Tuberculoza

ARGUMENT

Medicina veterinară este știința care se ocupă cu cercetarea și vindecarea bolilor animalelor, cu protecția și îngrijirea corespunzătoare a lor, de asemenea și cu controlul alimentelor de origine animală.

Medicina veterinara, ca profesie, a aparut o data cu cresterea animalelor, in perioada inceputurilor societatii omenesti, fiind aplicata la inceput instinctiv, nu a existat diferentiere intre maiestria vindecarii bolilor la om si animale, iar mai tarziu aceasta activitate se va diferentia, devenind o profesie de sine statatoare.

Medicina veterinară a apărut o dată cu creșterea animalelor, în perioada începuturilor societății omenești. La început era aplicată instinctiv, nu exista o diferențiere între măiestria tămăduirii bolilor la om și animale. Mult mai târziu această lecuire se va diferenția, devenind o meserie la cei care o practicau, prin câștigarea încrederii celor care solicitau intervenția. Treptat, s-a format o etică profesională. Prima școală veterinară din lume a luat ființă la Lyon, în 1762.

Apararea sanătății animalelor, protecția și bunăstarea animalelor, prevenirea transmiterii de boli la animale și de la animale la om, siguranța alimentelor de origine animală si non animal destinată consumului uman, salubritatea furajelor pentru animale și protecția mediului, constituie o problemă de stat și o îndatorie pentru toți locuitorii țării.

Cu toate că a devenit mai larg folosită și mai respectată relative recent, medicina veterinară nu este o știință nouă. Multe texte antice fac referiri la ea: Codul Babilonian al lui Hammurabi din jurul anului 2100 î. Hr., Papirusul Egiptean din Kahun din jurul anului 1900 î. Hr. Primul spital veterinar permanent a fost construit în India prin 250 î. Hr., la ordinal Regelui Asoka.

Parțial ca rezultat al epidemiei de rinderpest, învățământul veterinar a devenit prioritar, și în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. În Europa s-au înființat primele școli destinate exclusive predării științei veterinare.

Ȋn ultima perioadă sau ȋnregistrat tot mai multe cazuri de tuberculoză la nivel național și ȋn Europa atȃt la oameni cȃt și la animale, se ȋncearcǎ să se reducă cȃt mai mult consecințele care duc la apariția acestei boli. Tuberculoză bovină (TBC) este o boală cronică a animalelor cauzată de o bacterie numită Mycobacterium bovis (M. bovis), care este strâns înrudită cu bacteriile care cauzează tuberculoza aviară și umană. Această boală poate afecta practic toate mamiferele, cauzând o deteriorare a stării generale de sănătate, tuse și, în cele din urmă, decesul. Numele de „tuberculoză” vine de la nodulii, numii și „tuberculi”, care se formează în ganglionii limfatici ai animalelor afectate.

Până în anii 1920, când în țările dezvoltate au fost demarate măsuri de control, tuberculoza era una din principalele boli ale animalelor domestice din întreaga lume. În prezent, TBC rămâne o boală importantă a bovinelor și animalelor sălbatice și constituie o zoonoză semnificativă. TBC se întâlnește peste tot în lume. Boala este mai răspândită în cea mai mare parte a Africii, unele regiuni ale Asiei și Americii. Multe țări dezvoltate au redus sau eliminat TBC în rândul populației de bovine; cu toate acestea, mai există focare semnificative de infecție la animalele sălbatice din Canada, Regatul Unit, Irlanda, Statele Unite și Noua Zeelandă.

Boala este contagioasă și se răspândește prin contactul cu animalele domestice și de la animalele sălbatice infectate. Calea obișnuită de infectare este cea respiratorie, prin inhalarea picăturilor infectate eliminate prin tuse din plămâni. Vițeii și oamenii se pot infecta și prin ingerarea de lapte crud de la vacile infectate. Pentru că evoluția bolii este lentă, un animal poate să răspândească boală la multe alte animale din cireadă înainte de a începe să prezinte semne clinice. Așadar, deplasarea animalelor domestice infectate nedepistate și contactul cu animalele sălbatice infectate constituie căile principale de răspândire a bolii.

Mycobacterium bovis nu reprezintă cauza principală a tuberculozei umane, care este provocată de M. tuberculosis, însă oamenii sunt predispuși la TBC. Oamenii se pot infecta atât prin consumarea de lapte crud provenit de la bovine infectate, cât și prin inhalarea picăturilor infecțioase. În unele țări, se estimează că până la 10% din cazurile de tuberculoză umană sunt cauzate de TBC. De obicei, TBC are o evoluție prelungită și simptomele apar după luni sau chiar ani de zile. Semnele clinice obișnuite includ slăbiciune, pierderea apetitului alimentar, pierdere în greutate, febră fluctuantă, tuse uscată intermitentă, diaree și ganglioni limfatici mari și proeminenți. Totuși, bacteriile pot rămâne în stare latentă în organismul gazdă fără a provoca boala. Metoda standard de detectare a TBC este testul cutanat la tuberculină, care constă în injectarea unei mici cantități de antigen în piele și măsurarea reacției imunitare.