Alergiile

Capitolul I

I.1 Generalităţi

Bolile alergice nu reprezintă o noutate, primele referiri la acestea fiind date cu aproximativ 3000 de ani în urmă, dar ultimul secol a adus progrese uriaşe în identificarea sindroamelor clinice, în descifrarea mecanismelor fiziopatologice şi în nuanţarea terapeutică. Cu toate acestea, în loc să se constate o scădere a prevalenţei acestora, statisticele arată contrariul.

Se constată o frecvenţă din ce în ce mai ridicată a afecţiunilor alergice şi a celor cu componentă imunologică. Pe de altă parte îmbunătăţirea statutului socio–economic şi a educaţiei sanitare determină creşterea adresabilităţii la medic a populaţiei cu astfel de afecţiuni.

Din aceste motive, alergologia şi imunologia clinică pot fi considerate o specialitate a viitorului. Deja se cunoaşte rolul important al sistemului imun în patogeneza a numeroase afecţiuni şi pe măsură ce cercetările vor continua, numărul acestora va fi în continuă creştere. Este o adevărată provocare să poţi pune în practică rezultatul acestor cercetări şi să poţi trata cu succes afecţiuni a căror fiziopatologie, odinioară, de cele mai multe ori nu era cunoscută în totalitate şi care cel mai adesea beneficiau de un tratament cel mult simptomatic.

S-a demonstrat fără echivoc rolul factorilor genetici în patogenia bolilor alergice. Unele alergii se transmit printr-un mecanism autozomal recesiv. Fiind poligenice, se moşteneşte o predispoziţie genetică pentru apariţia ulterioară a bolilor, în asociere cu acţiunea factorilor de mediu.

Într-un sistem poligenic, există gene similare, convergente asupra aceluiaşi caracter. Din acest motiv, pentru ca ingineria genetică să poată interveni în mecanismul acestor predispoziţii, este necesar să se cunoască localizarea şi funcţia fiecăreia dintre cele 3500 de gene din organismul uman.

Factorii de mediu sunt cei care au o influenţă decisivă asupra apariţiei alergiilor. Printre aceştia se numără: expunerea precoce şi susţinută la trofalergene ( alune, soia, crustacee ) şi pneumalergene, poluarea ( SO2, NO2, ozon ), vaccinările extensive şi mediul hiperprotector.

O altă sursă de alergene potente o reprezintă animalele de companie, al căror principal rezervor de alergene este blana. În populaţia generală, sensibilizarea la alergenul felin major este de 2-30%, iar în rândul copiilor cu rinită sau astm bronşic, limitele sunt între 15 şi 50.

De asemenea, dezvoltarea spectaculoasă a industriei farmaceutice a determinat o creştere a incidenţei reacţiilor adverse, dintre care 6-10% sunt alergii medicamentoase. Medicamentele cel mai des implicate sunt: antibioticele, antiinflamatoarele nesteroidiene, anestezicele, substanţele de contrast iodate. Cele mai comune determinări sunt cele cutanate, dar orice organ sau sistem poate fi atins.

Poluarea intensă din marile aglomeraţii urbane este un factor de risc în dezvoltarea bolilor atopice. În plus, igiena precară din locuinţele persoanelor cu un nivel socio-economic scăzut creează premisa înmulţirii necontrolate a acarienilor, mucegaiurilor şi gândacilor de bucătărie. Până la 70% din populaţia urbană este sensibilizată de gândacii de bucătărie care constituie o cauză majoră de alergie respiratorie. Ventilaţia artificială ( prin sisteme de aer condiţionat şi climatizare ) este incriminată în dezvoltarea unei patologii care mimează alergia: conjunctivită, rinită, astm.

O parte din bolile alergice au evoluţie autolimitată. Bolile cronice însă necesită terapie de lungă durată, uneori întreaga viaţă. Măsura terapeutică majoră este întreruperea contactului cu alergenul incriminat, însă acest lucru este imposibil în multe cazuri. Din fericire, ca rod al cercetărilor din ultimii ani, clinicienii dispun în momentul actual de o varietate mare de medicamente ce permit, în general, un bun control al bolii.