Antibiotice

CAPITOLUL I

BOLILE INFECŢIOASE. GENERALITĂŢI

Rezultatele terapeutice şi profilac¬tice obţinute, pe baze ştiinţifice, într-un secol de luptă, împotriva bo¬lilor infecţioase, se înscriu printre cele mai spectaculoase succese în me¬dicină. Aceste succese au avut la bază cercetările fundamentale ale lui Pasteur asupra originii microbiene a boli¬lor infecţioase. Tyndall aprecia, în 1876, că – în domeniul bolilor epi¬demice – aceste cercetări „au eli¬berat medicina de empirism şi au pu¬s-o pe baze ştiinţifice reale” şi au con¬stituit baza introducerii în spitale de către Lister, în 1864, a antisepsiei şi asepsiei. Suita de cercetări bacterio¬logice, începute în 1873 de Koch, a deschis era izolării agenţilor pato¬geni ai bolilor infecţioase: bacilul cărbunos (Koch, 1876), CI. septicum (Pasteur, 1877), gonococul (Neisser, 1879), bacilul tific (Eberth, 1880), stafilococul (Ogston, 1882), coliba-cilul (Escherich, 1882), bacilul tuber¬culos (Koch, 1882), vibrionul holeric (Koch, 1883) etc.

Progresul imens, realizat de atunci în identificarea agenţilor etiologici ai bolilor infecţioase şi parazitare, nu s-a încheiat încă Numai după apa¬riţia celei de-a 2-a ediţii a acestei cărţi şi până la prezenta ediţie, s-au identificat noi agenţi etiologici şi s-au creat noi capitole de patologie. Câteva exemple: virusul febrei de Lassa (febră hemoragica cu caracter grav, în Africa de Vest), completând fami¬lia Arenoviridae; virusul febrei de Ebola şi virusul bolii Marburg (tuburna-virusuri), agenţi patogeni ai unor fe¬bre hemoragice africane; grupul rota-virusuri, agenţi ai gastroenteritelor vi¬rale.

În grupul enterovirusuri, s-a identi¬ficat (în 1972) un nou serotip, entero-virusul tip 71, care în 1975 a declan¬şat în unele ţări epidemii „polio-like” (cu cazuri paralitice grave şi forme meningiene) ,

Tot în ultimii ani, a putut fi vizu¬alizat şi identificat virusul hepatitei virale de tip A, s-au completat datele privind virusul B al hepatitei virale şi s-au adus noi probe pentru existenţa unui alt virus al hepatitei virale (vi¬rusul C), confirmându-se concepţia plu¬ralităţii hepatitelor virale, emisă şi susţinută de peste trei decenii de şcoa¬la românească de virusologie (Nicolau şi Cajal) ,

De asemenea, s-au completat cu noi achiziţii marile grupe ale virusurilor respiratorii şi ale arbovirusurilor.

În domeniul bolilor bacteriene, s-a identificat un nou microorganism gram negativ Legionella pneumophila, agent al unei pneumonii severe („pne¬umonia veteranilor”). De asemenea, s-au identificat noi serotipuri din ge¬nul Salmonella, s-a aprofundat pa¬tologia determinată de specii din gru¬pul Yersinia, s-au elucidat noi poziţii în etiologia infecţiilor de spital, pro¬vocate de bacteriile cu patogenitate condiţionată etc.

In patogenia bolilor infecţioase, s-au adus, în ultimii ani, noi contribuţii utile, cum sunt: meca¬nismul diareei în holeră şi în enterocolitele cu Esch. coli (stimularea pro¬ducerii de adenilciclază, de către enterotoxina respectivă, urmată de pro¬ducţia de AMP-ciclic, care stimulează secreţia de apă + CI, Na, K şi bicar¬bonat de sodiu); rolul virusurilor cu acţiune lentă (slow-viruses) ; infec¬ţiile virale persistente; mecanisme de imunogenetică cu implicaţii impor¬tante etc.

În diagnosticul bolilor in¬fecţioase, s-au dezvoltat ori s-au extins metode noi şi mai sensibile de diag¬nostic, mai ales în diagnosticul viro¬zelor: tehnica ELISA şi metoda radio-imună de diagnostic a antigenelor virale, metode rapide de diagnostic virusologie, în special prin imunofluorescenţă etc.

Terapeutica şi-a îmbogăţit arsenalul de substanţe antimicrobiene cu noi antibiotice şi chimioterapice, active faţă de germenii rezistenţi la antibioticele uzuale: noi peniciline de semisinteză (pivampicilina, ticarcilina, amoxicilina, noi carbeniciline), noi cefalosporine (cefoxitina, cefamandola), noi aminoglicozide (sisomicina, amikacina), noi antiparazitare şi antifungice (tinidazol, clotrimazol, miconazol, 5-fluorocitozina etc), noi antivirale (citozinarabinozida, adeninarabinozida etc). Pe o altă linie, s-au continuat cercetări în domeniul imunoterapiei nespecifice: utilizarea de interferon (prin substanţe inductoare de interferon) şi de imunostimulante, ca: levamisol, factor de transfer, vaccinuri polimicrobiene etc

Unităţile de terapie intensivă, apă¬rute în organizarea spitalelor, ca ur¬mare a iniţiativei lui Lassen, cu oca¬zia epidemiei severe de poliomielită din Copenhaga (1951), oferă posibili¬tăţi de salvare a unor bolnavi cu for¬me grave, care altădată păreau ire¬mediabil pierduţi.

Pe plan profilactic, atât în profilaxia generală nespecifică (igienă, sanitaţie, cultură sanitară), cât şi în profilaxia specifică (imunizări), s-au obţinut succese spectaculoase. Exem¬plul cel mai elocvent pentru eficaci¬tatea (şi eficienţa) profilaxiei speci¬fice îl constituie eradicarea variolei pe întregul glob, astăzi realizată ca urmare a programului de 10 ani al O.M.S., declanşat în 1966, având ca armă profilactică vaccinarea antivariolică. Ultimul caz de variolă pe glob a fost înregistrat la 26 octombrie 1977, la Merca, în Somalia; la încheierea a 2 ani de absenţă a oricărui caz de variolă, se va consemna eradicarea, cu punct final în Africa (fig. 1). Întregul pro¬gram de eradicare, de 10 ani, a costat 300 000 000 dolari O realizare de seamă, deşi târzie, ţinând seama că metoda vaccinării antivariolice a fost introdusă de Jenner în 1771 (au tre¬buit 2 secole pentru a fi aplicată me¬todic şi generalizată).

Un alt exemplu din succesele pro¬filaxiei specifice îl constituie reducerea poliomielitei la cazuri sporadice (în contrast cu marile epidemii de altă¬dată), ca urmare a vaccinării antipoliomielitice orale. Efectele imunizării antidifterice şi antitetanice s-au tra¬dus printr-o scădere spectaculoasă a morbidităţii prin aceste boli. Un exem¬plu îl constituie ţara noastră, care se înscrie cu cifrele de morbiditate prin¬tre cele mai scăzute din lume: 0,22 la 100 000 loc. (1977), pentru tetanos; zero cazuri de difterie, în 1976 şi în 1977. Morbiditatea prin febră tifoidă, în ţara noastră, a ajuns la 0,6 la 100 000 locuitori în 1977 (de la 49 °/0000 în 1945!), în 1961, în ţara noastră, s-a realizat eradicarea malariei. Pe plan mondial, în ultimii 20 de ani, 37 de ţări cu 820 000 000 de locuitori au fost eliberate de malarie.

Aşa-numitele „boli pestilenţiale” (va¬riola, febra galbenă, holera, pesta, tifosul exantematic, febra recurentă etc.) sunt astăzi din ce în ce mai bine controlate, aflându-se fie în stadiul de eradicare (variola), fie din ce în ce mai restrânse sau „înţărcuite” în câteva regiuni de pe glob. Astfel, după ce timp de milenii omenirea a trăit sub povara calamităţilor create de aceste boli infecţioase grave şi cu mare poten¬ţial epidemic, ne aflăm astăzi într-o situaţie favorabilă, ca organizare şi armamentarium profilactic, pentru ca populaţia globului să fie protejată în condiţii mai bune faţă de pericolul acestor boli, în prezent şi în viitor.

Progresele obţinute în profilaxia şi în terapia bolilor infecţioase au avut influenţe profunde asupra stării de sănătate a lumii, contribuind - în¬tre altele - la prelungirea duratei me¬dii a vieţii. Acest efect a devenit evi¬dent mai ales în grupul ţărilor indus¬trializate şi cu un grad avansat de igienă, în care mortalitatea prin boli infecţioase a regresat, trecând pe poziţia a 5-a printre cauzele de mortalitate (după bolile cardiovascu¬lare, tumori, accidente şi boli respira¬torii).

În prezent, pe plan mondial, s-au conturat două aspecte, ori profiluri, privind cauzele de mortalitate:

A) Profilul zis „evoluat” al ţărilor dezvoltate, în care principalele 5 cauze de mortalitate sunt, în ordine: 1) bo¬lile cardiovasculare (40-53%); 2) tu¬morile (18-22%); 3) accidentele (7-8%); 4) bolile respiratorii (4-7%);

5) bolile infecţioase şi parazitare (0,8—2,4%). Ţara noastră se înca¬drează în grupul acestor ţări, prin profilul cauzelor de mortalitate.

B) Profilul zis „primar” al ţărilor în curs de dezvoltare, în care principa¬lele 5 cauze de mortalitate sunt, în ordine: 1) bolile infecţioase şi para¬zitare (18-25%;) 2) bolile respira¬torii (17-22%); 3) bolile cardiovascu¬lare (10-14%); 4) bolile digestive (4-6%); 5) tumorile (4-5%). În aceste ţări din Africa, America de Sud, America Centrală şi Asia, s-a estimat că numai bolile diareice de etiologie infecţioasă omoară, anual, între 5-18 milioane de copii sub vârsta de 5 ani în 1975, s-a apreciat nu¬mărul cazurilor de diaree la copii la 500 000 000.

Ca morbiditate, bolile in¬fecţioase acute păstrează o poziţie do¬minantă în toate ţările. Astfel, gripa şi celelalte viroze respiratorii continuă să rămână o cauză importantă de mor¬biditate. Statisticile au arătat că între 25-37% din incapacitatea temporară de muncă şi 87% din totalul absenţe¬lor pentru grupa şcolarilor se datoresc infecţiilor respiratorii acute. Pe lângă aceste boli, principalele cauze actuale de morbiditate, prin boli in¬fecţioase, în ţările dezvoltate sunt: hepatita acută virală, rujeola, rubeola, varicela, oreionul, toxiinfecţiile ali¬mentare, pneumoniile, meningitele, sep¬ticemiile, infecţiile nozocomiale (1 000 000 de cazuri e an în S.U.A.), bolile venerice.