Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului

1.1 Introducere

Intestinul gros reprezintă porţiunea finală a tubului digestiv şi este format din cec, colon şi rect. Prima sa parte începe din fosa iliacă dreaptă, fiind precedat de ileon, şi se întinde până la anus, având o lungime medie de 160 – 170 cm.

Colonul reprezintă porţiunea tubului digestiv situată între valva ileo-cecală şi rect, cu o lungime de aproximativ 150 cm. Conţinutul intestinal traversează această parte a tractului digestiv în cca. 16-17 ore. Primele porţiuni ale colonului sunt specializate în absorbţia principiilor alimentare, conţinutul lor fiind lichid, bogat în flora bacteriană. Porţiunile finale ale colonului sunt segmente de stază prefecatoare, materiile având o structură păstoasa sau semifluidă.

Rectul constituie ultima parte a intestinului gros continuând inferior colonul sigmoid(de la nivelul joncţiunii recto-sigmoidiene) şi anus. Are o lungime variabilă intre 15–19 cm Rectul are rol de depozitare a materiilor fecale între defecaţii precum şi de expulzie controlată a acestora în momentul defecaţiei.

1.1 Dispoziţia generală şi morfologia colonului şi rectului

Din punct de vedere anatomic, colonul este format din 7 părţi succesive ce împreună alcătuiesc cadrul colic:

- Cecul;

- Colonul ascendent;

- Unghiul drept (hepatic) al colonului;

- Colonul transvers;

- Unghiul stâng (splenic) al colonului;

- Colonul descendent;

- Colonul sigmoid (pelvin);

Rectul este format din 2 părţi distincte anatomic:

- Ampula rectală;

- Canal anal.

Colonul drept prezintă cecul, segmentul iniţial, situat sub joncţiunea cu ileonul, colonul ascendent, situat relativ superficial şi care are un traseu ascendent la nivelul flancului drept pentru a se inflecta la nivelul ficatului formând unghiul drept(hepatic).

Colonul transvers traversează abdomenul pe care îl împarte în două etaje: supra şi sub-mezocolic. Potţiunea sa dreaptă urcă aproape orizontal lungimea marii curburi gastrice, iar cea stângă se infundă, îndreptându-se superior în hipocondrul stâng.

Unghiul stâng (splenic) al colonului este situat profund la nivelul hipocondrului stâng, iar de la acest nivel, colonul se încurbează către inferior pentru a coborâ la nivelul flancului stâng (colon descendent). Porţiunea terminală, pelvină, reprezentată de de colonul sigmoid merge, descriind o buclă cu concavitatea inferioară, în contact cu vaele iliace stângi până pe faţa anterioară a vertebrei sacrate S3.

Pentru chirurg colonul drept şi cel stâng sunt două entităţii anatomice distincte, fiecare având vascularizaţie arterială şi venoasă proprie, drenaj limfatic independent şi o inervaţie separată

Rectul este situat în planul median al corpului, anterior de sacru şi coccis şi are direvţie rectilinie. Partea sa pelvină are o curbură cu concavitatea anterior, numită flexura sacrală, iar partea perineală are o curbură cu concavitatea orientată posterior numită flexura sagitală. Rectul are şi curburi laterale, două în stânga şi una în dreapta.

STRUCTURA COLONULUI

Din punct de vedere histologic, colonul prezintă 4 tunici: mucoasă, submucoasă, musculară şi seroasă.

Intestinul gros se deosebeşte de cel subţire printr-o serie de caractere, reprezentate de: calibrul mai mare, tenii, plicile semilunare, haustre şi ciucurii epiploici. La acetea se adaugă faptul ca peretele intestinului gros este mai subtire ca cel al intestinului subţire şi faptul că are o vascularizaţie mai săracă, cu artere rare, anastomoze reduse şi o singură arcadă marginală din care pleacă vasele drepte.

Teniile sunt trei benzi rezultate din concentrarea fibrelor musculare longitudinale externe, ce au o lăţime de cca. 1 cm. Încep de la originea apendicelui vermiform, de la nivelul cecului, şi au o dispoziţie pâna la nivelul sigmoidului, unde devin mai late, se reduc în partea inferioară la două şi dispar la nivelul rectului, prin uniformizarea fibrelor în peretele rectului. Teniile sunt denumite după poziţia şi raporturile pe care le au la nivelul colonului transvers, astfel: tenia mezocolică situată posterior, la nivelul inserţiei mezocolonului transvers, tenia omentală situată anterior şi corespunzător inserţiei omentului mare şi tenia liberă situată în poziţie inferioară.

Plicile semilunare sunt condensări ale fibrelor musculare circulare, ce proiemină în lumenul intestinului gros, având o formă semicirculară şi fiind alcătuite din toate straturile peretelui. La suprafaţă le corespund şanţurile transversale care delimitează între ele nişte umflături ale peretelui numite haustre.

Ciucurii epiploici sunt mici ciucuri de grăsime, înveliţi de seroasă care atârnă pe peretele intestinal de-a lungul teniei libere şi omentale.

Pentru chirurg, teniile reprezintă zone elective de execuţie a colectomiilor, datorită peretelui mai gros şi fibros ce uşureaza sutura şi dă un plus de rezistenţă. Trebuie avut grijă ca o incizie la nivelul teniei să fie realizată în zona de mijloc, pentru a se evita o ulterioară retracţie asimetrică a peretelui. La nivelul haustrelor peretele este mai subţire datorită muscularei ce este redusă la un singur strat.

STRUCTURA RECTULUI

Rectul se deosebeşte de colonul sigmoid, pe care îl continuă inferior, prin lipsa mezoului, a haustrelor şi apendicelor epiploice, iar fibrele musculare longitudinale, organizate sub forma de tenii, sunt împrăştiate uniform pe circumferinţa rectului. Jona de demarcaţie dintre sigmoid şi rect este numită joncţiunea recto-sigmoidiană.

Canalul anal este prevăzut cu un sistem sfincterian propriu, ce prezintă vascularizaţie şi inervaţie particulară.