Diabetul

Daca bolile omenirii ar costitui tema unui serial criminailstic, cu siguranta ca diabetul ar fi cazul cel mai greu. Proba incontestabila este cresterea zaharului in sange, insa scena crimei are localizari multiple in organismul uman – pancreas, ficat, musculatura scheletala,grasime abdominala, creier, ochi, rinichi vase de sange si numerosi nervi – fiecare o lista lunga de suspecti moleculari, care pot fi sau nu implicati cauzal in boala.

Si de ce este rezolvarea atat de importanta? Pentru ca diabetul este cea mai frecventa boala metabolica pe glob, fiind principala cauza de pierdere a vederii, de insuficienta renala terminala si de amputatie de picior; pentru ca in anul 2025 vor fi 400 de milioane de diabetici pe glob si o mare parte dintre cei afectati vor fi copii, adolescenti si tineri, a caror speranta de viata va fi scurtata cu o treime; pentru ca forma cea mai frecventa a bolii evolueaza, in medie, sapte ani inainte de stablirea diagnosticului si pentru ca este afectiunea cea mai costisitoare; pentru ca, in momentul diagnosticului de diabet tip 2, in 40% din cazuri exista deja leziuni macrovasculare; in 30% - o nefropatie in stadiul 3 , in 15% - o retinopatie; in 50% - hipertrigliceridemie si in 50% din cazuri – hipertensiune arterala.

Diabetul este incapacitatea organismului de a folosi alimentele penru a produce energie. Este incapacitatea de a metaboliza purtatorii de energie – glucoza fiind pe primul loc – ceea ce va duce la leziuni multiple, pe primele locuri fiind cele vasculare si neurologice.

Diabetul cuprinde o serie de tulburari cu mecanisme de producere diferite, care se manifesta prin cresterea cronica a glucozei in sange (hiperglicemie), datorita unui deficit hormonal comun, si anume lipsa de insulina, care poate fi totala sau partiala. Lipsa insulinei sau a raspunsului la prezenta ei se insoteste de o crestere a secretiei hepatice de glucoza, ce ar putea fi inclusa in definirea bolii. Diabetul este cea mai frecventa boala necontagioasa de pe glob, producand anual peste 3 milioane de decese.

Denumirea de diabet zaharat deriva din cuvantul grecesc diabetes, insemnand sifon, pentru a indica eliminarea excesiva de urina, simptomul obisnuit al bolii.

Dupa mai multe secole, numele a fost completat cu cuvantul latin mellitus, insemnand ,,de miere” sau ,,indulcit cu miere”, deoarece la diabetici excesul de glucoza in sange trece in urina; in secolele trecute, medicii stabileau diagnosticul in urma gustului dulce al urinei.

In prezent, pe glob, exista aproximativ 200 de milioane de diabetici, la care se adauga aproximativ 300 de milioane in stadiul de prediabet sau de tulburare a tolerantei fata de glucoza. Numai in Statele Unite sunt 21 de milioane de diabetici, iar 41 de milioane se gasesc in stadiul de prediabet. In Germania 40% din populatia adulta are o toleranta alterata fata de glucoza (prediabet) sau diabet de tip 2.

Cine crede ca diabetul se intalneste doar in tarile bogate se insala. Iata proportia diabeticilor, la persoane intre 20 si 79 de ani, din cateva tari din jurul Romaniei: Polonia 9,0%, Slovacia 9,6%, Cehia 9,5%, Ungaria 9,7%, Letonia 9,9%, Lituania 9,4%. In momentul de fata, cei mai multi diabetici se gasesc in India si China. Pe locul 3 se gasesc Statele Unite, urmate de Japonia, Pakistan, Rusia, Brazilia si Banglades.

Organizatia Mondiala a Sanatatii precizeaza ca, in anul 2025, pe glob vor fi 400 de milioane de diabetici.

Numarul persoanelor care sufera de diabet va creste datorita imbunatatirii sperantei de viata, inmultirii populatiei si datorita procesului de urbanizare, cu adoptarea unui stil de viata nesanatos. Foarte curand, diabetul va deveni principala cauza de morbilitate si mortalitate pe glob. Din nefericire, rata de crestere a bolii e mai mare in tarile in curs de dezvoltare, in care conditiile economice ingreuneaza diagnosticul si tratamentul adecvat.

In tarile industriale, 8-10% din populatie sufera de diabet, si aceasta singura boala

consuma 15-20% din cheltuielile pentru sanatate. Pentru a ne face o idee, amintim ca in Statele Unite diabetul costa peste 2 miliarde de dolari in fiecare saptamana.

De supraalimentatie si de prea putina miscare sufera chiar si animalele. In Germania, se trateaza peste 30000 de caini si peste 20000 de pisici, cu doua injectii de insulina zilnic, pentru diabet de tip 2. Pentru stabilirea dozei de insulina, animalele sunt internate in spital o zi sau doua.

Fiind principala cauza de pierdere a vederii, a insuficientei renale terminale si a amputatiei netraumatice a membrelor inferioare, diabetul creste de trei pana la sapte ori riscul aterosclerozei coronariene, cerebrale si periferice.

Dar exista si o veste buna: majoritatea, daca nu toate complicatiile bolii pot fi prevenite sau mult amanate, prin tratarea hipericemiei si a celorlalti factori de risc.

Clasificarea diabetului:

1. Diabet de tip 1, in trecut cunoscut ca diabet dependent de insulina, sau diabet juvenil, produs in primul rand de distrugerea celulelor beta din pancreas, cu un deficit de insulina, de obicei absolut.

In cadrul tipului 1, se deoseesc subtipul A, realizat prin procese autoimune, si subtipul B, idiopatic, prin alte mecanisme inca necunoscute. Subtipul B se intalneste mai frecvent in Asia si Africa.

2. Diabet de tip 2, in trecut cunoscut ca diabet nedependent de insulina, sau diabetul adultului, produs prin rezistenta organismului fata de actiunea insulinei si printr-un deficit relativ de hormoni. Aceasta forma raspunde de 90-95% din toate cazurile de diabet.

Diabetul de tip 2 ramane nediagnosticat timp de 5 pana la 10 ani, deoarece hiperglicemia nu e suficient de severa pentru a produce simptome remarcabile. Riscul diabetului de tip 2 creste cu varsta, obezitatea si lipsa activitatii fizice.

Persoanele care nu sunt obeze dupa criteriile traditionale de apreciere a greutatii, pot avea, totusi, un pocent crescut de grasime distribuita predominant in regiunea abdominala si care constituie un factor de risc pentru diabet.

3. Diabet gestational (de sarcina) este o intoleranta la glucide, care incepe sau este recunoscuta prima data in cursul graviditatii. Se foloseste aceasta denumire, indiferent daca e nevoie sau nu de insulina. Nu este exclusa posibilitatea ca intoleranta de glucoza sa fi existat inainte de aparitia sarcinii. Apare, de obicei, in trimestrul al doilea sau al treilea al graviditatii, cand hormonii asociati cu sarcina si cu o actiune antagonista fata de insulina ating concentratiile maxime.

Diabetul gestational survine in aproximativ 4% din sarcini si, cu toate ca de obicei dispare dupa nasterea copilului, 50% dintre femeile care au suferit de aceasta stare, in decurs de 5-10 ani, vor dezvolta diabetul de tip 2. Netratat, diabetul gestational poate leza inima si ficatul fatului, rezultand malformatii congenitale severe sau chiar moartea fatului. Uneori, sarcina poate precipita si aparitia diabetului de tip 1.

Alte forme deosebite de diabet, produse prin:

• Defecte genetice ale functiei celulelor beta din insulele Langerhans;

• Defecte genetice in actiunea insulinei;

• Afectiuni ale pancreasului exocrin (de exemplu, pancreatite, treumatisme, pancreatectomii, cancer pancreatic, fibroza cistica)

• Afectiuni endocrine (de exemplu, acromegalia, hipertiroidismul)

• Infectii: rubeola congenitala

• Forme neobisnuite de diabet mediate imunologic

• Unele sindromuri genetice: sindromul Down, Turner

DIABETUL DE TIP 1

Prima forma cunoscuta de diabet a fost cea intalnita la copii si adolescenti, motiv pentru care a fost denumita diabet juvenil. Deoarece, pentru mentinerea in viata a bolnavului, era neaparat nevoie de administrarea zilnica de insulina, s-a numit si diabet insulino-dependent.

Aproximativ 5-10% dintre bolnavii de diabet prezinta aceasta forma, azi denumita diabet de tip 1, o afectiune ce survine la 0,5% din populatia tarilor dezvoltate. In plus, exista dovezi ca 5-15% dintre persoanele diagnosticate initial ca suferind de diabet tip 2, in realitate au o forma mai putin severa si cu o evolutie lenta de diabet de tip 1, denumita ,,diabetul autoimun latent al adultului”.

Diabetul de tip 1 este o boala cronica autoimuna, mediata de linfocitele T, cu distrugerea celulelor beta, producatoare de insulina, din pancreas, ducand de obicei la un deficit absolut de insulina. Susceptibilitatea fata de boala este multifactoriala, rezultand din actiunea agentilor din mediu asupra persoanei dezavantajate genetic. Din aceste doua componente, mediul pare sa fie mai important, factorii genetici explicand numai 30-40% din susceptibilitatea totala.