Endocardită Infecțioasă

I. INTRODUCERE

Termenul de endocardita infectioasa denota infectia suprafetei endocardice a inimii si implica prezenta fizica a microorganismelor în leziune. Desi valvele cardiace sunt cel mai frecvent afectate, boala poate interesa un defect septal sau endocardui parietal. Infectia sunturilor arterio-venoase si coarctatia de aorta sunt de asemenea incluse, iar manifestarile clinice sunt similare.

Termenul de "endocardita infectioasa" utilizat initial de Thayer în 1930 si popularizat mai târziu de Lerner si Weinstein este preferat fata de termenul vechi de "endocardita bacteriana" de când s-a descoperit ca si chlamidiile, rickettsiile, fungii si chiar unele virusuri pot fi responsabile de acest sindrom.

Endocardita infectioasa a avut în cursul istoriei sale mai multe denumiri :

endocardita lenta, endocardita subacuta, endocardita maligna, maladie Osler, maladie Jaccoud-Osler, endocardita septica, endocardita embolica, pentru ca în cele din urma sa fie acceptata terminologia actuala de endocardita infectioasa.

În anul 1882, Jaccoud în Franta publica primele cazuri urmate de cele descrise de Josserand si Roux îrr 1882 si Pineau în 1883. În Germania, Litten în 1881 si Leyden îi banuiesc existenta, dar abia în 1901 aspectul clinic este descris de Lenharz, atunci când boala era deja cunoscuta. În Anglia, Osler, în anul 1885, descrie magistral tabloul clinic si implicatiile prognostice ale bolii în "Gulstonian Lectures on Malignant Endocarditis".

Din anul 1880 boala a început sa fie diagnosticata prin hemocultura, dar progrese semnificative în tratarea acestei afectiuni au aparut abia dupa 1943, respectiv dupa introducerea antibioticelor în tratamentul bolilor infectioase. Rezultatele terapeutice au fost din ce în ce mai încurajatoare, pe masura ce au aparut noi antibiotice si pe masura ce cunostintele noastre despre aceste medicamente s-au îmbunatatit.

Datele din literatura arata ca în ultimele decenii si îndeosebi în ultimii ani, fata de aspectele descrise initial de Osler si completate ulterior, boala si-a modificat spectrul etiologic, evolutia, prognosticul si pentru unele cazuri, chiar aspectul clinic.

Declansarea bolii de noi germeni, descrisi rareori anterior, aparitia unor agenti microbieni potenti, cresterea mediei de vârsta a populatiei, utilizarea unor tehnici invazive cum ar fi cateterismul cardiac, înlocuirea unor valvule deteriorate, hemodializa, ca si problemele asocierii de droguri au contribuit la alterarea istoriei naturale a acestei boli. Este de remarcat ca si în stabilirea terminologiei actuale a bolii a trebuit sa se tina seama de remanierile intervenite în evolutia acesteia în ultimul timp. Luându-se în consideratie aspectul evolutiv si agentii etiologici ai acestei boli, au fost si sunt înca folositi termenii de endocardita bacteriana, subacuta si endocardita bacteriana acuta, forma subacuta, fiind mult mai frecventa în era preantibiotica. În general, cazurile erau corisiderate ca acute daca durata lor de evolutie era mai scurta de 6 saptamâni si subacuta daca perioada depasea acest interval. Aceasta împartire pare astazi relativ artificiala întrucât în multe cazuri este greu de precizat timpul scurs de la debut, pentru ca exista o mare suprapunere între tabloul clinic, bacteriologic si patologic al celor doua forme, iar evolutia bolii este influentata de terapia antibiotica.Totusi, aceasta clasificare nu a fost cu totul arbitrara, deoarece cazurile acute si subacute se datoresc deseori unor agenti patogeni diferiti, iar debutul bolii este uneori brusc si legat de un focar septic evident - endocadita acuta, iar alteori este insidios si nu este corelat precis de un focar septic sau o manopera care sa provoace diseminarea infectiei de endocardita subacuta. Uneori aceeasi agenti pot determina o endocardita infiectioasa acuta sau subacuta.

Endocardita subacuta este o forma de boala determinata cel mai adesea de Streptococul viridans sau alti agenti bacterieni cu virulenta moderata sau scazuta, care se grefeaza pe leziuni valvulare preexistente si care are o evolutie cu caracter subacut. Obisnuit în endocardita bacteriana subacuta focarul infectios de, declansare a bolii este neprecizat sau practic asimptomatic, iar tabloul clinic se datoreste mai ales leziunilor endocardului si complicatiilor sale. Endocardita bacteriana acuta este determinata de obicei de germeni cu virulenta crescuta - stafilococi, enterococi, bacili gram negativi -, are un tablou clinic zgomotos, evolueaza rapid si în majoritatea cazurilor infectia se grefeaza pe valve indemne sau cu leziuni minime.

De obicei, în endocardita infectioasa acuta, dupa cum s-a aratat, infectia,