Aspecte Clinic Evolutive în Hepatita cu Virus C

Aspecte clinic – evolutive in hepatita virală C

În momentul actual, hepatita C este, probabil cea mai frecventă cauză de hepatită cronică, ciroză şi carcinom hepatocelular în lume.

În ultimi ani au apărut noi date privind epidemiologia şi patogenia acestei boli. De asemenea, s-au descoperit noi tehnici de diagnostic şi s-au înregistrat progrese în tratamentul acestei boli.

De aceea este necesar ca informaţiile actuale despre hepatita C să fie permanent reactualizate în dorinţa de a îmbunătăţi controlul, recunoaşterea şi tratamentul acestei boli.

I. Istoric

HCV este singurul virus identificat şi caracterizat numai prin metode biologice moleculare.

HCV a fost descoperit în 1988 de Bradley şi Haughton prin sinteza de AND complementar (c DNA) la ARN viral izolat prin ultracentrifugarea extinsă a plasmei unui cimpanzeu infectat. C DNA a fost clonat în Escherichia coli şi fragmente ale genomului izolat au fost secvenţionate şi, apoi, inserate laolaltă.

În 1970, hepatita non A non B a fost recunoscută ca entitate pentru prima dată. Hepatita acută posttransfuzională părea o afecţiune benignă. În cursul aceluiaşi an s-a observat cu îngrijorare că cca. 50 % din cazuri evoluau spre cronicizare.

În 1980, au început să apară cazurile de carcinom hepatic descrise la pacienţii cu hepatita cronică non A non B. În cursul acestei decade, pacienţii asimptomatici şi cu nivele aproape normale de transferaze au evoluat spre ciroză simptomatică, encefalopatie, varice esofagiene.

Rata progresiei spre ciroză părea să fie (şi încă se menţine ) cca. 20%

Dacă se ia în considerare faptul că aproape un sfert din pacienţii cu hepatită cronică din Statele Unite şi Europa au hepatită C şi că aproape un sfert din aceştia au decompensare hepatică necesitând transplant hepatic, se impune concluzia ca hepatita cronică C este o afecţiune progresivă, a cărei severitate creşte în timp.

Este încă neclar dacă infecţia HCV este progresivă la toţi pacienţii. Se pune problema dacă progresia apare doar la o minoritate sau toţi pacienţii progresează dacă sunt urmăriţi o perioadă suficient de lungă.

Riscul de malignizare reprezintă un alt aspect ce conferă gravitate acestei boli.

Datele retrospective arată că, în medie, hepatita cronică apare după 10 ani de la infecţie, ciroza după 20 ani, iar carcinomul hepatocelular după 30 ani.

Rata progresiei de la hepatita cronică spre ciroză şi cancer este dramatic de mare în hepatita C faţă de hepatita B.

Cu cât pacienţii sunt urmăriţi pe o perioadă mai mare de timp, cu atât rata de malignizare este mai înaltă.

Există o corelaţie între nivelul viremiei şi severitatea afectării hepatice. Pacienţii cu nivele ridicate ale viremiei prezintă mai frecvent leziuni histologice la biopsia hepatică faţă de cei cu nivele reduse ale viremiei.