Specificul alimentației vacilor de lapte

Introducere

Hrănirea raţională a animalelor este unul din cei mai importanţi factori care acţionează asupra creşterii, greutăţii şi formelor exterioare ale animalelor, precum şi asupra activităţii organelor, aparatelor sau sistemelor care alcătuiesc corpul animalului, toate acestea manifestându-se printr-o capacitate productivă ridicată. Alimentaţia are o influenţă deosebită asupra sănătăţii animalelor, numeroase stări patologice ale acstora datorându-se unei alimentaţii necorespunzătoare..

Hrana influenţează într-o bună măsură desfăşurarea procesului de reproducţie. O alimentaţie necorespunzătoare micşorează fecunditatea, are influenţă negativă asupra lactaţiei viitoare şi poate chiar fi cauza naşterii unor produşi debili.

De felul hrănirii şi al furajelor folosite depinde potenţialul productiv al animalelor, calitatea produselor obţinute, preţul de cost al acestora şi în final, rentabilitatea unităţii.

Taurinele prezintă importanţă economică deoarece furnizează un volum mare şi divers de producţii şi produse necesare consumului populaţiei dar şi materie primă pentru industria prelucrătoare. Astfel, pe plan mondial, taurinele asigură peste 95% din producţia de lapte, circa 30% din producţia de carne şi peste 96% din producţia de piei utilizate ca materie primă în industrie. La acestea se adaugă şi alte subproduse folosite în industria uşoară sau la realizarea diferitelor preparate furajere concentrate.

Problema creşterii şi managementul vacilor de lapte în exploataţiile private de tip familial, prezintă o importanţă deosebită, atât pe plan mondial cât şi naţional, deoarece realizarea unor producţii sporite de lapte şi carne, la costuri minime pe unitatea de produs, creează posibilitatea creşterii nivelului de trăi.

În România, peste 90% din efectivul de vaci de lapte se regăseşte în exploataţii private de mici dimensiuni (1- 2 vaci) care au o dotare tehnică deficitară şi practică o furajare ce nu ţine cont de cerinţele nutritive ale vacilor în diferite stadii fiziologice, cu raţii dezechilibrate din punct de vedere energo- proteic şi vitamino- mineral.

Principii de bază în hrănirea vacilor de lapte

Dacă vrem să obţinem cât mai mult lapte din nutreţul grosier înseamnă că acesta trebuie să aibă un conţinut energetic cât mai ridicat. În acest scop va trebui să folosim însă nutreţuri care aduc cu sine anumite probleme. Nutreţurile cu valoare energetică ridicată au de obicei un conţinut ridicat în amidon, deci o cantitate redusă de fibră brută.

Consecinţa este pericolul instalării acidozei ruminale şi obţinerea unui lapte prea puţin gras. De multe ori acest tip de nutreţ nu are nici structura optimă. Vaca trebuie să mestece prea puţin, se produce prea puţină salivă, acizii nu sunt neutralizaţi suficient şi pericolul acidozei ruminale apare din nou.

Pentru conservarea echilibrului, raţia totală trebuie să conţină 18-20% fibra brută în substanţă uscată. O altă condiţie este ca aproximativ 65% din fibră brută să provină din nutreţ structurat (fan sau siloz de iarba bine uscată). Dacă îndepliniţi toate aceste cerinţe se cheamă că aţi obţinut o raţie adecvată pentru un animal rumegător.

O asemenea raţie puteţi obţine fără trucuri şi subterfugii dacă includeţi în raţie 4- 5 kg de fân nu prea mărunt. Nici un nutreţ nu va mai putea face mare pagubă oricât de suculent ar fi- fie că este vorba de culturi intercalare: răpită, răpită de câmp (napi sălbatici) sau despre nutreţuri foarte bogate în amidon, precum silozul de porumb.

Dacă nutreţul se schimbă, va trebui ca bacteriile din rumen să se obişnuiască întâi cu noul tip şi cu noua cantitate primită. Această perioadă de tranziţie durează în medie 3 săptămâni. Pentru evitarea eventualelor dificultăţi, schimbarea trebuie să fie treptată. Nici cantităţile de nutreţ concentrat nu trebuie crescute abrupt - ci lent, cu circa 0.5 kg pe zi.

Cu cât mai multe componente are raţia, cu atât mai echilibrată va fi.

Hrana trebuie să fie variată, dar constantă. Sistemul digestiv al vacii nu este ca al omului, nu îi permite să mănânce în fiecare zi altceva. Variaţia dăunează!

Hrănirea adecvată pentru producţia de lapte. Mai exact, vaca trebuie să primească suficiente proteine şi suficientă energie pentru cât lapte produce (dar nu mai mult!). În timpul lactaţiei normale, această condiţie se îndeplineşte uşor, prin adaptarea cantităţii de nutreţ concentrat administrat. Dacă producţia de lapte este de peste 25 de kg, veţi atinge cantitatea necesară de substanţă uscată. Vaca are o predilecţie pentru nutreţ concentrat aşa că îl va prefera, şi va mânca mai puţin nutreţ grosier. Nutreţul grosier va fi "scos din uz", ceea ce duce la scăderea conţinutului de fibră brută al raţiei, aşa că va trebui să aveţi grijă că hrănirea să rămână totuşi în limitele adecvate pentru rumegătoare.

Spre sfârşitul lactaţiei, producţia de lapte scade puternic. Aveţi grijă că vaca să nu primească prea multă energie. De multe ori şi nutreţul grosier este suficient pentru a-i depăşi nevoile de energie. S-ar putea să fie necesar să scoateţi din raţie nutreţurile cu valoare energetică mare, precum sfecla sau silozul de porumb, altfel vaca va crea depozite de grasime- iar vacile grase au probleme la fătare şi la următoarea lactaţie. Viţeii sunt mai grei în cazul vacilor bine hrănite, iar grăsimea se depune în special în cavitatea pelvina, aşa că mai mult ca sigur va fi o naştere dificilă. După fătare vacile grase sunt foarte predispuse la apariţia de tulburări metabolice. Pericolul îngrăşării apare mai ales după ce lactaţia s-a terminat şi vaca, în aşteptarea următorului viţel, nu mai dă lapte - repausul mamar. Acesta durează de obicei 2 luni, necesarul de energie în această perioadă fiind similar cu al unei vaci care dă 4-5 litri de lapte. Pentru această cantitate însă ajunge energia de nutreţ grosier. Veţi elimina specla, silozul de porumb sau alte nutreţuri cu valoare energetică ridicată din raţie, aşa cum aţi făcut şi cu 10-12 săptămâni înainte de înţărcare.

Acum intervine un prag în ceea ce priveşte hrănirea, fătarea şi nouă lactaţie. Necesarul de energie creşte brusc. Cantitatea de lapte nu este încă aşa de mare cum va fi peste patru săptămâni, dar laptele de la început este mult mai bogat în substanţe nutritive, aşa că se va consuma mai multă energie per litru pentru producţia lui. De acum şi nutreţul grosier trebuie să aibă o valoare energetică mai mare- iar în paralel se administrează şi nutreţ concentrat.

Însă o schimbare bruscă nu va întări animalul. Şi aşa are deja doi factori de stres: fătarea şi lactaţia care tocmai a început. Un al treilea-schimbarea nutretului- ar putea copleşi animalul. Din acest motiv, în ziua de azi se recomanda modificarea raţiei deja cu trei săptămâni înainte de fatare- nu atât din punct de vedere cantitativ, cât din cel al ingredientelor. După fătare creşteţi cantitatea de nutreţ concentrat cu 500 g pe zi, până ajungeţi la cantitatea necesară pentru producţia de lapte estimată. Trebuie, aşadar, să o luaţi înainte transformărilor care au loc datorită lactaţiei.