Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Medicină
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 127 în total
Cuvinte : 34491
Mărime: 5.92MB (arhivat)
Publicat de: Stana Lia Mușat
Puncte necesare: 10
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ SI FARMACIE „CAROL DAVILA” BUCUREŞTI FACULTATEA DE MEDICINA GENERALĂ

Extras din proiect

1.1 Introducere

Intestinul gros reprezintă porţiunea finală a tubului digestiv şi este format din cec, colon şi rect. Prima sa parte începe din fosa iliacă dreaptă, fiind precedat de ileon, şi se întinde până la anus, având o lungime medie de 160 – 170 cm.

Colonul reprezintă porţiunea tubului digestiv situată între valva ileo-cecală şi rect, cu o lungime de aproximativ 150 cm. Conţinutul intestinal traversează această parte a tractului digestiv în cca. 16-17 ore. Primele porţiuni ale colonului sunt specializate în absorbţia principiilor alimentare, conţinutul lor fiind lichid, bogat în flora bacteriană. Porţiunile finale ale colonului sunt segmente de stază prefecatoare, materiile având o structură păstoasa sau semifluidă.

Rectul constituie ultima parte a intestinului gros continuând inferior colonul sigmoid(de la nivelul joncţiunii recto-sigmoidiene) şi anus. Are o lungime variabilă intre 15–19 cm Rectul are rol de depozitare a materiilor fecale între defecaţii precum şi de expulzie controlată a acestora în momentul defecaţiei.

1.1 Dispoziţia generală şi morfologia colonului şi rectului

Din punct de vedere anatomic, colonul este format din 7 părţi succesive ce împreună alcătuiesc cadrul colic:

- Cecul;

- Colonul ascendent;

- Unghiul drept (hepatic) al colonului;

- Colonul transvers;

- Unghiul stâng (splenic) al colonului;

- Colonul descendent;

- Colonul sigmoid (pelvin);

Rectul este format din 2 părţi distincte anatomic:

- Ampula rectală;

- Canal anal.

Colonul drept prezintă cecul, segmentul iniţial, situat sub joncţiunea cu ileonul, colonul ascendent, situat relativ superficial şi care are un traseu ascendent la nivelul flancului drept pentru a se inflecta la nivelul ficatului formând unghiul drept(hepatic).

Colonul transvers traversează abdomenul pe care îl împarte în două etaje: supra şi sub-mezocolic. Potţiunea sa dreaptă urcă aproape orizontal lungimea marii curburi gastrice, iar cea stângă se infundă, îndreptându-se superior în hipocondrul stâng.

Unghiul stâng (splenic) al colonului este situat profund la nivelul hipocondrului stâng, iar de la acest nivel, colonul se încurbează către inferior pentru a coborâ la nivelul flancului stâng (colon descendent). Porţiunea terminală, pelvină, reprezentată de de colonul sigmoid merge, descriind o buclă cu concavitatea inferioară, în contact cu vaele iliace stângi până pe faţa anterioară a vertebrei sacrate S3.

Pentru chirurg colonul drept şi cel stâng sunt două entităţii anatomice distincte, fiecare având vascularizaţie arterială şi venoasă proprie, drenaj limfatic independent şi o inervaţie separată

Rectul este situat în planul median al corpului, anterior de sacru şi coccis şi are direvţie rectilinie. Partea sa pelvină are o curbură cu concavitatea anterior, numită flexura sacrală, iar partea perineală are o curbură cu concavitatea orientată posterior numită flexura sagitală. Rectul are şi curburi laterale, două în stânga şi una în dreapta.

STRUCTURA COLONULUI

Din punct de vedere histologic, colonul prezintă 4 tunici: mucoasă, submucoasă, musculară şi seroasă.

Intestinul gros se deosebeşte de cel subţire printr-o serie de caractere, reprezentate de: calibrul mai mare, tenii, plicile semilunare, haustre şi ciucurii epiploici. La acetea se adaugă faptul ca peretele intestinului gros este mai subtire ca cel al intestinului subţire şi faptul că are o vascularizaţie mai săracă, cu artere rare, anastomoze reduse şi o singură arcadă marginală din care pleacă vasele drepte.

Teniile sunt trei benzi rezultate din concentrarea fibrelor musculare longitudinale externe, ce au o lăţime de cca. 1 cm. Încep de la originea apendicelui vermiform, de la nivelul cecului, şi au o dispoziţie pâna la nivelul sigmoidului, unde devin mai late, se reduc în partea inferioară la două şi dispar la nivelul rectului, prin uniformizarea fibrelor în peretele rectului. Teniile sunt denumite după poziţia şi raporturile pe care le au la nivelul colonului transvers, astfel: tenia mezocolică situată posterior, la nivelul inserţiei mezocolonului transvers, tenia omentală situată anterior şi corespunzător inserţiei omentului mare şi tenia liberă situată în poziţie inferioară.

Plicile semilunare sunt condensări ale fibrelor musculare circulare, ce proiemină în lumenul intestinului gros, având o formă semicirculară şi fiind alcătuite din toate straturile peretelui. La suprafaţă le corespund şanţurile transversale care delimitează între ele nişte umflături ale peretelui numite haustre.

Ciucurii epiploici sunt mici ciucuri de grăsime, înveliţi de seroasă care atârnă pe peretele intestinal de-a lungul teniei libere şi omentale.

Pentru chirurg, teniile reprezintă zone elective de execuţie a colectomiilor, datorită peretelui mai gros şi fibros ce uşureaza sutura şi dă un plus de rezistenţă. Trebuie avut grijă ca o incizie la nivelul teniei să fie realizată în zona de mijloc, pentru a se evita o ulterioară retracţie asimetrică a peretelui. La nivelul haustrelor peretele este mai subţire datorită muscularei ce este redusă la un singur strat.

STRUCTURA RECTULUI

Rectul se deosebeşte de colonul sigmoid, pe care îl continuă inferior, prin lipsa mezoului, a haustrelor şi apendicelor epiploice, iar fibrele musculare longitudinale, organizate sub forma de tenii, sunt împrăştiate uniform pe circumferinţa rectului. Jona de demarcaţie dintre sigmoid şi rect este numită joncţiunea recto-sigmoidiană.

Canalul anal este prevăzut cu un sistem sfincterian propriu, ce prezintă vascularizaţie şi inervaţie particulară.

Preview document

Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 1
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 2
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 3
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 4
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 5
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 6
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 7
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 8
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 9
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 10
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 11
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 12
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 13
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 14
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 15
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 16
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 17
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 18
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 19
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 20
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 21
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 22
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 23
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 24
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 25
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 26
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 27
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 28
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 29
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 30
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 31
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 32
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 33
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 34
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 35
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 36
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 37
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 38
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 39
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 40
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 41
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 42
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 43
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 44
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 45
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 46
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 47
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 48
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 49
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 50
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 51
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 52
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 53
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 54
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 55
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 56
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 57
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 58
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 59
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 60
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 61
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 62
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 63
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 64
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 65
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 66
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 67
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 68
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 69
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 70
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 71
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 72
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 73
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 74
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 75
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 76
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 77
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 78
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 79
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 80
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 81
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 82
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 83
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 84
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 85
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 86
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 87
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 88
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 89
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 90
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 91
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 92
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 93
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 94
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 95
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 96
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 97
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 98
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 99
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 100
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 101
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 102
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 103
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 104
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 105
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 106
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 107
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 108
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 109
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 110
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 111
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 112
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 113
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 114
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 115
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 116
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 117
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 118
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 119
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 120
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 121
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 122
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 123
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 124
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 125
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 126
Anatomia Chirurgicala a Colonului și Rectului - Pagina 127

Conținut arhivă zip

  • Anatomia Chirurgicala a Colonului si Rectului.doc

Alții au mai descărcat și

Complicațiile după chirurgia cancerului rectal jos situat

PARTEA GENERALĂ Introducere Cancerul rectal reprezintă 28% din totalul cancerelor colorectale, reprezentând a 2-a cea mai frecventă localizare a...

Tratamentul Chirurgical al Colecistitei Acute Calculoase

INTRODUCERE Colecistita acuta este o afectiune care se intalneste la orice varsta, cu maximum de frecventa la varsta mijlocie. Raportul...

Traumatisme

Іntrоduсеrе Тrɑumɑ еѕtе о рrеосuрɑrе mɑјоră реntru ѕiѕtеmеlе dе ѕănătɑtе din întrеɑgɑ lumе şi рrоbɑbil unɑ dintrе сеlе mɑi ѕеriоɑѕе рrоblеmе сu...

Anatomie

INTRODUCERE Termenul “Anatomie” vine de la grecescul anatemnein, care înseamnă a tăia, a diseca. Anatomia omului este știința care studiază forma...

Cancerul Uterin

I. DATE EPIDEMIOLOGICE PRIVIND CANCERUL DE COL UTERIN Conform datelor Agentiei Internationale de Cercetare a Cancerului, (IARC), din cele 5,1...

Patologia conținutului scrotal

I. Tumorile testiculare Epidemiologie Datele epidemiologice publicate în literatură arată o incidenţă de 1-2% în oncologia generală masculină...

Starea de sănătate și caracteristicile ei în România

SCOPURILE SANATATII PUBLICE: 1.Promovarea sanatatii, care vizeaza ca oamenii sa fie tot mai sanatosi, apti de a participa la viata sociale (se...

Te-ar putea interesa și

Îngrijirea pacientului cu apendicită acută

I. NOTIUNI DE NURSING Procesul de nursing este rezolvarea problemei pe baza unui plan – cadru de acordare a ingrijirilor atat pacientului, cat si...

Valorificarea Subproduselor de Abator

SUBPRODUSELE DE ABATOR Vom defini ca subproduse de abator toate produsele care rezultă din procesul de abatorizare în afara produsului principal...

Noțiuni de Anatomie și Fiziologie a Intestinului Gros și a Apendicelui Vermiform

ISTORICUL BOLII În secolul al VIII-lea ‚MORGANI a făcut o descriere a apendicelui si inflamaţiei cecale. Istoricul adevărat al apendicelui ,însă,...

Valorificarea subproduselor și deșeurilor de abator

Pentru fabricarea salamului de sibiu se foloseste doar semicarcasele de porcprovenite de la porci a caror greutate in viu a fost peste 130 kg...

Aplicații ale Roboticii în Medicină

Din cele mai vechi timpuri imaginatia omenirii a fost preocupata de ideea realizarii unei masini dotate cu inteligenta artificiala care sa execute...

Cancerul - diagnosticul de malignitate, bilanțul extensiei bolii și stadializarea cancerului

I. DIAGNOSTICUL DE MALIGNITATE II. BILANTUL EXTENSIEI BOLII a) Bilantul extensiei anatomice b) Aprecierea dg. de evolutivitate sau agresivitate...

Patologia Chirurgicală a Esofagului

Esofagul este un conduct musculo-membranos cu directie longitudinala destinat sa transmita alimentele de la faringe (pe care-l continua), la...

Ai nevoie de altceva?