Studiu epidemiologic privind evoluția tuberculozei bovine ca zoonoză în Europa și România

1. Definiţie, importanţă, etiologie

Boală contagioasă cunoscută din cele mai vechi timpuri, tuberculoza este produsă îndeosebi de speciile Mycobacterium tuberculosis şi Mycobacterium bovis. Infecţia se întâlneşte la numeroase specii de mamifere domestice şi sălbatice, dintre care pentru patologia animală prezintă importanţă tuberculoza bovină.

Tuberculoza bovinelor este o boală infecto- contagioasă, transmisibilă la om, produsă de specia Mycobacterium bovis. Infecţia se caracterizează printr-o simptomatologie nespecifică şi prin apariţia în diferite ţesuturi şi organe a unor leziuni specifice proliferative sau exsudative, de tip granulomatos.

Infecţia tuberculoasă, deşi benignă în aparenţă, determină anual pierderi economice însemnate, mai ales sectorului bovin. El se datorează nu atât unui indice ridicat de letalitate, cât mai ales degradării biologice şi scăderii productivităţii animalelor infectate.

Pierderile economice sunt determinate de scurtarea vieţii economice a animalelor tuberculoase, scăderea randamentului la sacrificare în medie cu 10 % faţă de animalele sănătoase, scăderea producţiei de lapte, în medie cu 12 % faţă de producţia normală, creşterea incidenţei cazurilor de sterilitate etc.

Alături de importanţa economică, infecţia tuberculoasă mai are o mare importanţă sanitară, fiind una din cele mai vechi, mai răspândite şi mai grave zoonoze. Frecventă şi uşor transmisibilă la om, tuberculoza bovină poate determina forme tot atât de grave ca şi bacilul tuberculozei umane, adeseori chiar mai grave.

Mycobacterium bovis este un bacil scurt şi gros, drept sau încurbat, neciliat, necapsulat, nesporulat, Gram - pozitiv.

Afinitatea tinctorială caracteristică este acido – rezistenţa, care se evidenţiază prin coloraţia Ziehl - Neelsen. Se cultivă în aerobioză pe medii speciale solide sau lichide, organice, sintetice sau semisintetice, cele mai uzuale fiind cartoful glicerinat, mediul Lowenstein, Petragnani, Petroff, Sauton, Dubos etc.

Datorită structurii chimice, în special a învelişului cerolipidic, rezistenţa bacilului tuberculozei la diferiţi factori nocivi este mult mărită comparativ cu restul bacteriilor nesporulate. Viabilitatea germenilor în afara organismului animal este condiţionată de temperatură, umiditate, intensitatea luminii, substratul material în care sunt înglobaţi germenii.

Astfel, lumina solară directă, prin acțiunea razelor ultraviolete, distruge germenul în 5 ore în mediu uscat, uneori mai mult. În soluție, Mycobacterium bovis își păstrează virulenţa uneori peste 6 luni, în apa potabilă peste 140 de zile, iar în apa de râu peste un an.

2. Patogeneză

După pătrunderea în organism, bacilii pot rămâne în stare vie în interiorul macrofagului sau chiar se pot înmulți, ceea ce determina un aspect cu totul particular patogenezei.

Astfel, în dezvoltarea tuberculozei în organismul animal se deosebesc două forme : tuberculoza primară ( primoinfecţia) şi tuberculoza secundară ( reinfecţia)

Tuberculoza primară ( primoinfecţia) reprezintă procesul de pătrundere a bacililor în organismul neimunizat şi producerea infecției - realizând “complexul primar” tuberculos.

Bacilii sunt fagocitaţi de macrofage, dar datorită virulentei lor, în animalele care iau contact pentru prima dată cu bacilii tuberculoși, rezistă la digestia intracelulară şi chiar se înmulțesc, distrugând fagocitul, eliberându-se din nou în mediul extracelular.

În același timp ( aproximativ după 5-7 zile), limfocitele mici T - implicate direct în imunitatea celulară, preiau informația sensibilizantă a antigenului microbacterian pe care o transmite macrofagelor ( prin eliberarea unui factor specific sau prin transformare blastică), transformându-le în “macrofage sensibilizate” ( imune sau active). Macrofagul sensibilizat, spre deosebire de cel obișnuit, manifestă o intensificare a funcției de fagocitare, astfel încât de data aceasta, multiplicarea bacililor este oprita; germenii însă pot rămâne vii în citoplasma macrofagului.

După cum se vede, în infecția tuberculoasă, fagocitoza nu este sinonimă cu distrugerea, așa cum se întâmplă în cele mai multe bacterioze; bacilii tuberculoși pot rămâne în stare vie în citoplasma macrofagului, putându-si relua multiplicarea în anumite condiții de modificare a terenului gazdei.