Esofagita Cronică

Cap. I - Anatomia esofagului

Esofagul este un conduct musculo-membranos, cu direcţie longitudinalã, destinat transportului alimentelor din faringe în stomac.

Configuraţia exterioarã

Limite. Limita superioarã este reprezentatã prin marginea inferioarã a fascicolului cricoidian al muşchiului constrictor inferior al faringelui. Planul ce desparte faringele de esofag, se proiecteazã pe marginea inferioarã a corpului celei de a şasea vertebre cervicale. Limita variazã în funcţie de poziţia capului: urcã în extensie şi coboarã în flexie. La bãtrâni, datoritã relaxãrii generale a musculaturii şi organelor, limita coboarã.

Limita inferioarã este formatã de cardia, orificiu prin care esofagul se deschide în stomac. Acest punct se proiecteazã posterior pe vertebra unsprezece toracalã, iar anterior la nivelul articulaţiei celui de al şaptelea cartilaj costal stâng cu sternul.

Traiect. Situaţie. Direcţie. Esofagul strãbate regiunea gâtului, a toracelui, diafragma şi ajungând în abdomen, se terminã în stomac. Topografic i se disting patru porţiuni: cervicalã, toracicã sau mediastinalã, diafragmaticã şi abdominalã. Nomenclatura Anatomicã actualã distinge esofagului doar trei porţiuni: cervicalã, toracicã şi abdominalã – aceasta din urmã include şi porţiunea diafragmaticã. Datoritã importanţei sale medico-chirurgicale este bine a se menţine individualitatea acestei ultime porţiuni.

Deşi în ansamblu pare vertical, esofagul descrie un numãr de inflexiuni, atãt în plan sagital, cât şi în planul frontal.

În plan sagital, esofagul nu rãmâne aplicat pe coloana vertebralã, ci se îndepãrteazã de ea în partea sa cervicalã şi toracicã superioarã, descriind o curbã cu concavitatea posterioarã. În plan frontal prezintã douã curburi: una superioarã cu concavitatea la dreapta şi una inferioarã cu concavitatea la stânga.

Iniţial, la continuarea sa cu faringele, esofagul este situat pe linia medianã. Coboarã aproape vertical pe faţa anterioarã a coloanei vertebrale, foarte puţin deviat spre stânga pânã la nivelul vertebrei T4. Aici se inflecteazã spre dreapta pentru a face loc arcului aortic. Redevine median şi la nivelul vertebrei T7 deviazã din nou urmând un traiect paravertebral pânã la intrarea în stomac. Devierile patologice ale coloanei vertebrale sunt urmate de esofag, fãcându-i uneori imposibil cateterismul.

Dimensiuni. Esofagul are la adult lungimea medie de 25 cm. Aceasta este însã variabilã cu vârsta, sexul şi talia subiectului.

Lungimea totalã a esofagului în raport cu vârsta.

Vârstã

Lungime totalã esofag

9 zile 10 cm.

3 luni 11,5 – 12 cm.

14 luni 12 cm.

21 luni 13 cm.

3 ani 14 cm.

4 ani 15 cm.

5 ani 16 cm.

6 ani 17 cm.

11 ani 18 cm.

15 ani 18 – 20 cm.

Forma şi calibrul esofagului variazã în funcţie de starea sa de vacuitate sau de distensie.

În starea de vacuitate (examinând esofagul la cadavru) observãm cã acesta are aspectul unei panglici musculare. Pe secţiune transversalã, lumenul esofagului se prezintã ca o fisurã cu pereţii mai mult sau mai puţin apropiaţi. Lumenul este virtual la extremitãţi şi are formã stelatã datoritã plicilor mucoasei; în rest forma sa este elipticã.

În stare de distensie, dupã ce esofagul a fost insuflat cu aer sau injectat cu apã şi mai ales dupã ce i s-a luat un mulaj de ghips, el aratã o neregularitate de calibru, prezentând porţiuni dilatate şi porţiuni îngustate.

Se descriu urmãtoarele zone îngustate: una în porţiunea iniţialã —strâmtoarea cricoidianã, alta la mijloc — strâmtoarea bronho-aorticã şi a treia în porţiunea terminalã — strâmtoarea diafragmaticã.

Strâmtoarea bronho-aorticã este datoratã prezenţei aortei şi a bronhiei stângi. Strâmtoarea diafragmaticã se gãseşte la nivelul orificiului esofagian al diafragmei şi este produsã de constricţia inelului muscular diafragmatic.