Adenopatii Laterocervicale

INTRODUCERE

Adenopatiile laterocervicale pun mari probleme de diagnostic, atit medicului de medicina generala , cit si medicului specialist. Dificultatile se datoreaza, pe de o parte , faptului ca sistemul ganglionar limfatic se exprima clinic , in marea majoritate a cazurilor , numai prin hipertrofie ganglionara. Pe de alta parte, implicarea patologica a ganglionilor limfatici se produce in afectiuni foarte diverse astfel ca oricit de bine ar fi pregatit clinicianul, in multe situatii, diagnosticul adenopatiei laterocervicale nu se poate formula numai pe baza datelor clinice. Exista situatii in care datele clinice obtinute prin examenul minutios al pacientului par evocatoare pentru o anumita maladie si totusi diagnosticul poate fi eronat.

In cazul adenopatiilor laterocervicale este necesara , pentru corecta diagnosticare , participarea metodelor paraclinice de investigare ( in primul rind al examenului histopatologic ).

Clinicianul trebuie sa cunoasca anatomia si topografia sistemului ganglionar limfatic al capului si gitului deoarece stiind modalitatea de drenaj limfatic a organelor acestei regiuni si cunoscind principalele statii ganglionare , investigatiile paraclinice care se fac sunt orientate spre un anumit teritoriu , spre un anumit organ , fapt care usureaza stabilirea in final a diagnosticului. Aceste notiuni sunt generale , in special , in cazul proceselor maligne , mai ales ca , cea mai frecventa implicare a ganglionilor laterocervicali se produce in cazul cancerelor de diferite etiologii.

In lucrarea de fata prezint principalele aspecte de diagnostic ale adenopatiilor laterocervicale tinind seama de datele furnizate de literatura de specialitate , avind la baza experienta Clinicii ORL Coltea si a laboratorului de anatomie patologica a Spitalului Coltea . Am ales un lot reprezentativ de bolnavi pentru a putea surprinde si urmari cit mai multe aspecte ce apar in fata medicului , din care sa se desprinda concluzii utile pentru practica medicala.

Capitolul 1

ANATOMIE TOPOGRAFICA CERVICALA

Gitul , segmentul de legatura dintre trunchi si cap , este impartit topografic intr-o regiune posterioara ( nucala ) si o regiune ventrala. Regiunea ventrala a gitului , la rindul ei , este subimpartita de catre muschiul sternocloidomastoidian (m. SCM ) in regiunea anterioara a gitului ( regio colli anterior ) , situata median si regiunile perechi : regiunea sternocloidomastoidiana ( regio sternocloidomastoidea ) si regiunea laterocervicala ( regio colli lateralis ).

Datorita strinselor legaturi existente intre aceste regiuni topografice este necesara prezentarea pe scurt a fiecareia.

REGIUNEA POSTERIOARA este separata de celelalte printr-un plan frontal care se intinde de la liniile nucale superioare si marginile posterioare ale proceselor mastoidiene pina la articulatiile acromioclaviculare , de-a lungul marginilor laterale ale mm. trapezi. In profunzime planul trece posterior de mm. scaleni si fascia lor si este continuat de fata anterioara a proceselor transverse si a corpilor ventrali , elemente care confera planului separator un caracter real , anatomic si care constituie o bariera ce se opune propagarii colectiilor intr-un sens sau altul. Regiunea posterioara este aproape in exclusivitate musculara si fasciala , cu importanta mai redusa din punct de vedere chirurgical.

Regiunile situate anterior de planul mentionat cuprind , in afara de muschi si fascii , toate viscerele gitului si formatiunile vasculonervoase destinate capului si membrului superior.

Spatiile conjunctive periviscerale si perivasculare de la acest nivel comunica larg cu mediastinul , cu regiunile fetei si cu regiunile axilare , ceea ce explica simptomatologia si evolutia pluripotentiala a unor afectiuni aparute initial la nivelul gitului dar care se pot complica prin extinderea lor in spatiile aratate. ( fig.1 )