Pesta Porcina Clasica

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Pesta Porcina Clasica.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 39 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Medicina Veterinara

Cuprins

Capitolul 1. Scurtă descriere a bolii.1
1.1. Definiție, răspândire și importanță.1
1.2. Etiologie.1
1.3. Epidemiologie.2
1.4. Metode de depistare și diagnostic.5
1.5. Strategii de prevenire, supraveghere și combatere.6
Capitolul 2. Evoluția bolii în Europa și Asia în intervalul 2005-2014.10
Capitolul 3. Evoluția bolii în România în intervalul 2005-2014.17
Capitolul 4. Analiza de risc și planul de măsuri în cazul pestei porcine clasice.22
Capitolul 5. Concluzii.37
Bibliografie.38

Extras din document

Capitolul 1. Scurtă descriere a bolii

1.1. Definiție, răspândire și importanță

Definiție

Pesta porcină clasică este o boală infecțioasă, extrem de contagioasă, specifică suideelor, carcaterizată prin tulburări cardiovasculare, respiratorii, digestive și prin leziuni de tip hemoragic. Cel mai adesea boala evoluează în forma sa acută, cu rate de morbiditate şi mortalitate ridicate.

Răspândire și importanță

După stabilirea naturii virale a pestei porcine în urma introducerii metodei de combatere prin serovirulizare (inoculare simultană de ser imunizat și virus patogen), boala s-a extins și s-a permanentizat pe toate continentele, deoarece porcii serovirulizați antipestos, deși câștigă o imunitate puternică, elimină o perioadă de timp virusul patogen în mediul exterior. Ulterior, prin introducereaîn practică a vaccinurilor inactivate și apoi a celor atenuate (lapinizate), alături de aplicarea cu severitate a măsurilor de ordin sanitar-veterinar, s-a micșorat numărul de focare și chiar s-a ajuns la indemnizarea multor țări, printre care și România (1974).

Prin răspândirea ei, prin procentul ridicat de morbiditate și mortalitate, pesta porcină, continuă să rămână, în multe țări, una dintre cele mai păgubitoare boli a speciei porcine.

1.2 Etiologie

Agentul etiologic al pestei porcine clasice face parte din familia Flaviviridae, genul Pestivirus.

Virusul pestos este un virus de dimensiuni mici (40-60 nm), „cu anvelopă şi genom ARN monocatenar, cu polaritate pozitivă”.(Doina Daneş, 2005)

Acesta „acţionează asupra pereţilor vasculari, în special asupra capilarelor, determinând în primul stadiu tumefierea celulelor endoteliale, degenerescenţă mucoidă, fibrinoidă şi apoi hialină, cu obliterarea lumenului, hiperpermeabilizarea şi fragilizarea peretelui vascular”. (Ioan Paul, 1982)

Virusul pestei porcine clasice este relativ sensibil în excreţiile umede ale porcilor infectaţi, în carcasele de porc şi în unele produse din carne de porc. Virusul prezent în sânge este inactivat după 30 de minute la 60oC, în dejecţiile porcilor acesta poate supravieţui 2 săptămâni la 4oC şi peste 6 săptămâni la 4oC.

Este inactivat rapid sub acţiunea detergenţilor, solvenţilor lipidici şi a substanţelor dezinfectante obişnuite. Rezistă parţial la temperatură moderată (56oC), este inactivat de pH-ul mai mic de 3.0 şi mai mare de 11.0, virusul fiind considerat stabil la pH acid.

Este sensibil la eter, cloroform, β- propiolactonă 0,4% , este inactivat de crezol, hidroxid de sodiu (2%), formol(1%),carbonat de sodiu(4% anhidru sau 10% cristalin, cu 0,1% detergent).

Virusul pestos supravieţuieşte bine la rece şi poate rezista luni de zile în preparatele din carne (maturate şi afumate).

1.3 Epidemiologie

Receptivitate

În mod natural la pesta porcină sunt receptive numai animalele din familia Suidee: porcii domestici, mistreții și porcii sălbatici din America, Africa și din Indonezia. În cadrul speciei porcului, sunt mai sensibile la infecție rasele perfecționate și tineretul după înțărcare.

În condiții experimentale sunt receptive speciile care fac boala în mod natural. Unele specii refractare în condiții naturale pot fi infectate pe anumite căi cu ajutorul unor artificii, în afara adaptării virusului pe organismul iepurelui. Astfel, s-a reușit infecția experimentală la oaie, capră, vițel, bivol, cobai, șoarece, dar aceste animale nu pot servi în mod practic, la diagnosticul experimental al pestei porcine.

Surse și căi de infecție

Virusul pestei porcine clasice este eliminat prin salivă, secreţie lacrimală, jetaj, urină şi fecale, anterior apariţiei semnelor clinice, pe toată durata bolii, până la moartea animalului. Virusul pestos poate fi eliminat şi prin spermă.

Porcii care supravieţuiesc elimină virusul până la apariţia anticorpilor specifici. În cazul infecţiilor produse de tulpini înalt patogene, eliminarea masivă a virusului se realizează timp de 10-20 de zile postinfecţie, în timp ce în infecţiile produse de tulpini slab patogene perioada de excreţie este mai scurtă.

Pesta Porcină Clasică (P.P.C.) se poate transmite pe distanţe lungi, prin intermediul materialelor care au intrat în contact cu animalele bolnave sau cu produsele din carne infestate:

• P.P.C. se transmite prin contact direct dintre porcii domestici sau sălbatici, bolnavi şi cei sănătoşi;

• P.P.C. se răspândeşte prin contactul cu secreţiile (lacrimi, salivă) şi fecalele animalelor infectate;

• Virusul poate fi vehiculat între adăposturi şi ferme de către îngrijitori, personal veterinar, fermieri, mijloace de transport şi prin echipamente contaminate;

• Virusul poate fi purtat de la porcii bolnavi către cei sănătoşi în cadrul mişcărilor necontrolate sau ilegale a animalelor (transport, vânzare, târguri) şi de către oameni, păsări, insecte;

• Virusul P.P.C. se transmite de la porcii aparent sănătoşi, cu 2-4 zile înainte de apariţia semnelor de boală;

• Infecţia poate fi contactată prin intermediul resturilor alimentare din porc, netratate termic sau resturi ce conţin fragmente de porc infectat cu virusul P.P.C.

• Virusul poate fi diseminat la mari distanţe prin carcase proaspete sau congelate,

prin produse conservate prin sărare, afumare, uscare.

Principala cale naturală de pătrundere a virusului în organism este cea oro-nazală, atât prin contact direct cât şi prin contact indirect cu porcii infectaţi sau prin consumul de hrană contaminată cu virus.

Fisiere in arhiva (1):

  • Pesta Porcina Clasica.doc

Bibliografie

1. Doina Daneş; Boli infecţioase transfrontaliere; Editura ALL; Bucureşti, 2005.
2. Ioan Paul; Diagnostic Morfologic Veterinar; Editura Ceres; Bucureşti,1982.
3. Tratat de boli infecțioase ale animalelor, Viroze și boli prionice, Tudor Perianu
4. ***Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – Pesta porcină clasică - http://www.ansvsa.ro/?pag=26
5. *** Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – Manual Operaţional Mistreţi 2009 -http://www.ansvsa.ro/index.php?pag=53&id_t=98&id_d=5559
6. *** Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – Listă boli – Pesta porcină clasică - http://www.ansvsa.ro/?pag=415
7. http://www.ansvsa.ro/documente/admin/PROCEDURA%20transp%20porci_14199ro.pdf
8. The Merk Veterinary Manual - http://www.merckvetmanual.com/mvm/index.jsp?cfile=htm/bc/53400.htm&word=swine%2cfever
9. ***The University of Georgia – College of Veterinary Medicine- http://www.vet.uga.edu/vpp/ivm/eng/CSF/index.php
10. ***U.S. Department of Agriculture – Animal and Plant Inspection Service (USDA – APHIS) - http://www.aphis.usda.gov/vs/nahss/swine/csf/index.htm
11. ***U.S. Department of Agriculture – Animal and Plant Inspection Service (USDA – APHIS) -http://www.aphis.usda.gov/vs/nahss/swine/csf/CSF_PM_2007_AppendB_SurvPlan.pdf
12. ***World Organization for Animal Health (OIE)- Animal diseases data-http://www.oie.int/eng/maladies/fiches/a_A130.htm
13. ***World Organization for Animal Health (OIE)-http://www.oie.int/fr/normes/mmanual/2008/pdf/2.08.03_CSF.pdf
14. *** H.G. nr. 1700 din 29 noiembrie 2006 pentru aprobarea Programului strategic privind monitorizarea, controlul şi eradicarea pestei porcine clasice în România