Evoluția pestei umane ca zoonoză în lume - ciuma bubonică

1. DESCRIEREA BOLII

1.1 Definiţie, răspândire şi importanţă

Pesta este o boală infecţioasă acută, produsă de cocobacilul Yersinia pestis. Pesta mai este cunoscută şi sub denumirea de ,,ciumă’’, fiind una dintre cele mai grave boli infecţioase cunoscute până în momentul de faţă. Principala manifestare clinică, a acestei boli este febra, cazurile de îmbolnavire la om fiind destul de rare. Boala poate fi tratată cu succes prin utilizarea unei antibioterapii adecvate. Focare infecţioase de ciumă au fost semnalate în Asia, Africa şi pe teritoriul continentului american, boala fiind transmisă de la şobolani la om. Infecţia se transmite frecvent prin înţepăturile puricilor, dar şi prin contactul direct cu produsele biologice contaminate, de origine animală sau pe cale aeriană, prin intermediul aerosolilor infectanţi (picături foarte mici de lichid ce conţin patogenul, vehiculate foarte uşor de către curenţii de aer)

Deşi cazurile umane sunt rare şi uneori nevindecabile cu antibiotice, pesta este una din cele mai violente şi posibil letale boli infecţioase cunoscute.( Stephen R. Palmer, „Zoonoze”, 2005).

1.2 Istoric

Potenţialul extrem de epidemic al pestei este notoriu şi bine documentat în timpul pandemiei iustiniene (542-767, e.n.). Pesta s-a răspândit din Africa către litoralul Mediteranei şi, de aici, către Asia Mică, determinând aproximativ 40 milioane de decese.

Fig.1 Răspândirea ciumei bubonice în Europa la mijlocul sec XIV

A doua pandemie a început în Asia Centrală; în 1347 boala a fost adusă prin intermediul corăbiilor din Constantinopol către Sicilia şi s-a răspândit în toată Europa şi Insulele Britanice, în valuri succesive pe parcursul următoarelor 4 secole. În perioada ei de vârf, pesta a ucis aproape o pătrime din populaţia afectată şi a devenit cunoscută ca ,,moartea neagră”.

În a-3-a pandemie (modernă), pesta a apărut în Yunnan, China, în a doua jumătate a secolului XIX şi s-a răspândit până în Hong-Kong în anii 1890.( www.wikipedia.org)

Fig.2 Fabrică de sticlă transformată temporar în spital

în timpul ciumei bubonice din Hong Kong în 1894

Bacteria este denumită Yersinia deoarece Alexandre Yersin (1863- 1943) a reuşit izolarea microorganismului în cultură pură în 1894 la Hong-Kong. Această pandemie a fost transmisă prin şobolanii transportaţi pe vapoare spre California şi spre oraşe-porturi din America de Sud, Africa şi Asia. Transmiterea prin muşcătura puricilor a fost sugerată de Ogata în 1897. (Stephen R. Palmer, „Zoonoze”, 2005)

Fig.3 Alexandre Yersin

În 1898, Paul-Louis Simond, un cercetător francez trimis să investigheze pesta bubonică din Bombay, a identificat bacilul în ţesuturile şobolanilor morţi şi a propus transmisia prin puricii şobolanului. Waldemar Haffkine, aflat şi el în Bombay în acel timp, a realizat un vaccin rudimentar. Fig.3 Interiorul unui spital din Bombay în timpul epidemiei din 1900

Până în 1910, pesta a făcut înconjurul globului şi s-a localizat la populaţiile de rozătoare de pe toate continentele locuite, cu excepţia Australiei. Totuşi, după 1920 răspândirea pestei a fost mult limitată de către reglementările internaţionale care introduc obligativitatea controlului şobolanilor în porturi şi inspecţia şi eradicarea şobolanilor de pe nave.

Înainte de declinul celei de a-3-a pandemii, s-a estimat un număr de 26 de milioane de cazuri de pestă şi peste 12 milioane de decese, marea majoritate în India. Din 1950, focarele de pestă de pe glob au devenit izolate, sporadice şi posibil de stăpânit cu ajutorul tehnicilor moderne de supraveghere, control al puricilor şi şobolanilor şi prin tratament antimicrobian al pacienţilor. În perioada 1969-l993, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii i-a fost raportată o cifră medie anuală de 1356 de cazuri de pestă umană, aproximativ 10-l5 ţări raportând anual cazuri de pestă. Pesta a dispărut practic din oraşe şi în prezent apare mai ales în mediul rural şi semirural, unde ea este întreţinută de rozătoarele sălbatice. În Statele Unite, ultimul focar de pestă urbană a apărut în Los Angeles în 1924 şi 1925 şi, de atunci, cazurile umane au fost determinate de expunerea zoonotică în ariile rurale ale statelor vestice.( geography.about.com)

. În 1948 s-a descoperit că streptomicina reduce drastic mortalitatea umană. În anii ”60 şi ”70, Vietnamul a ocupat primul loc în lume ca număr de cazuri în timpul războiului raportându-se 10 000 de pacienţi pe an.