Fungicidele

Alături de insecte, un tip de dăunători cu impact important asupra recoltelor agricole dar nu numai sunt cipercile, sau fungii. Acest tip de paraziți se dezvoltă în perioadele de umiditate crescută, fiind favorizați de temperaturi convenabile, dar și de anumiți factori de mediu, cum ar fi deficitul sau excesul de minerale din sol.

Fungii sau ciupercile sunt organisme parazite, incapabile a se hrani singure din cauza gradului inferior de dezvoltare. Ei atacă plante cu organizare superioară, invadând țesuturile gazdelor, pe care uneori le și distrug prin toxinele și enzimele pe care le secretă, în timp ce alteori se înmulțesc doar să le folosească în beneficiu propriu, fără a le distruge.

Fungii demonstreaza o capacitate remarcabilă de adaptare la cele mai dure condiții, fiind prezenți atât pe vârfurile munților, cât și în adâncurile abisale ale oceanelor, în condiții de uscăciune, dar și de umiditate extremă.

Tillet a aplicat pentru prima dată un tratament antifungic la semințe, pe bază de calcar, sare, nitrat de potasiu.

Utilizarea fungicidelor pe baza de cupru și sulf a dominat piața până în 1918 când compușii organomercurici, apăruți din cercetarile în domeniul farmaceutic și coloranților, au fost predominanți în tratamentele infecțiilor cu fungi. Aceștia au fost retrași prin anii ’70, ca urmare a toxicității lor înseminate. Locul lor a fost ocupat de o gamă largă de fungicide nesistemice, care au fost precursori ai unei generații noi: fungicidele sistemice.

Fungicidele sunt substanțe capabile să anihileze, să prevină, sau să trateze infestarea culturilor cu astfel de paraziți, numele lor derivând de la “fungus” (ciupercă) și “caedo” (a ucide). Activitatea lor poate fi fungicidă (distrugerea fungilor) sau fungistatica (încetinirea dezvoltarii fungilor pe o perioadă limitată de timp). Alegerea unui fungicid se face după identificarea agentului patogen (cauzator de infestare), așa încât eficienta combaterii să fie maximă ținând cont de epidemiologia și ciclul de dezvoltare al dăunătorului. După efectele lor, fungii pot produce fie o reducere substanțiala a recoltelor, dar și pierderi totale, prin căderea frunzisului, sau, pe termen lung, dispariția culturilor. Un fungicid de succes trebuie să fie prezent “la locul potrivit pentru acțiune”, la momentul “potrivit” și în cantități suficiente pentru a fi letal infecției.

INTRODUCERE

Compuşii organomercurici cuprind îndeosebi metil mercur cianoguanidina, ptoluensulfonamida etilomercurică şi acetatul fenil-mercuric. Pătrund în organism prin tubul digestiv şi sistemul respirator, însă în anumite contiţii se pot adsoarbe şi prin piele.

În tubul digestiv metil-mercurul este adsobit în proporţie de 95% iar în plămâni în

proporţie de 80%. În intoxicaţii, organele critice sunt rinichii şi sistemul nervos central şi periferic pentru vaporii de mercur şi sistemul nervos central pentru metil-mercur. S-a putut constata că 10% din doza de metilmercur se acumulează în creier, şi dispare din organism extraordinar de încet: 50% în decurs de 70-90 zile.

Ditiocarbamaţii sunt derivaţi ai acidului ditiocarbamic, care nu apare în stare liberă şi sunt compuşi ca: Nabam, Maneb, Zineb, Mancozeb, Ziram, Ferbam, Tiram, Polyram. Gruparea activă care condiţionează acţiunea fungicidă şi toxică este:

în care azotul aminic este legat cu radicali alifatici iar sulful cu metalul. Ditiocarbamaţii pot să acţioneze asupra ADN indirect prin transformaţi metabolic ca Nhidroxicarbamaţii. Derivaţii ditiocarbamici se caracterizează prin proprietăţi puternice de iritare şi sensibilizare.

Alţi compuşi derivaţi halogenaţi ca pentaclorfenolul (PCP), cvintocenul (PcNB), Captanul, Folpetul, Difolatanul influenţează transportul de electroni în lanţul respirator, duce la perturbarea celulară a respiraţiei.

PRINCIPALII PATOGENI DIN PLANTAȚIILE DE MĂR

Rapănul mărului – VENTURIA INEQUALIS

Rapănul mărului, produs de Venturia inequalis este o boală gravă care afectează frunzele, florile, și fructele. În România, boala este prezentă în fiecare an, în toate bazinele pomicole.

Simptome pe frunze: pete translucide apoi brune-măslinii, catifelate, în general pe fața superioară. Frunzele puternic atacate cat prematur.

Simptome pe fructe: pete asemănătoare celor de pe frunze; fructele tinere: la atac parțial cresc deformat și crapă în zona afectată, iar la atac puternic se usucă; fructele dezvoltate: pete adâncite, care „chelesc” începând din centru; fructele atacate au valoare comercială redusă, nu rezistă la păstrare sau prezintă „dopuri de plută” sub fiecare pată.

Elemente de biologie

Transmiterea patogenului peste iarnă se realizează prin periteciile din frunze căzute și prin miceliul și conidiile de pe ramurile atacate. În timpul vegetației diseminarea patogenului se realizează prin ascospori și conidii.

Inoculul primar este constituit de ascosporii din periteciile purtate de frunzele căzute pe sol. Ascosporii sunt eliberați când precipitațiile umezesc periteciile pe frunze moarte. Eliberarea ascosporilor (90-95%) are loc, în general, în primele două ore de la inițierea unui episod ploios, fiind foarte strâns dependentă de lumină (numai un mic procent de ascospori este eliberat noaptea, între ora 19 si ora 8). În livezile cu cantitate redusă de inocul ascosporii nu sunt eliberaţi semnificativ noaptea. Într-o livadă cu inocul ridicat de ascospori, chiar dacă procentul ascosporilor eliberaţi este mic, numărul total de ascospori va fi ridicat, ceea ce poate cauza focare importante de infectii primare de rapăn. Cantitatea de ascospori eliberată depinde de temperatură: cu cât este mai cald, cu atât aceasta este mai importantă.

Inoculul secundar este reprezentat de conidii, răspândite de vânt şi ploaie. Germinarea lor necesită o perioadă de umectare minimă, în funcţie de temperatură.

Factori favorabili. Infecţiile primare se produc de îndată ce temperatura a depăşit 60C şi au căzut 0,3 mm precipitaţii, frunzele rămânând umede timp de 30 de ore (12 ore la 110C, sau 9 ore, la 250C).