Afectarea Sistemului Nervos Central

INTRODUCERE

Prezentul se confrunta cu o evolutie paradoxala în ceea ce priveste bolile infectioase.

Pe de alta parte asistam la o reala scadere a morbiditatii bolilor cu foarte larga raspândire, cauzatoare, de-a lungul veacurilor, a unor molime ce au decimat populatia în mod repetat (holera, ciuma, variola, febra galbena), si - mai de curând - difterie, tuse convulsiva, febra tifoida, poliomielita, rujeola si altele, situatie datorata eforturilor continue de prevenire a acestor boli la scara mondiala. Daca ciuma continua sa existe doar în proportie nesemnificativa în câteva focare endemice restrânse din Asia si America Centrala si de Sud, dar fara perspective reale de expansiune pandemica, daca holera a încetat sa mai fie aceeasi amenintare vitala pentru omenire gratie posibilitatilor de prevenire si tratament la îndemâna oricarei colectivitati, daca variola a fost deja eradicata - consecinta unui efort de cuprindere în vaccinare a întregii populatii expuse, situatia celorlalte boli în aparenta disparitie (tuberculoza, bolile venerice, poliomielita, rujeola, parotidita epidemica, difteria, etc.) este doar relativa, ele fiind tinute sub control, sub presiunea eforturilor de prevenire a lor prin vaccinare sau prin alte mijloace de control epidemiologic. Cea mai mica relaxare a acestor activitati de prevenire se soldeaza cu reaprinderea acestor îmbolnaviri, fenomen foarte clar demonstrat de evolutia în conditii dificile (calamitati naturale, razboaie regionale sau alte situatii exceptionale).

Din numeroasele etiologii infectioase enumerate mai sus, care necesita un diagnostic corect si un tratament adecvat, nu mai putin importanta este parotidita epidemica - oreionul - o boala cunoscuta din cele mai vechi timpuri (Hippocrates), cu o multitudine de determinari la nivelul organismului, printre care cea meningitica si encefalitica - afectari SNC care au facut obiectul acestui studiu.

Boala are raspândire universala, survenind sporadic si în mici epidemii. Nu exista purtatori sanatosi de virus si nici rezervor extrauman.

Datorita faptului ca rezervorul de infectie este strict uman, reprezentat de bolnavii acuti cu orice forma clinica de boala, uneori sub forme inaparente care fac diagnosticul dificil.

Datorita gravitatii la care se poate ajunge si complicatiilor posibile, se impune o cunoastere amanuntita a tuturor aspectelor bolii.

Lucrarea de fata îsi propune detalierea acestor aspecte, prezentând o sumedenie de date clinice si de laborator, aducând totodata si cele mai noi date din domeniu, aparute în literatura de specialitate.

CAPITOLUL I

GENERALITATI DESPRE VIRUSURI

Virusologie Medicala, Costin Cernescu,

ed. a II-a, 1998

Virusurile si prionii sunt considerate ca microorganisme parazitare, cu totul inferioare, incapabile sa se multiplice în afara unei celule gazda, fara suportul metabolic si energetic al acesteia.

Anii de controverse au dezbatut problema virusurilor, ca forme vii sau nevii. Stanley în 1935 a cristalizat virusul mozaicului tutunului, Gierer si Schramm în 1956 au demonstrat infectiozitatea acidului nucleic viral, Spieglman si Kornberg în 1961 au probat multiplicarea in vitro în tuburi de cultura a acizilor nucleici virali multiplicati. Deci, particule virale tipice au putu fi obtinute din constituienti purificati ai virionilor, ceea ce pledeaza pentru considerarea virusurilor ca forme vii.

O serie de agenti subvirali cu potential patogen pentru plante, animale, om au fost caracterizati mai recent. Aici sunt inclusi viroizii, agenti sateliti, transmozomii, prionii.

Caractere generale.

Virusurile se cultiva numai pe substraturi vii: animale de laborator, ou de gaina embrionat si culturi de celule. Ele nu au ribozomi  deci mecanism de sinteza proteica, nu au mitocondrii  deci nu au surse proprii de energie. Organizarea simpla a virusurilor le face complet dependente de metabolismul celulei gazda. Pe de alta parte majoritatea substantelor antivirale nu pot discrimina între afectarea metabolismului gazdei si al parazitului, ceea ce explica toxicitatea lor considerabila.

Genomul viral este constituit numai dintr-o singura specie de acizi nucleici, fie ADN, fie ARN, niciodata ambele la acelasi virus. Ca urmare, indiferent de specie, acidul nucleic viral contine întreaga informatie genetica necesara multiplicarii si codificarii celorlalte structuri virale, care