Angina pectorală stabilă

Angina pectoralǎ este un sindrom clinic datorat ischemiei miocardice caracterizat prin discomfort sau presiune precordialǎ, care este în mod tipic precipitat de efortul fizic şi ameliorat de repaus sau nitroglicerină sublingual.

Cardiopatia ischemicǎ reprezintă o problemă majoră de sănătate publică. Este o afecţiune degenerativa a miocardului produsă prin dezechilibru între aportul sanguin coronarian şi necesităţile de oxigen ale miocardului, declanşat de reducerea debitului coronarian, de obicei consecutivă unor leziuni organice aterosclerotice ale coronarelor. Angina pectoralǎ stabilă este o formă clinică a cardiopatiei ischemice care se caracterizează prin: -durata sub 5 secunde sau peste 20 de minute -accentuarea la inspir profund sau modificarea posturii -declansarea la o simplă mişcare -calmarea la înghiţire (apă, alimente) -aria foarte mică, indicată cu vârful degetului -accentuarea la presiune asupra toracelui -debut şi sfârşit brusc. Am ales aceastǎ temǎ pentru cǎ în România prevalenţa bolii este de 10, 9% şi este în creştere. Mortalitatea este mult mai cunoscută decât morbiditatea, reprezentând în România 60% din totalul deceselor prin boli cardiovasculare.

În ţările industrializate mortalitatea a scăzut constant în ultimii 25 de ani cu circa 3-5% pe an, spre deosebire de ţările est-europene unde continuǎ să crească.

I. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI CARDIOVASCULAR

I.1. Inima

Este un organ musculo-cavitar, o pompǎ care asigură forţa necesară circulaţiei sangvine în organism, prin intermediul celor doua „circulaţii”: - Pulmonară - în regim de joasă presiune - Sistemică - în regim de înaltă presiune.

I.1.1. Structura inimii:

Inima are formă conică şi pereţi bine dezvoltaţi, prezintă 4 camere:

1. Atriul drept;

2. Ventricolul drept;

3. Atriul stâng;

4. Ventricolul stâng;

Inima are douǎ pompe în serie (pompa dreaptă şi stângă), conectată prin circulaţia pulmonară şi sistemică. Pompa ventricolului stâng funcţionează la presiune înaltă (de 5-6 ori mai mare decât în ventricolul drept),

- în sistolă (faza de contracţie): se ajunge la 120 mmHg

- în diastolă (faza de relaxare): presiunea scade la doar câţiva mmHg

Peretele inimii are 3 straturi:

Endocardul - peretele intern, este compus din ţesutul endotelial (acelaşi care tapetează întreg sistemul circular)

Miocardul - cu grosimea cea mai mare, reprezentat de muşchiul striat cardiac şi se caracterizează prin următoarele caracteristici:

mai gros în ventriculi decât în atrii

grosimea peretelui în ventricolul stâng este de 3-4 ori mai mare decât în ventricolul drept Pericardul - membrana externă care înveleşte inima şi are următoarele caracteristici: - are 2 foiţe (viscerală şi parietală), delimitând cavitatea pericardică - un strat fin de lichid cu rol de lubrifiant.

Sistemul valvular cardiac este compus din: - Valve atrio-ventriculare - localizate intre atrii şi ventriculi - Valva mitrală - care se află între atriul stâng şi ventricolul stâng - Valva tricustidă - care se află între atriul drept şi ventricolul drept - Valvele sigmoidiene - localizate între ventriculi şi marele artere - Valva aorticǎ - care se află între ventricolul stâng şi aortă - Valva pulmonară - care se află între ventricolul drept şi arteră pulmonară

Fiecare valvă are trei capse, exceptând valva mitrală, care are numai două capse.

Funcţiile valvelor cardiace : - valvele previn regurgitarea sângelui - asigură curgerea unidirecţională, esenţială pentru funcţionarea inimii ca o pompă Valvele cardiace pot reprezenta două tipuri de disfuncţii: - insuficienţa - valvele nu se mai închid complet, determinând refluarea sângelui; - stenoza - deschiderea valvelor este redusă sau se realizează greu. Inima trebuie sa dezvolte o forţă mai mare pentru a împinge sângele prin orificiul stenozat.

Valvele pot prezenta una sau ambele tipuri de disfuncţii în acelaşi timp.