Angina pectorală

Sângele şi limfa se află într-un sistem de organe a căror totalitate formează aparatul cardiovascular sau aparatul circulator.

În interiorul acestui aparat ,sângele şi limfa se gǎsesc într-o continuǎ mişcare ceea ce se numeşte circulaţie. Numai datoritǎ circulaţiei ,sângele şi limfa pot îndeplini funcţiile lor, prin care se asigurǎ viaţǎ organismului.

Deşi aparatul cardiovascular reprezintǎ un tot unitar, el poate fi împǎrţit în: sistemul sanguin şi sistemul limfatic. Sistemul sanguin este reprezentat prin: inimǎ şi vase sanguine.

INIMǍ (CORD)

Inima este consideratǎ ca organul central al întregului aparat cardiovascular a cǎrui funcţionare asigurǎ circulaţia sângelui, limfei şi a lichidului interstiţial.

Inima funcţionează ca o pompă aspiratoare-respingătoare, contradicţiile ventriculare ritmice asigură circulaţia sanguină permanentă prin cele două circuite, sistemic şi pulmonar, iar aparatul valvular al inimii imprimă un sens obligatoriu circulaţiei intracardiace a sângelui.

Aşezare: Inima se gǎseşte aşezatǎ în cavitatea toracicǎ, în etajul inferior al mediastinului anterior.Are o poziţie asimetricǎ faţǎ de planul sagital median,cea mai mare parte a ei(2/3) fiind în partea stângǎ a mediastinului şi ocupând ,,patul inimii,, de pe faţa mediastinalǎ a plǎmânului stâng.

Forma, dimensiuni: Inima are formǎ aproximativǎ a unui con turtit antero-posterior,cu înǎlţimea mai micǎ decât diametrul bazei; înǎlţimea este de aproximativ 89 mm, iar diametrul bazei de aproximativ 105 mm, greutatea sa este de aproximativ 300 gr, iar capacitatea este cuprinsǎ între 500- 700 cm3.

Vârful este îndreptat în jos, înainte şi la stânga, cam în dreptul celui de-al V-lea spaţiu intercostal stâng, iar baza este îndreptatǎ în sus, posterior şi spre dreapta.

Raporturi: prin faţa posterioarǎ, inima vine în raport cu faţa superioar a diafragmului, iar prin faţa anterioarǎ, vine în raport cu peretele sternocostal şi cu plǎmânii.

STRUCTURA HISTOLOGICĂ A INIMII

Structural, inima este construită din trei tunici: endocardul, miocardul şi pericardul

Endocardul este tunica internă a inimii, şi căptuşeşte cavităţile inimii, asigurând netezimea suprafeţelor ce vin in contact permanent cu sângele circulat.

Endocardul atrial înveleşte orificiile atrio-ventriculare, valvule, mitrala, tricuspida, semilunara. Aceste valvule îndeplinesc rolul unor palete de dirijare a sângelui într-un sens (din atriu în ventricul sau din ventricul în atriu)

Miocardul este peretele muscular al inimii numit tunica musculară groasă alcătuită din două varietăţi de ţesut muscular: ţesut cardiac şi ţesut nodal.

Ţesutul cardiac formează cea mai mare parte a miocardului, este alcătuit din fibre cardiace striate şi alcătuiesc aşa numitul Miocard Adult.

Ţesutul nodal (sistemul de conducere) este alcătuit din fibre musculare cu multă sarcoplasmă, în care se acumulează glicogen, dar cu puţine miofibrile. Acest ţesut formează grămăjoare de fibrile numite NODULI. În inima unui adult exista doi noduli: sino-atrial = KETH-FLACH şi atrio-ventricular = ASCCHOFF-TAWARA. De la nodul atrio-ventricular pleacă FASCICULUL ATRIOVENTRICULAR sau FASCICULUL HISS.

Inima este învelitǎ într-o formaţiune membranoasǎ care poartǎ denumirea de pericard.El înveleşte şi baza vaselor mari de la baza inimii.

Este format din douǎ pǎrti; una fibroasǎ şi alta seroasǎ. Pericardul fibros se prezintǎ ca un sac, cu peretele format dintr-o membranǎ conjunctiv-fibroasǎ care conţine numeroase fibre elastice.Ea are forma unui con, cu baza fixatǎ pe centrul tendinos al diafragmului.

Pericardul seros cǎptuşeşte pericardul si, fiind o seroasǎ, este forrmat dintr-o foiţa visceralǎ şi una parietalǎ.

Foiţa visceralǎ se mai numeşte epicard şi este intim legatǎ de peretele muscular al inimii, fiind consideratǎ ca a treia tunicǎ a acesteia. Ea este formatǎ dintr-un strat de celule cubice care se sprijinǎ pe un strat de ţesut conjunctiv, cu fibre elastice, vase sanguine şi fibre nervoase.Stratul de ţesut conjunctiv este lipit de faţa externǎ a peretelui muscular al inimii.

Foiţa parietalǎ se gǎseşte în raport cu pericardul fibros, de care aderǎ intim. Şi foiţa parietalǎ este formatǎ tot dintr-un strat de celule cubice şi dintr-un strat de ţesut conjunctiv care se leagǎ de pericardul fibros. Cele douǎ foiţe ale pericardului seros se continuǎ una cu alta în regiunea bazei inimii, unde formeazǎ sinusul pericardic transvers şi sinusul pericardic oblic.

Între foiţele pericardului seros existǎ o cavitate virtualǎ, numitǎ cavitate pericardicǎ. Foiţele pericardice sunt umezite de lichidul pericardic, care uşureazǎ lunecarea acestora în timpul mişcǎrilor inimii. În cazuri patologice, când creşte cantitatea de lichid pericardic, el îngreuneazǎ mişcǎrile acesteia