Aspecte Chimico - Toxicologice ale Medicamentelor Antihistaminice

ISTORIC

Cele dintai substante care au actiune specific antihistaminica au fost descoperite in 1937 ( Bovet si Staub ) la Institutul Pasteur, in legatura cu cercetarea unor eteri fenolici in seria medicamentelor simpaticolitice. Ei au aratat ca anumiti eteri fenolitici pot bloca efectul histaminei, probabil impiedicand accesul sau pana la celula efectoare.

In ciuda numarului mare de compusi, s-au pus in evidenta diferente foarte mici de eficacitate intre diferitele preparate.Pletora de substante persista inca.

Poate in nici o alta clasa de substante terapeutice, in nici un alt grup de substante nu se bucura medicul practician de o posibilitate mai larga a preparatelor,insa nu este mai putin utila o alegere diferentiata

Daca in 1950 Bovet aprecia numarul compusilor dotati cu activitate antihistaminica la peste 10.000, dintre care numai cateva sute erau introdusi in practica terapeutica, cifrele nu s-au oprit aici.

De atunci cercetarile au continuat, dand mereu la iveala noi preparate antihistaminice.Aceste cercetari continue se datoreaza pe de o parte faptului ca produsele existente nu s-au dat la toti bolnavii alergici la care au fost utilizate rezultatele terapeutice dorite si pe de alta parte s-a cautat indepartarea unor efecte secundare ( somnolenta ) care pot fi suparatoare pentru bolnavi.

In ceea ce priveste efectele secundare insa, cercetarile s-au indreptat in 2 directii principale.

Astfel unii cercetatori au fost procupati de eliminarea tuturor efectelor secundare si obtinerea unei actiuni antihistaminice cat mai pure

Altii, din contra, au cautat sa obtina compusi la care activitatea antihistaminica sa fie asociata cu alte actiuni farmacologice utile in unele cazuri, cum ar fi actiunea anticolinergica sau cea antiserotonica.In felul acesta compusii respectivi isi gasesc indicatia in acele boli alergice in al caror mecanism patogenic, pe langa histamina, mai intervin si alti mediatori.

Cele aratate demonstreaza justetea ambelor directii de cercetare, deoarece in felul acesta , la indemana clinicianului este pusa o intrega gama de preparate.

Alegerea preparatului ce urmeaza a fi utilizat poate fi astfel facuta in mod nuantat in raport cu fiecare caz in parte.

De multa vreme a devenit evident faptul ca antagonistii histaminei – amina biogena foarte activa – puteau fi mijloace utile de cercetare si eventual medicamente foarte folositoare.

Totusi nu s-a descoperit nici o substanta care sa realizeze eficient blocajul histaminic , decat dupa mai bine de 25 de ani de la precizarea proprietatilor farmacologice ale acestei amine.

In acest interval de timp s-au descoperit antagonistii fiziologici.

Utilizarea medicamentelor simpaticomimetice reprezinta primul pas important in terapia antihistaminica.Unele dintre insusirile farmacologice ale acestor substante sunt direct opuse celor ale histaminei.

Astfel, adrenalina produce o crestere a presiunii sanguine si o relaxare a muschilor bronhici ( histamina produce efecte opuse ). Datorita acestei actiuni antagoniste, adrenalina, efedrina, isoprenalina si alte medicamente din aceasta clasa sunt utilizate in crizele alergice, in special in tratamentul simptomatic al astmului.

CARACTERISTICI GENERALE

Antihistaminicele sunt substante chimice de sinteza care au actiune protectoare fata de actiunea histaminei si a sindroamelor patogene histaminogene.Ele previn sau micsoreaza efectele farmacologice ale histaminei.

Antihistaminicele H1 (AH1) au fost primele antihistaminice introduse in terapie (antihistaminice clasice).

Specificitatea blocãrii receptorilor H1 este suficient de mare, comparativ cu receptorii H2 si H3;

In schimb blocheazã efectele altor mediatori chimici pe receptorii lor specifici (colinergici, adrenergici, triptaminergici);

Considerate ca grup, AH1 au proprietãti farmacodinamice si utilizãri terapeutice comparabile, desi existã diferente clare ale potentelor relative ale reprezentantilor lor, precum si diferente legate de latenta si durata de actiune.

Principala distinctie intre diversele AH1 ia in considerare efectele pe sistemul nervos central. Se disting astfel AH1 cu efecte sedative (generatia veche) si AH2 lipsite practic de efecte pe s.n.c. (generatia nouã, antihistaminice ''de zi'').