai mică măsură ovinele , caracterizată prin :

- febră

- eroziuni ale mucoasei linguale și bucale

- jetaj

- tuse

- diaree profuză

Din punct de vedere anatomopatologic , se caracterizează prin stomatită ulcerativă și necrotică, pneumonie și enterită .

1.2 Istoric , răspândire și importanță

Boala a fost descrisă pentru prima dată de Gargadenne și col.(1940), în Coasta de Fildeș , considerând-o ca o entitate morbidă , independentă de infecția cu virusul pestei bovine și au numit-o “pesta rumegătoarelor mici ”.

În 1955, Mornet și col. , pe baza simptomelor observate la capre , asemănătoare cu cele intâlnite în cazul maladiei produsă de virusul pestei bovine , consideră că este vorba de o tulpină de virus pestos bovin , adaptată la capre și oi . În Nigeria , Rowland și col.(1971), studiind boala numită (kata) au arătat că este identică cu pesta rumegătoarelor mici .

În ultimele decenii , boala a evoluat în mai multe țări din Africa de Vest , Asia de Sud și în câteva țări din Orientul Mijlociu ( Lefere și col. 1990) .

Importanța bolii este greu de apreciat , din cauza confuziei cu alte afecțiuni pe care le favorizează.

1.3 Etiologia pestei rumegătoarelor mici

Agentul etiologic este ”Peste des ruminants virus” (vPRM), încadrat în genul Morbillivirus, subfamilia Paramixovirinae, familia Paramyxoviridae, împreună cu virusul pestei bovine, bolii lui Carré și virusul rujeolic.

Fig.1.3.1 Structura chimică a Paramyxovirusului

(http://www.liberaldictionary.com/paramyxovirus/)

Virusul are șase proteine structurale: proteina nucleocapsidală (Np), care încapsulează ARN-ul monocatenar de sens negativ, fosfoproteina(P), care este asociată cu polimeraza (L pentru proteinele mari), proteina matriceală (N), factorul de fuziune (F) și hemaglutinina (H).

Proteina matriceală, intim asociată cu fața internă a anvelopei virale, marchează o legătură între nucleocapsidă și glicoproteinele virale externe H și F, care sunt responsabile pentru atașamentul și penetrarea în celula pe care o infectează.

Fig. 1.3.2 Organizarea genomului unui Morbillivirus

(https://link.springer.com/chapter/10.1007/978-3-642-31451-3_1 )

Virusul se cultivă în condiții optime pe culturi celulare renale embrionare ovine (Gilbert și col., 1982), precum și pe culturi celulare renale și embrioni de capră, vițel, maimuță (Hamdi și col., 1976). De asemenea, se cultivă și pe linii celulare (MDMK, BHK-21, Vero, etc.).

Virusul nu posedă proprietăți hemaglutinante, este diferit de virusul pestei bovine, dar înrudit antigenic (Taylor și col., 1979), deși în învelișul lipoproteic al spiculilor este prezentă proteina H (hemaglutinina).

Bovinele inoculate cu virusul pestei rumegătoarelor mici devin rezistente la infecția cu virusul pestei bovine, iar virusul atenuat al pestei bovine protejează caprele și ovinele față de virusul pestei rumegătoarelor mici.

Virusul pestei micilor rumegătoare nu prezintă variații privind patogenitatea, ceea ce îl diferențiază de virusul pestei bovine.