Aspecte medico-legale Psihiatrice în Dizarmoniile Personalității

CAP. I: MOTIVAŢIA LUCRĂRII

Lucrarea prezentă are ca scop evidenţierea unor date semnificative în ceea ce priveşte implicaţiile medico-legale psihiatrice ale psihopatiilor, abordarea acestei teme fiind sugerată de problemele de ordin psihiatric, sociologic şi medico-legal ridicate de aceste stări patologice.

Din punct de vedere psihiatric, psihopatiile, în special psihopatiile de nucleu, situate la limita dintre normalitate şi boală, precum şi la limita dintre decompensare nevrotică şi psihotică, constituie şi astăzi un domeniu controversat al psihiatriei, prin manifestările clinice complexe şi problema dificilă a tratamentului.

În privinţa implicaţiilor sociologice, psihopaţii sunt persoane inadaptate social, reprezentând uneori un real pericol. De asemeni, în prevenţia şi, ulterior, în reinserţia socială a acestor subiecţi, un rol important îi revine societăţii.

Din punct de vedere medico-legal, conduita socială, precum şi comportamentul deviant, antisocial ridică probleme dificile în ceea ce priveşte cercetarea penală conform Codului de Procedură Penală. Psihopatiile au pus şi continuă să pună probleme în privinţa stabilirii discernământului precum şi a măsurilor de siguranţă medicală ce se impun atât în timpul unei eventuale detenţii cât şi, ulterior, prin luarea în evidenţă specială şi tratament în centrele de profil.

CAP. II. PERSONALITATEA:

definire, structură, organizare, teorii

1. Teorii asupra personalităţii:

Complexitatea noţiunii de personalitate, precum şi multiplele laturi din care această prob lemă poate fi abordată, face ca încercările de a defini acest concept să se afle abia în faza de “defrişare preliminară” (I.Nuttin).

Există, astfel, un mare număr de divergenţe în această privinţă, dar şi o serie de idei comun acceptate.

Sheldon apreciază personalitatea ca o organizare dinamică a aspectului cognitiv, afectiv, plus organizarea psiho-filozofică şi morfologică a individului.

Sivadon consideră personalitatea ca o structură unitară care se dezvoltă apărându-şi identitatea, creându-şi autonomia în raport cu mediul social şi material în care este integrată.

Moran afirmă că personalitatea este o organizare dinamică a aspectelor intelectuale, afective, pulsionale, voluntare ale individului.

G.W.Allport introduce ideea că personalitatea este o organizare dinamică a sistemelor psihice şi individuale, ce permit şi determină adaptarea la condiţiile sociale în care trăieşte individul.

Se poate afirma, deci, că personalitatea este un ansamblu dinamic, unitar şi integrat de însuşiri, procese şi structuri psuhofilozofice şi psiho-sociale ce diferenţiază conduita unui om în raport cu altul, asigurându-i o adaptare originală la mediu.

Personalitatea are o dezvoltare ontogenetică; astfel: nou născutul este un individ, dar nu o personalitate.

Golu arată că personalitatea nu se încheagă in primii 2 – 5 ani de viaţă (după cum afirmă S.Freud) ci este vorba despre o evoluţie de lungă durată, cu caracter stadial.

2. Structura personalităţii.

Sivadon, ca şi alţi numeroşi autori, consideră personalitatea ca pe o totalitate organizată, dar altceva decât suma părţilor.

Teoretic, personalitatea ar putea fi structurată pe trei axe:

a. Principale – ce permit descrierea, interpretarea şi explicarea persoanei (25-30% din domeniul personalităţii) Ar fi cam la axe principale;

b. Secundare – câteva zeci;

c. Incidentale – sub 5% - câteva zeci de mii.

Freud structurează personalitatea pe trei zone.

I. Sinele: - cuprinde impulsiuni biologice, primitive – partea înnăscută a personalităţii (nevoi şi trebuinţe). Reprezintă psihicul de la naştere, ce stă la baza diferenţierilor ulterioare.

II. Eul: - reprezintă partea personalităţii care stabileşte legătura cu lumea în care trăieşte individul. Este determinat de experienţa individuală şi dictează activităţi ce pot fi conştiente, preconştiente, inconştiente.

III. Supraeul: - ia naştere în perioada educaţiei, mai ales în perioada identificării cu părintele de acelaşi sex. Este puternic influenţat de părinţi şi de societate.

În concepţia lui Brown, personalitatea cuprinde 3 planuri:

1. Panul inferior (soma).

2. Planul intermediar – psihism orb – constând din instincte, aparenţe, afecte.

3. Planul superior – psihism conştient.

O părere mult mai acceptată este aceia că personalitatea este formată din:

1. Temperament;

2. Caracter;

3. Aptitudini.

Temperamentul constă din particularităţile înnăscute ale personalităţii, un ansamblu de caracteristici privind intensitatea, echilibrul şi mobilitatea proceselor de inhibiţie şi excitaţie la nivelul comportamentului şi al activităţii.

Caracterul cuprinde trăsăturile distincte ale unei persoane ce exprimă atitudinea faţă de sine, modul său de existenţă şi sistemul de valori.