Astm Bronșic

CAPITOLUL I

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

1.1 ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator este alcătuit din doi plămâni şi din conductele aeriene.

Plămânul drept are trei lobi, cel stâng doi. Lobii sunt desparte prm scizun şi sunt alcătuiţi din segmente şi lobuli. Organele schimburilor respiratorii au forma unui trunchi de con cu baza inferior. Prezintă o faţă costală, una mediană, o faţă diafragmatică şi vârful pulmonului. Vârful pulmonului se găseşte la 2-3 cm deasupra claviculei, anterior la 5,5 cm de acromion, iar posterior la spinoasa C7.

Feţele sunt despărţite de marginea anterioară şi marginea inferioară.

Marginile anterioare se proiectează cam la 1 cm înăuntrul proiecţiei sinusurilor costo-mediastinale anterioare, plămânul stâng prezentând o incizură, incizura cardiacă Bronhiile pulmonare se împart în bronhii lobare iar acestea în bronhii segmentare. Segmentele bronhopulmonare au un pedicul bronhovascular propriu şi sunt delimitate prin septuri intersegmentare.

Lobul superior al plămânului drept are un segment apical, un segment posterior şi unul anterior. Lobul mijlociu este alcătuit dintr-un segment medial şi unul lateral.

Lobul inferior drept are un segment apical superior, segmentul subapical sub superior, segmentul bazal medial cardiac, bazai anterior, bazal lateral şi bazal posterior.

Lobul superior al pulmonului stâng conţine segmentele apicoposterior, anterior, lingular superior şi lingular inferior. Lobul inferior este format din segmental apical superior, segmentul subapical subsuperior, segmentul medial cardiac (bazal medial), bazal anterior, bazal lateral şi bazal posterior.

Legătura dintre plămâni şi peretele toracic este realizata prm pleura, o seroasa dubla, parietală, în contact intim cu peretele toracic, şi viscerală, care acoperă plămânii, mulându-se pe scizurile interlobare. între cele două foiţe se află cavitatea pleurala cu presiune uşor negativă (mai mică decât presiunea atmosferică) şi conţinând o cantitate minuna de lichid. Datorită pleurei, plămânii sunt intim legaţi de peretele toracic, urmând mişcările cutiei toracice.

Aerul pătrund prin orificiile nasului de trece prin faringe, laringe şi trahee care in dreptul vertebrei T4 se bifurcă în cele două bronhii principale Locul unde bronhiile pătrund în plămâni se numeşte hil. Ultimele ramificaţii ale bronhiilor se termma a nivelul acinului, care este un conglomerat de alveole. Alveola este elementul funcţional respirator, este unitatea cea mai mică de parenchim. În alveole au loc schimburile respiratorii.

Sistemul vascular al plămânilor este alcătuit dintr-o reţea nutritiva, formata dm arterele bronşice, şi o reţea funcţională, care provine din arterele pulmonare La nivelul ultimelor ramuri ale arterelor pulmonare - capilarele pulmonare - au loc schimburile gazoase. Reţeaua capilară are o suprafaţă de 120 - 150 m2' permiţând ca prin plămâni să treacă în fiecare minut 6-71 sânge.

În condiţii de repaus nu funcţionează toate capilarele, care devin însă active în condiţii de suprasolicitare (efort, procese patologice). Aceasta este rezerva funcţionala a plămânului.

1.2 FIZIOLOGIE

Respiraţia este un fenomen vital. Dacă organismul poate rezista mai mult de 30 de zile fără hrană, 3 - 4 zile fără apă, nu poate fi lipsit de oxigen mai mult de câteva minute (3 min). Respiraţia este o funcţie care asigură eliminarea CO2 şi aportul de O2 către celulele organismului. Această funcţie cuprinde trei timpi: pulmonar, sanguin şi tisular.

- Timpul pulmonar realizează primul moment al schimburilor gazoase. La nivelul membranei alveolo-capilare, O2 trece din aerul alveolar în sânge, iar CO2 în sens invers.

- Timpul sanguin realizează transportul gazelor între plămân - organ de aport şi eliminare - şi ţesuturi, care consumă O2 şi eliberează CO2 .

- Timpul tisular reprezintă al treilea moment al schimburilor gazoase - respiraţia internă. La nivelul ţesuturilor, oxigenul pătrunde în celule, iar CO2, produsul rezidual al catabolismului, este eliminat.

Realizarea timpului pulmonar presupune mai multe procese, care repezintă etape ale respiraţiei pulmonare (ventilaţia, difuziunea şi circulaţia).

Ventilaţia este o succesiune de mişcări alternative de inspiraţie şi expiraţie, care reprezintă deplasarea unor volume de aer. În timpul inspiraţiei se aduce până la nivelul alveolei aer atmosferic, bogat în O2 şi practic aproape lipsit de CO2, iar în timpul expiraţiei se elimină aerul pulmonar, sărac în O2 şi bogat în CO2. Inspiraţia este un act activ, expiraţia un act pasiv. Impulsurile acestei activităţi ritmice pornesc din centrul respirator bulbar, care suferă influenţa CO2 din sânge, dar şi influenţa scoarţei cerebrale.

Inspiraţia - pătrunderea aerului în plămâni - se realizează prin mărirea diametrelor cavităţii toracice (anteroposterior, transversal şi sagital), datorită intervenţiei muşchilor respiratori (intercostalii, sternocleidomastoidianul, scalenii şi diafragmul). în cursul inspiraţiei, plămânii urmează mişcările cutiei toracice, datorită contactului intim realizat prin pleură, şi ca urmare se destind. Presiunea intrapulmonară scade sub cea atmosferică şi aerul intră în plămâni. încetarea contracţiei muşchilor respiratori, face ca diametrele cutiei toracice să revină la dimensiunile anterioare şi aerul să părăsească plămânii. Deci, expiraţia e un act pasiv.